Totul despre Reiki - Eleanor McKenzie, carte

5900 Lei
(TVA inclus)
Stoc epuizat
30 zile
DIV149-STM066927

Cartile nu sunt incluse in promotie!

  • Beneficii
  • Livrare
  • Metode de plata
  • Magazin in Bucuresti
    • — 30 de zile drept de retur GRATUIT!
    • — Transport gratuit peste 199 lei
    • — Certificat garantie si conformitate
    • — Plata in rate
    • — Program de fidelizare
    • — Deschidere colet la livrare
    • — Notificari prin SMS
    • — Firma autorizata ANPC
    • — Oriunde in Romania prin curier rapid
    • — Cost transport: 9,99 lei Easybox, 15 lei DPD si Sameday / 18 lei Fan Courier
    • — Peste 199 lei transport gratuit
    • — Livrare in 1-3 zile
    • — Ramburs la curier
    • — Online cu card bancar
    • — Plata cu cardul la easybox
    • — Plata cu cardul la FANbox
    • — Plata in magazin
  •  0766613696

    Harta magazin StoneMania Bijou Bucuresti

 Totul despre Reiki
Ghidul suprem al artei Reiki

Această carte conţine tot ce trebuie să ştii despre Reiki, inclusiv informaţii referitoare la istoria şi dezvoltarea acestui sistem, o privire de ansamblu aruncată diferitelor şcoli şi tradiţii de Reiki, instrucţiuni pas cu pas pentru aplicarea exerciţiilor de manipulare a energiei şi a celor terapeutice, precum şi poziţiile cu mâna pentru cele trei grade ale sistemului Reiki.

Descriere

Reiki este o tehnică holistică neinvazivă ce permite receptarea şi transmisia energiei vitale naturale. Această carte exhaustivă conţine tot ce trebuie să ştii despre acest subiect, inclusiv informaţii referitoare la istoria şi dezvoltarea acestui sistem, o privire de ansamblu aruncată diferitelor şcoli şi tradiţii de Reiki, instrucţiuni pas cu pas pentru aplicarea exerciţiilor de manipulare a energiei şi a celor terapeutice, precum şi poziţiile cu mâna pentru cele trei grade ale sistemului Reiki. La toate acestea se adaugă informaţii referitoare la autotratament şi la vindecarea altor persoane, precum şi tratamentele necesare pentru alinarea unei game largi de simptome ale celor mai comune afecţiuni şi probleme emoţionale. Dacă vei citi această carte, nu vei mai avea vreodată nevoie de un alt ghid pentru a practica Reiki.


Introducere

Reiki este o practică extrem de personală. Experienţa ta legată de Reiki nu va fi identică cu a mea. Dacă ai învăţat deja să practici Reiki, este posibil ca metodele învăţate să fie diferite de cele descrise în această carte. Şi totuşi, cu toţii practicăm folosirea aceleiaşi energii universale cunoscute sub numele de Reiki. După părerea mea, aceste diferenţe pot întări comunitatea Reiki, atât timp cât vom rămâne deschişi în faţa ideii că există mai multe modalităţi de a utiliza această energie universală, dar că fundamentul sistemului este acelaşi şi că putem învăţa cu toţii unii de la ceilalţi.

Fiecare om trăieşte o experienţă unică legată de Reiki, dar cu toţii ne folosim de aceeaşi energie universală.

Personal, practic Reiki de 16 ani, şi mă simt profund recunoscătoare pentru că l-am descoperit, sau pentru că el m-a descoperit pe mine, precum şi pentru schimbările pe care le-a produs în viaţa mea şi oportunităţile pe care mi le-a furnizat de a fi de folos altor oameni minunaţi. De aceea, consider o plăcere şi o onoare să pot scrie această carte, împărtăşindu-mi cunoaşterea şi experienţele cu cititorii mei. Mă simt la fel de recunoscătoare celorlalţi oameni care s-au dedicat cercetării şi amplificării înţelegerii noastre legate de Reiki şi promovării acestui sistem terapeutic incredibil, a cărui frumuseţe constă în primul rând în simplitatea sa. Din punctul meu de vedere, Reiki este o întruchipare a principiului „mai puţin înseamnă mai mult.”

Nu voi insista foarte mult asupra regulilor şi tradiţiilor, cărora nu le acord o importanţă foarte mare. Personal, am fost iniţiată în primele două grade de instructori ai tradiţiei Usui Shiki Ryoho, dar când am simţit impulsul de a a-mi lua şi gradul al treilea, m-am simţit atrasă de învăţăturile lui Diane Stein. Neputând-o contacta personal, am intrat în legătură cu o adeptă a ei, care mi-a făcut acordajele necesare. Le sunt recunoscătoare amândurora. Prin urmare, nu mă consider o maestră sau o practicantă a unei tradiţii particulare, fapt care se regăseşte în stilul acestei cărţi. Ceea ce mi se pare cu adevărat important este energia Reiki propriu-zisă şi intenţia noastră de a o folosi în beneficiul nostru şi al altora. Acesta este principalul mesaj al cărţii de faţă, care ne uneşte pe toţi, indiferent din ce tradiţie facem parte.

 

Despre această carte

Această carte descrie o modalitate de folosire a energiei prin aplicarea sistemului Reiki. Unii se vor simţi atraşi de această tehnică şi vor dori să o integreze în practica lor spirituală personală, în timp ce alţii vor fi interesaţi mai degrabă de aspectele terapeutice ale sistemului. Există tot atâtea căi către iluminare câţi oameni sunt pe pământ. Reiki este o astfel de cale şi fiecare om care o practică o va parcurge în maniera sa personală. Un lucru rămâne însă sigur: oricine va practica Reiki va avea un acces nelimitat la forţa vitală universală pentru a se vindeca, devenind inclusiv un canal de transmisie al acestei energii către alte persoane.

Cartea îşi propune să fie cât mai cuprinzătoare cu putinţă, oferind în acest scop cât mai multe informaţii. În această direcţie, am încercat să rămân obiectivă şi să prezint Reiki într-o manieră care să mulţumească toate şcolile şi tradiţiile. Speranţa mea este că această carte le va fi utilă în egală măsură celor care nu au mai practicat până acum Reiki şi celor care sunt practicanţi cu experienţă.

Reiki ne oferă un acces nelimitat la forţa universală a vieţii, cu ajutorul căreia ne putem vindeca pe noi înşine, dar şi pe alţii.

 

Partea întâi

Originile Reiki

Energia

Universul este alcătuit din energie. Tot ce există este alcătuit din energie. Energia din care este creat corpul tău este identică cu cea din care este creat un munte. Poate ţi se pare de neînţeles că un obiect inert (lipsit de viaţă) şi neschimbător are aceeaşi sursă ca şi o plantă vie, care creşte şi se dezvoltă constant, dar care rămâne foarte fragilă. Această energie comună unifică întregul univers.

 

Forţa universală a vieţii

Conceptul de forţă universală a vieţii apare în numeroase tradiţii orientale. În medicina ayurvedică indiană şi în yoga ea este numită prana; în medicina chineză tradiţională, bazată pe taoism, este numită chi sau qi, cuvânt care a devenit ki în japoneză. În tradiţia creştină, mulţi consideră că referinţele la Lumină fac trimitere la acelaşi concept. Mantak Chia scrie în cartea sa, Trezeşte-ţi lumina vindecătoare a lui Tao, că această forţă a vieţii poate fi definită ca energie, aer, suflu, vânt şi esenţă vitală. Pe scurt, ea reprezintă energia activă a universului. Atunci când ea dispare dintr-o plantă sau dintr-un corp, acestea devin inerte (lipsite de viaţă).

Deşi alte culturi au acceptat de mult ideea existenţei unei energii sau forţe universale a vieţii care penetrează totul, cultura occidentală continuă să rămână reticentă în faţa acesteia. Pe de o parte, convingerile occidentalilor referitoare la natura universului au fost influenţate de religie, în viziunea căreia oamenii sunt superiori restului creaţiei, iar Dumnezeu sau forţa creatoare trăieşte în afara lumii create. Pe de altă parte, pe măsură ce ştiinţa s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, iar oamenii au început să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu, ei au început să solicite dovezi înainte de a accepta vreo idee.

În ultimii 50 de ani, fizicienii au investigat materia şi au ajuns la concluzia că la baza tuturor formelor create stă energia. Aceasta vibrează pe frecvenţe diferite, ceea ce explică de ce o piatră este mai solidă şi mai densă decât corpul uman. Ideea că tot ceea ce există derivă din aceeaşi sursă de energie este foarte importantă pentru cei care lucrează cu energia, indiferent dacă aplică Reiki, Tai Chi sau alte tipuri de tehnici energetice. Dacă este adevărat că tot ceea ce există în univers este creat din aceeaşi sursă de energie, înseamnă că toate lucrurile sunt conectate între ele, deopotrivă cele animate şi cele neanimate. Cu alte cuvinte, noi interacţionăm constant unii cu alţii şi ne influenţăm reciproc, ca şi cum am fi un singur corp gigantic.

Una din minunile acestei lumi este faptul că tot ceea ce există este creat din aceeaşi sursă de energie sau forţă universală a vieţii: copacii, munţii, oceanele, maşinăriile şi fiinţele umane.

 

Lucrul cu energia

Deşi energia universului este nelimitată, în creaturile vii ea este limitată. Adepţii chinezi ai Chi Kung (sau Qigong) cred că noi ne naştem cu o abundenţă de energie. Atunci când suntem tineri, noi ne putem realimenta cu uşurinţă rezervele de energie, dar pe măsură ce îmbătrânim ne vine tot mai greu să înlocuim energia folosită. În consecinţă, devenim din ce în ce mai secătuiţi şi mai bolnavi, nemaifiind capabili să trăim pe măsura potenţialului nostru real.

Lucrul cu energia pentru a anihila (sau cel puţin pentru a reduce) acest efect apare în multe practici. Spre exemplu, teoria Chi Kung afirmă că prin practicarea unei suite de mişcări noi putem cultiva energia şi ne putem întoarce la starea de echilibru. În yoga, practicile respiratorii numite pranayama produc acelaşi rezultat. În cazul Reiki, energia este preluată de la univers şi transmisă prin palme pentru reechilibrarea forţei vitale a organismului. Această stare de echilibru ne ajută să ne bucurăm mai mult de viaţă, să ne găsim mulţumirea şi să sesizăm conexiunile cu tot ceea ce ne înconjoară.

Aşadar, practicile fizice şi mentale care ne învaţă cum să lucrăm cu energia şi să ne vindecăm astfel viaţa (inclusiv viaţa altor persoane) se găsesc în tradiţiile spirituale ale taoismului, budismului şi hinduismului. Este paradoxal faptul că deşi Iisus este considerat de foarte mulţi oameni (şi nu numai de către creştini) cel mai mare vindecător care a trăit vreodată pe pământ, timp de aproape 2000 de ani nimeni nu a ascultat ce a avut de spus acesta despre procesul de vindecare, toată lumea fiind convinsă că acesta a fost un dar divin pe care l-a avut numai el. În realitate, Iisus a spus limpede atunci când şi-a botezat apostolii cu Sfântul Duh (proces care seamănă în mod remarcabil cu acordajele energetice aplicate în practica Reiki) că orice om poate vindeca la fel ca şi el.

Trebuie să precizăm că lucrul cu energia nu are nimic de-a face cu credinţa în Dumnezeu sau într-o religie anumită, ci doar cu dorinţa sinceră de a-ţi îmbunătăţi viaţa din toate punctele de vedere. El poate fi combinat cu practica spirituală sau poate deveni în sine o astfel de practică.

Starea de echilibru descrisă de simbolul yin-yang ne permite să ne trăim viaţa plenar.

 

Un exerciţiu energetic de bază

Dacă nu ai mai lucrat niciodată cu energia sau dacă îţi doreşti să experimentezi realitatea acesteia, iată o modalitate foarte simplă de a o percepe şi de a lucra cu ea.

1. Ridică-ţi mâinile în faţă, la înălţimea ochilor, cu palmele faţă în faţă, la circa 30 cm distanţă.

2. Apropie lent palmele până când acestea ajung la 15 cm distanţă una de cealaltă, apoi distanţează-le din nou.

3. Repetă acest proces de mai multe ori, până când ajungi să simţi acumularea de energie între palme. Atunci când apropii palmele, ar trebui să simţi o rezistenţă generată de energia acumulată între ele.

 

Reiki şi tradiţia orientală

Originile Reiki au rădăcini adânci în tradiţiile orientale, de la budism şi până la artele marţiale. Reiki reprezintă o distilare a filozofiilor acestor tradiţii într-o practică unică.

 

Cum a apărut Reiki

Originile Reiki sunt complexe. Într-un fel, am putea spune că el reprezintă un sistem în egală măsură străvechi şi modern. Este modern în sensul că nu s-a dezvoltat decât în ultima sută de ani, şi străvechi în sensul că originile sale par să fie o varietate de filozofii centrate pe spirit vechi de mii de ani, precum Ayurveda, filozofia chineză (îndeosebi budismul), Shinto şi Shugendô (vezi paginile 18-21).

Sistemul Reiki a fost creat în Japonia de Mikao Usui, care a fost influenţat de mai multe tradiţii. Ulterior, el a ajuns în Occident, unde a continuat să evolueze. Sistemul japonez s-a dezvoltat la rândul lui, dar într-o altă direcţie. Recent, occidentalii au „redescoperit” sistemul japonez Reiki, astfel încât gama practicilor Reiki este destul de diversă. În această secţiune vom încerca să lămurim această evoluţie relativ complicată a sistemului.

 

Ce înseamnă „Reiki”?

Îţi propun să analizăm puţin cuvântul Reiki. Primele cărţi în limba engleză despre Reiki au tradus cele două pictograme japoneze (Kanji) ce reprezintă cuvântul prin „energia universală a vieţii.” Rei a fost tradus prin „spiritul transcendent universal sau esenţa nemărginită”, iar Ki prin „energia sau forţa vieţii”, cuvânt echivalent cu chi sau prana. O traducere mai corectă pare să fie „energie sacră”, cuvântul fiind de fapt o referire respectuoasă la Ki. Reiki nu este o energie separată de Ki-ul elementar şi universal, ci este chiar acesta.

 

Rădăcinile japoneze

Deşi există numeroase variante ale practicii originale Reiki, sistemul îşi trage cu siguranţă rădăcinile din Japonia. Energia pe care o foloseşte el este însă universală, fiind comună multor sisteme care lucrează cu energia. Cu alte cuvinte, Reiki nu reprezintă o energie specială sau diferită. Sistemul său de lucru este însă unic. Pentru a înţelege originile sale, trebuie să analizăm convingerile şi filozofiile tradiţionale care l-au influenţat pe creatorul său, Mikao Usui, şi cum a creat el această practică într-o Japonie aflată în schimbări rapide.

Pictograma japoneză (Kanji) a cuvântului Reiki poate fi tradusă prin „energie sacră.” Ki reprezintă energia elementară a universului şi nu există nicio altă energie separată de ea.

 

Convingeri şi sisteme tradiţionale

Medicina chineză tradiţională este cunoscută din antichitatea îndepărtată, din epoca Tratatului Clasic de Medicină Internă al Împăratului Galben, scris între 2697-2598 î.Ch. În mod similar, principiile Ayurvedei – „ştiinţa vieţii” – au fost descoperite din perioada vedică a Indiei, care datează din epoca dintre primele două milenii î.Ch. Considerată de mulţi o revelaţie divină a Domnului Brahma, filozofia şi metodele Ayurvedei sunt descrise în două texte principale: Charaka Samhita şi Sushruta Samhita. La fel ca şi medicina chineză tradiţională, Ayurveda este aplicată pe larg în zilele noastre, la fel cum era cu mii de ani în urmă. Avându-şi rădăcinile în filozofiile spirituale ale taoismului şi hinduismului, cele două sisteme tratează starea de sănătate a corpului dintr-o perspectivă energetică, oferind o varietate de tehnici pentru restabilirea echilibrului energetic al acestuia.

În Japonia antică, cele trei influenţe majore asupra vieţii spirituale a oamenilor au fost budismul, Shinto şi Shugendô.

 

Budismul japonez

Practicile budiste variază în funcţie de cele două sisteme: Theravada şi Mahayana. Toate cultele budiste japoneze derivă din sistemul Mahayana. Deşi se bazează pe scripturi diferite, ele împărtăşesc de multe ori practici comune, cum ar fi repetiţia mantra-elor într-o manieră disciplinată sau respectarea anumitor precepte, care îl ajută pe practicant să îşi reveleze gradual cunoaşterea interioară.

Budismul Tendai a fost adus în Japonia de un călugăr chinez, în secolul VIII e.n. La început nu a fost foarte popular, dar a început să înflorească sub patronajul împăratului, ajungând să fie principala formă de budism practicată de clasele superioare din Japonia o lungă perioadă de timp. Doctrinele sale se bazează pe Lotus-sutra, care este inclusiv principala scriptură a budismului Nichiren Shoshu, practicat astăzi în întreaga lume.

La fel ca multe alte religii, budismul Tendai include o tradiţie ezoterică practicată doar de un grup mic de adepţi, cum ar fi călugării, fiind în general inaccesibilă majorităţii credincioşilor. Această tradiţie din sistemul Tendai este numită Mikkyô, care înseamnă „învăţături secrete.” Acestea sunt transmise în linie directă, ceea ce înseamnă că pe lângă învăţături şi practici, adeptul Mikkyô trebuie să primească inclusiv Kanj ¯o. Este vorba de o iniţiere primită de la un maestru al disciplinei Mikkyô, prin care acesta îi transmite direct discipolului o anumită putere.

Budismul Tendai a fost una din cele mai populare forme de budism în rândul claselor superioare japoneze.

 

Shinto

Cuvântul shinto poate fi tradus prin „calea zeilor.” Aceasta este religia originală a Japoniei. Ea prezintă similitudini cu sistemele de convingeri ale altor culturi indigene, cum ar fi aborigenii şi nativii americani. Nu are un fondator şi texte sacre, iar preoţimea este foarte puţin organizată. Shinto este un amestec curios de adoraţie a naturii, tehnici de divinaţie, şamanism şi venerarea lui Kami, spirite şi zei în acelaşi timp.

Adorarea naturii şi a Kami avea loc în templele şintoiste şi a fost folosită pentru cultivarea unităţii în timpul revoluţiei culturale din secolul XIX.

Potrivit legendelor despre creaţie ale Shinto, un cuplu divin a dat naştere insulelor japoneze, iar fiica celor doi, Amaterasu Omikami, a dat naştere familiei imperiale. De aceea, împăratul este considerat un zeu în viaţă. El a fost forţat de guvernul american abia la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial să renunţe oficial la divinitatea sa.

Kami şintoişti sunt foarte diferiţi de divinităţile altor religii. Ei sunt spirite ale naturii, care coexistă cu Amaterasu, Zeiţa Soarelui. Diferite zone au Kami păzitori. La fel şi familiile. Forţele creatoare abstracte fac de asemenea parte integrantă din această categorie a Kami. Practicile shinto au ca scop venerarea acestor spirite, astfel încât să fie fericite. Arta origami îşi are originea în şintoism, fiind încă vizibilă în multe temple şintoiste. Din respect pentru cei trei Kami care şi-au dat viaţa pentru a produce hârtia origami, aceasta nu este ruptă niciodată.

După Restaurarea Meiji, Shinto a devenit religia de stat în Japonia, în anul 1868. Combinarea şintoismului cu budismul a fost interzisă, în încercarea de a purifica Shinto de toate elementele nejaponeze. Shinto era considerat o forţă unificatoare, într-o epocă în care ţara trecea printr-o perioadă de schimbări majore, iar influenţele străine ar fi destabilizat puritatea culturii japoneze.

 

Shugendô

Pe scurt, Shugendô a fost o metodă de dezvoltare a puterilor spirituale ce combina elemente din şintoism, şamanism şi budism. Deşi nu mai este practicată în forma ei pură, rămăşiţe din Shugendô mai pot fi găsite în budismul Tendai şi în cultura japoneză, îndeosebi în venerarea locurilor sacre, mai ales a munţilor.

Unii numesc Shugendô „budismul munţilor”, întrucât călugării care îl practicau erau numiţi yamabushi, „cei care dorm în munţi.” Fondat de En no Gyôja în jurul anului 666 e.n., Shugendô a fost o practică extrem de ascetică, adepţii săi petrecând ani de zile izolaţi în munţi, unde îşi cultivau puterile magice de a vindeca.

Orice om care intra pe calea Shugendô trebuia să renunţe la viaţa de zi cu zi, retrăgându-se pe un munte izolat. Trebuia de asemenea să ţină posturi extreme, inclusiv să urmeze o dietă exclusivă cu ace de brad, şi să se supună anumitor încercări fizice, cum ar fi duşurile în apa rece ca gheaţa a cascadelor de munte perioade lungi de timp. În plus, trebuia să memoreze sutra-e budiste şi să repete continuu mantra-e preluate din acestea. La fel ca în cazul Budismului Tendai, Lotus Sutra era principalul text pe care era bazată practica Shugendô.

 

Mikao Usui şi Japonia secolului al XIX-lea

Părintele sistemului Reiki, Mikao Usui, s-a născut în anul 1865, la începutul Restaurării Meiji din Japonia. În ultimii 200 de ani Japonia a fost izolată de restul lumii. Străinii, şi îndeosebi misionarii creştini, erau izgoniţi, iar ţara era condusă de războinicii samurai.

Cel care a pus capăt acestei perioade de izolare care a durat două secole a fost comodorul Matthew Perry, a cărui forţă militară superioară i-a permis să negocieze un tratat cu japonezii care le permitea americanilor să facă comerţ cu Japonia. Celelalte ţări occidentale au urmat rapid exemplul americanilor, iar societatea japoneză a intrat într-un proces de schimbări rapide, acceptând diferite influenţe străine. Ţara şi-a început astfel ascensiunea, devenind în scurt timp una dintre principalele naţiuni industriale ale lumii.

 

Destrămarea societăţii tradiţionale

Înaintea acestei revoluţii sociale, culturale şi economice, majoritatea japonezilor aveau un sistem de convingeri bazat pe diferite elemente ale religiei indigene, şintoism şi elemente preluate din budism şi taoism de la ţara vecină, China. Când Japonia s-a deschis în faţa Occidentului, iar japonezii au început să călătorească, mai mult pentru afaceri şi educaţie decât din plăcere, societatea tradiţională japoneză – mai formalistă şi mai rigidă decât oricare alta din Europa sau America, a început să se destrame.

Odată cu colapsul gradual al acestei culturi, şi implicit al regulilor vieţii de zi cu zi (care rămăseseră neschimbate de secole), numeroşi japonezi au început să simtă teama ce însoţeşte de regulă schimbările radicale. Spre exemplu, în zonele rurale, în care oamenii depindeau frecvent de urmaşii lor, pentru a-i ajuta să cultive pământul, nu mai exista certitudinea că aceştia vor urma calea trasată pentru ei de părinţii lor.

 

Nevoia unui sistem spiritual

Datorită acestei incertitudini, numeroşi japonezi au căutat în religie elemente care să îi ajute să facă faţă acestei alienări în creştere. Nu este exclus ca tocmai această nevoie a societăţii japoneze de a găsi un punct de sprijin să îl fi inspirat pe Usui să conceapă un sistem de dezvoltare spirituală accesibil tuturor oamenilor. El nu a lansat însă o nouă religie, ci sistemul Reiki.

Mikao Usui s-a născut într-o epocă a marilor schimbări în Japonia, care a ieşit astfel dintr-o eră a izolării ce a durat 200 de ani.

 

Viaţa lui Mikao Usui

Până acum câţiva ani nu se ştia aproape nimic despre viaţa lui Mikao Usui. La ora actuală se ştiu ceva mai multe lucruri despre el, graţie descoperirii plăcii sale memoriale. Aceasta a fost ridicată de câţiva adepţi pe mormântul său din templul budist saihôji din Tokyo. Textul a fost tradus în limba engleză de maestrul Reiki japonez Hyakuten Inamoto. În plus, notele personale ale lui Usui au fost traduse recent, deşi nu sunt încă suficient de cunoscute. Alte informaţii despre viaţa şi învăţăturile sale au fost oferite de primii săi adepţi, deşi nu au mai rămas foarte mulţi în viaţă, căci Usui a murit în anul 1926, din cauza unui atac cerebral în timp ce călătorea prin Japonia.

 

Copilăria

Mikao Usui s-a născut pe 15 august 1865 într-un sat numit astăzi Miyamo cho, în Prefectura Gifu. Familia lui era alcătuită din samurai Hatamoto, având un rang înalt în cadrul sistemului de samurai. Potrivit sanctuarului familiei, se ştie că Mikao a avut două fraţi şi o soră. În copilărie, el a studiat cu călugări budişti Tendai, precum şi artele marţiale, lucru firesc pentru un copil din clasa sa socială.

 

Studiile şi cariera

Placa memorială de pe mormântul său ne spune că Usui a fost un student foarte bun şi un cititor avid. Era interesat de tot ce ţinea de medicină, istorie şi psihologie, dar şi de artele ezoterice ale divinaţiei şi incantaţiei. A călătorit în Europa şi America, şi a studiat în China. Cariera sa a inclus un post de secretar privat al unui politican japonez care a devenit primar al capitalei Tokyo. Potrivit aceloraşi informaţii, deşi a avut capacităţi academice de excepţie, nu a reuşit să avanseze în plan social, având dificultăţi care nu sunt precizate în text. Totuşi, în pofida acestora, Usui nu şi-a pierdut nicio clipă curajul şi voinţa de a merge mai departe şi de a-şi împlini destinul.

 

Viaţa de familie

Usui s-a însurat cu o femeie pe nume Sadako Suzuki. Cuplul a avut doi copii: un fiu pe nume Fuji şi o fiică pe nume Toshiko. Din păcate, niciunul nu a trăit foarte mult. Fata a murit în anul 1935 la vârsta de 22 de ani, iar băiatul în 1946 la vârsta de 38 de ani. Deşi era căsătorit, Usui a devenit preot Tendai. Acest cult budist le permitea membrilor săi să ducă o viaţă de familie. În rest nu se ştie aproape nimic despre viaţa personală a lui Usui. Din fericire, notele sale şi mărturiile adepţilor săi ne spun ceva mai multe despre viaţa sa spirituală şi despre elementele care l-au influenţat, conducând la crearea sistemului Reiki.

„Universul este una cu mine, iar eu sunt una cu universul. Universul există în mine, iar eu exist în univers. Lumina există în mine, iar eu exist în lumină.”

Mikao Usui, citat de Hiroshi Doi în Iyashino Gendai Reiki-ho

Blazonul familiei Chiba de sub piatra funerară a lui Mikao Usui arată că acesta aparţinea uneia din cele mai faimoase familii de samurai.

 

Elementele care l-au influenţat pe Mikao Usui

Mikao Usui, cunoscut sub numele de Usui sensen în Japonia, a creat sistemul Reiki pentru a le oferi oamenilor o metodă simplă de reconectare cu spiritualitatea lor înnăscută, într-o Japonie în care valorile societăţii tradiţionale începuseră să se destrame (vezi paginile 20-21). Intenţia sa iniţială nu a fost în niciun caz aceea de a crea un sistem terapeutic care să devină faimos la scară mondială. Vindecarea cu mâinile nu reprezenta decât un aspect marginal al ideilor sale originale, influenţate în mare măsură de diferite tradiţii şi filozofii tradiţionale.

Marea realizare a lui Mikao Usui a constat în extragerea anumitor elemente de sinteză din aceste tradiţii (din care unele necesitau 20 de ani de practică pentru a ajunge la măiestrie) şi în crearea unui sistem de folosire a Reiki accesibil tuturor oamenilor. Se pare de asemenea că Usui nu şi-a propus să creeze şi să predea un sistem de vindecare, ci unul holistic, care să îl poată conduce pe practicant la iluminare fără constrângerile religiei organizate.

 

Budismul Tendai

Familia lui Mikao Usui aparţinea cultului budismului Tendai (vezi pagina 24), iar tânărul Mikao a fost educat în templul Tendai local. Mai târziu, el a devenit preot Tendai, fapt care confirmă ataşamentul său faţă de această formă a budismului.

Odată devenit preot, este aproape sigur că Usui a fost iniţiat în practicile ezoterice sau „secrete” ale Mikkyô. Învăţăturile legate de vindecare au fost adăugate mai târziu acestor învăţături, alături de anumite elemente din şintoism, cum ar fi practicile spirituale asociate cu munţii sacri. Aşa s-a născut tradiţia ezoterică japoneză în care a fost educat Mikao Usui. În aceste condiţii, nu este de mirare că el a primit viziunea supremă a sistemului Reiki pe Muntele Kurama, un loc legendar în această tradiţie.

Practicile exoterice (din viaţa de zi cu zi) ale sistemului Tendai, pe care Usui le cunoştea de asemenea, foloseau mantra-e şi mudra-e (poziţii simbolice ale mâinilor şi corpului), alături de alte tehnici de adoraţie. Usui a încorporat aceste elemente în sistemul său Reiki. Dacă ţinem seama de viziunea sa asupra transmiterii directe (de la maestru la discipol) a iniţierii şi acordajelor, de învăţăturile sale referitoare la vindecare şi de folosirea mantra-elor şi mudra-elor, pare evident că Usui a aplicat această formă de budism ca fundament al sistemului său Reiki şi că şi-a propus să permită accesul unui număr mai mare de oameni la aceste tehnici secrete.

Înţelegerea relevanţei acestei forme de budism adusă în Japonia din China este aşadar importantă pentru a realiza că practica Reiki înseamnă mult mai mult decât un sistem de vindecare cu mâinile. Una din convingerile budismului este că orice om deţine o cunoaştere înnăscută şi completă a naturii sale divine. Din păcate, noi am uitat de această cunoaştere şi nu mai suntem conştienţi de natura noastră de Buddha. Mai mult, orice om poate deveni un Bodhisattva, adică o fiinţă iluminată, în timpul acestei existenţe terestre, ajutându-i apoi pe alţii să realizeze acelaşi lucru.

Mantra-ele şi mudra-ele din budismul Tendai apar inclusiv în sistemul Reiki al lui Usui.

 

Şintoismul

Dat fiind că a crescut în Japonia, Usui nu avea cum să evite influenţa şintoismului (vezi pagina 20). Acesta nu reprezintă atât o religie cât un mod de viaţă care consideră că toate aspectele mediului sunt impregnate cu spirite sau zeităţi numite Kami. După toate aparenţele, Usui a adaptat la sistemul Reiki principalele concepte din şintoism, potrivit cărora fiecare obiect neanimat sau fiinţă are un „spirit”, iar contactul cu natura ne apropie de sursa creaţiei. În plus, este posibil ca absenţa scripturilor sau textelor scrise în şintoism să îl fi inspirat pe Usui să adopte acelaşi gen de flexibilitate la sistemul său.

 

Absenţa influenţei creştine

Deşi se ştie că Usui era familiarizat cu scripturile creştine, se pare că el nu a adoptat niciodată preceptele acestei religii, nefiind influenţat de ele, cel puţin, nu în maniera sugerată de povestea relatată de Hawayo Takata (vezi paginile 40-43). Cu siguranţă, toate influenţele care au condus la naşterea sistemului Reiki au fost japoneze.

 

Shugendô

Usui a fost de asemenea influenţat de o formă a budismului numită Shugendô (vezi pagina 21). Una din practicile principale ale acestui cult spiritual era retragerea în munţi. Viziunea maestrului asupra sistemului Reiki s-a născut în timpul unei astfel de retrageri. Muntele Kurama este unul din munţii sacri în Shugendô. Aici s-a retras Mikao Usui. El a postit şi a creat aici sistemul Reiki. Placa sa memorială afirmă că el a primit „inspiraţia divină” pe munte, deşi cercetările de dată recentă arată că această inspiraţie nu i-a parvenit chiar în forma descrisă în legenda răspândită în Occident de Hawayo Takata (vezi paginile 40-43).

Shugendô include două elemente cheie încorporate în Reiki: aplicarea palmelor pe corp pentru vindecare şi repetiţia mantra-elor. În Occident, mantra-ele nu sunt aplicate în practica Reiki, dar la ora actuală devine din ce în ce mai evident că intenţia lui Usui a fost ca cele cinci principii sau precepte spirituale (vezi paginile 60-61) să fie aplicate în acest fel, căci repetarea regulată facilitează integrarea lor în viaţa de zi cu zi şi conferă focalizare.

Muntele Kurama era considerat sacru de budismul Shugendô (în cadrul căruia adepţii se retrăgeau în munţi). Aici şi-a formulat Usui sistemul Reiki.

 

Artele marţiale

Împreună cu educaţia primită ca samurai, antrenamentul lui Usui în artele marţiale trebuie să fi adăugat o dimensiune nouă (chiar dacă nu foarte evidentă pentru gândirea occidentală) înţelegerii sale referitoare la felul în care operează energia, căci în forma lor tradiţională, aproape toate artele marţiale includ elemente nefizice. Toţi copii samurailor erau învăţaţi artele marţiale, de la cele mai fragede vârste. Dacă s-ar fi născut într-o familie de ţărani, Usui nu ar fi putut integra aceste influenţe în sistemul său. De fapt, ce elemente noi poate aduce o artă asociată de mulţi mai degrabă cu disciplina fizică şi cu tehnicile de luptă decât cu vindecarea sau cu artele spirituale?

Usui s-a antrenat în arta numită Aiki Jujutsu, care i-a fost predată chiar de fondatorul acesteia, Takeda Sokaku, spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Takeda a creat această variantă a artelor marţiale sintetizând practicile acumulate de familia sa de-a lungul multor secole şi s-a decis să o popularizeze inclusiv în afara familiei. Unul din adepţii cei mai iluştri ai lui Takeda a fost Ueshiba Morihei, cel care avea să fondeze mai târziu sistemul Aikido.

Aiki este alcătuită în principal din mai multe mişcări fizice, fiind descrisă ca „o metodă ce îi permite adeptului să îşi domine mental adversarul cu o simplă privire şi să câştige fără să se lupte.” Practica Aiki presupune însă învăţarea unor tehnici de armonizare a energiei Ki într-o manieră care să îi inducă adeptului o stare de calm, ajutându-l să experimenteze mai mult autocontrol şi să îşi folosească puterea voinţei astfel încât să îşi îmbunătăţească viaţa de zi cu zi. Potrivit primilor adepţi ai lui Usui cu care cercetătorii au putut discuta, maestrul a inclus într-adevăr elemente din artele marţiale la începutul învăţăturilor sale.

Se ştie de asemenea că Mikkyô şi artele marţiale s-au intersectat adeseori în Japonia. Călugării obişnuiau să le predea tehnici de Mikkyô adepţilor artelor marţiale şi chiar ninja (luptători neortodocşi antrenaţi în toate aspectele artelor marţiale, care au devenit foarte populari în ultima vreme în cultura de masă). La rândul lor, ei erau învăţaţi tehnici de arte marţiale. Prin urmare, ideea de a combina aceste două abordări aparent contrastante de lucru cu energia trebuie să li se fi părut firească lui Usui şi contemporanilor săi. Dacă ne gândim că artele marţiale se referă în primul rând la autodisciplină şi la capacitatea de a-ţi învinge adversarul lucrând cu Ki-ul lui, pare logic ca Usui să fi folosit elemente preluate din acestea. Acest lucru indică faptul că intenţia lui a fost ca adepţii Reiki să aplice acelaşi tip de autodisciplină ca şi practicanţii artelor marţiale.

Deşi artele marţiale sunt privite înainte de toate ca nişte discipline fizice, ele îşi învaţă adepţii să îşi armonizeze energia şi să înţeleagă felul în care operează aceasta.

 

Usui Reiki Ryôhô Gakkai

Usui Reiki Ryôhô Gakkai înseamnă „metoda de vindecare cu ajutorul energiei spirituale a lui Usui.” Este vorba de o societate ai cărei membri au fost la început în principal ofiţeri de marină. Este posibil ca la acea vreme majoritatea celor capabili să adere la o astfel de societate să fi făcut parte din armată. Unii sugerează chiar că faptul că primii membri ai societăţii au fost militari a influenţat aspectele pragmatice, mai puţin ezoterice, ale sistemului, cum ar fi rutina fixă de plasare a palmelor pe corp.

Societatea avea la acea vreme trei nivele de predare: shoden, okuden şi shinpoden, ultimul fiind nivelul maestrului. Fiecare nivel este alcătuit din şase sub-nivele. Pe fiecare din aceste nivele adeptul primeşte informaţii noi. Acest lucru pare să indice un anumit grad de dedicaţie din partea adepţilor, similar celui necesar pentru a progresa de-a lungul nivelelor unei arte marţiale.

Primul lucru pe care îl preda Usui adepţilor săi erau cele cinci principii spirituale, urmate de meditaţie şi de mantra-e.

Interviurile cu primii adepţi ai lui Usui ne-au permis să aflăm că primul lucru pe care îl preda maestrul erau cele cinci principii sau precepte spirituale (vezi paginile 60-61). Mai târziu, el îi învăţa să mediteze şi să aplice mantra-ele, inclusiv Waka japoneză (vezi paginile 90-91). Focalizarea modernă a Reiki asupra lucrului cu palmele nu seamănă prea mult cu ceea ce preda Usui când a fondat Usui Reiki Ryôhô Gakkai în anul 1922. Maestrul nu a adăugat lucrul cu palmele pe corp decât în ultimii ani de dinainte de moartea sa în anul 1926.

Usui Reiki Ryôhô Gakkai continuă să existe în Japonia, dar numărul adepţilor săi este mult mai mic decât în trecut, căci cel de-al Doilea Război Mondial a afectat existenţa acestor societăţi în Japonia. Membrii societăţii le-au împărtăşit occidentalilor o parte din învăţăturile originale, cu menţiunea că în cultura japoneză astfel de învăţături sunt considerate sacre şi nu trebuie împărtăşite într-o manieră lipsită de respect. Prin urmare, este posibil să nu aflăm niciodată toate învăţăturile predate la origini de Usui în Japonia. Pe de altă parte, putem fi absolut siguri că el însuşi ar fi surprins dacă ar afla în ce fel au evoluat învăţăturile sale.

În cartea lor, Arta japoneză Reiki, Bronwen şi Frans Stiene povestesc că în interviurile luate unei călugăriţe budiste Tendai pe nume Suzuki san, o discipolă directă a lui Mikao Usui, aceasta le-a declarat că singurul numitor comun între învăţătura primită de ea şi cea predată la ora actuală în Occident este numele lui Mikao Usui.

 

Reiki şi tradiţia occidentală

Reiki şi-a făcut apariţia în Occident datorită dedicaţiei unei femei, Hawayo Takata, care a descoperit Reiki la Tokyo în anul 1935 şi a făcut din el menirea sa în viaţă.

 

Cum a ajuns Reiki în Occident

Chujiro Hayashi s-a născut la Tokyo în anul 1880. După ce şi-a luat diploma de medic şi chirurg, el s-a alăturat Marinei japoneze, iar până în anul 1918 a avansat la rangul de comandant. Când s-a înscris în şcoala lui Mikao Usui în anul 1825, el se retrăsese din Marină. Usui avea să moară peste mai puţin de un an. Hayashi nu s-a înscris singur în şcoala lui Usui, ci însoţit de mai mulţi ofiţeri de marină pensionaţi. Acest mic grup a fost cel care a dus mai departe Usui Reiki Ryôhô Gakkai după moartea maestrului. Hayashi a preferat să meargă însă pe propria sa cale.

La cinci ani după moarta lui Usui, Hayashi s-a desprins de societatea din care făcea parte şi şi-a format propria sa clinică şi şcoală, numită Hayashi Reiki Kenkyu Kai, care înseamnă Societatea Hayashi de Cercetare a Energiei Spirituale. Unele cercetări indică faptul că este posibil ca Usui să îi fi cerut personal lui Hayashi, datorită pregătirii medicale a acestuia, să scrie un ghid despre sistemul de vindecare Reiki, o versiune mai extinsă a propriului său ghid de tratare a diferitor boli. Aproape sigur, Hawayo Takata (vezi paginile 38-39) a folosit ca fundament al învăţăturii sale ghidul lui Hayashi.

 

Chujiro Hayashi şi Hawayo Takata

Oamenii au început să vină la clinica lui Hayashi pentru a fi trataţi de el şi de adepţii săi. Una din persoanele care au venit la tratament în anul 1935 a fost Hawayo Takata. Iniţial, ea a rămas şase luni la tratament, după care a prelungit perioada cu încă un an, după ce l-a convins pe Hayashi să îi predea sistemul. Iniţial, acesta a fost reticent, căci deşi avea părinţi japonezi, Hawayo era născută în Statele Unite, iar sistemul nu ar fi trebuit să părăsească Japonia (conform „regulilor” nescrise ale culturii japoneze izolate mult timp de Occident şi de tradiţiile misterelor religioase ale acestuia). Mai târziu, Hayashi a ajutat-o pe Hawayo să îşi creeze o clinică în Hawaii, în anul 1938.

Moştenirea lui Chujiro Hayashi a ajuns în Occident prin intermediul lui Hawayo Takata, care a înfiinţat prima clinică de Reiki în exteriorul Japoniei. Dacă nu ar fi fost Hawayo, este posibil ca Reiki să nu fi ajuns niciodată în Occident. Din câte povesteşte Takata, Usui nu l-a numit pe Hayashi ca succesor al său (vezi paginile 40-43). Tot din aceeaşi sursă rezultă că Hayashi s-a sinucis într-adevăr în anul 1940. versiunea lui Takata este că el şi-a autoindus un atac cerebral. Pare mult mai probabil totuşi ca el să fi comis seppuku ritual (tăierea abdomenului cu o sabie), întrucât nu dorea să prindă cel de-al Doilea Război Mondial. Cu această ocazie, el a lăsat pe umerii unei femei singure responsabilitatea de a aduce în Occident Reiki.

Chujiro Hayashi nu numai că a dus mai departe munca lui Usui după moartea maestrului, dar a jucat un rol decisiv în transmiterea acesteia către Occident.

 

Hawayo Takasha

Născută în Hawaii din părinţi japonezi în anul 1900, destinul lui Hawayo Takata a fost practic acela de a populariza Reiki în întreaga lume. Deşi sistemul predat de ea diferă de învăţăturile iniţiale ale lui Usui, sutele de mii de oameni care practică Reiki în întreaga lume nu ar putea face acest lucru dacă ea nu s-ar fi decis să se întoarcă în Statele Unite după ce a fost pregătită de Chujiro Hayashi.

Hawayo Takata a ajuns la Tokyo în anul 1935 pentru o operaţie. Ea rămăsese văduvă după puţini ani de căsnicie şi suferea de mai multe afecţiuni precum astmul şi pietrele la vezica biliară. Pe când stătea întinsă pe masa de operaţie, ea a auzit o voce care i-a spus că operaţia nu era necesară. După ce a discutat cu chirurgul şi cu un alt medic, ea a ajuns la clinica lui Chujiro Hayashi (vezi paginile 36-37), unde a fost tratată, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit rapid.

 

Predarea sistemului Reiki

Hawayo Takata şi-a propus să popularizeze Reiki cu hotărâre, dar şi într-o manieră inteligentă, în afara Japoniei, generând un adevărat fenomen la scară mondială.

După perioada de pregătire de la Tokyo, Hawayo s-a întors în Hawaii, unde a înfiinţat o clinică ce a devenit în scurt timp foarte populară. Hayashi a vizitat-o aici, şi se pare că în timpul acestei vizite a ridicat-o la rangul de maestru (vezi paginile 186-197). Hawayo a fost cel de-al 13-lea maestru (şi ultimul) iniţiat de Hayashi. Ea şi-a continuat apoi munca în Hawaii, neaducând Reiki pe continentul american decât prin anii 70.

După ce a început să predea în Statele Unite şi Canada, ea s-a decis să îi înveţe pe alţii cum să predea mai departe sistemul, iniţiind în rangul de maestru prima sa adeptă, pe Virginia Samdahl, în anul 1976. Înainte de moartea ei din anul 1980, Hawayo a iniţiat 21 de maeştri, prin care Reiki a continuat să se răspândească. Ceea ce a urmat a fost o veritabilă explozie la nivel mondial a fenomenului Reiki.

 

„Occidentalizarea” sistemului Reiki

Informaţiile de ultimă oră referitoare la originile sistemului Reiki ne îndreptăţesc să credem că Hawayo Takata şi-a propus să popularizeze Reiki cu hotărâre, dar şi într-o manieră inteligentă. În acest scop, ea a eliminat multe elemente pur japoneze, îndeosebi cele spirituale derivate din budism, conştientă că occidentalii ar avea dificultăţi în aplicarea acestora. De asemenea, se pare că ea a adaptat în mod deliberat povestea lui Mikao Usui, dându-i conotaţii creştine (vezi paginile 40-43), din aceleaşi considerente. Din câte povestesc adepţii ei, ea era o povestitoare înnăscută, căreia îi plăcea să adapteze adevărul la condiţiile epocii în care trăia.

 

Povestea lui Takata despre Mikao Usui

Doresc să redau aici povestea descoperirii sistemului Reiki aşa cum a fost povestită ea de Hawayo Takata deoarece aceasta este versiunea pe care o cunosc cei mai mulţi dintre oameni. Este interesant însă să comparăm această poveste cu informaţiile de ultimă oră şi să remarcăm inteligenţa cu care Hawayo Takata a reuşit să creeze un basm ce combina adevărul cu magia şi imaginaţia pură, pe care l-am putea compara cu legenda despre căutarea Sfântului Graal.

La cursurile de Reiki, povestea este relatată de maestru, întrucât face parte integrantă din tradiţia orală, încurajată de Takata. De aceea, povestea nu este spusă niciodată la fel, căci fiecare maestru insistă asupra anumitor elemente, în detrimentul altora.

Când am auzit pentru prima dată povestea, am considerat-o un basm ce combină realitatea istorică cu anumite elemente spirituale simbolice. La ora actuală ştiu cu siguranţă că aşa-zisa „realitate” istorică nu a fost adevărată. Mikao Usui nu a fost niciodată un învăţător creştin, şi nici medic. Această deraiere de la adevărul istoric nu mă deranjează însă, considerând-o un instrument necesar pentru epoca respectivă. Spre exemplu, titlul de „medic” i-a conferit lui Usui în Occident un respect similar cu cel acordat în Japonia titlului de „sensei.” Takata a înţeles foarte bine că respectul acordat titlului de „sensei” nu avea să însemne nimic pentru occidentali, spre deosebire de titlul de „medic.”

Ceea ce urmează este varianta prescurtată a poveştii originale transmise de Hawayo Takata prin intermediul lui Usui shiki Ryôhô.

 

Povestea descoperirii sistemului Reiki

Dr. Usui a fost profesor la colegiul creştin din Tokyo. Într-o zi, studenţii l-au întrebat dacă credea într-adevăr în Biblie. El le-a răspuns că da. Atunci, studenţii l-au întrebat cum putea explica miracolele vindecătoare ale lui Iisus. Dr. Usui nu le-a putut explica, aşa că şi-a propus să afle adevărul în această privinţă.

În acest scop, el a plecat în Occident, căci aici era practicat cel mai intensiv creştinismul. Dr. Usui a studiat la colegiul teologic din Chicago, dar nu a găsit răspunsurile dorite. Cu această ocazie, el a învăţat însă sanscrita, limba scripturilor antice ale Indiei şi Tibetului.

În versiunea lui Takata asupra poveştii lui Usui, acesta a fost inspirat de vindecările făcute de Iisus să descopere misterul procesului de vindecare.

S-a întors apoi în Japonia şi a vizitat diferite mânăstiri budiste, convins că ar putea afla răspunsurile dorite studiind Lotus Sutra. Călugării pe care i-a întâlnit nu erau însă interesaţi de vindecarea corpului fizic, fiind focalizaţi exclusiv asupra vindecării spiritului. În sfârşit, a ajuns la o mânăstire zen, unde stareţul a fost de acord că trupul fizic poate fi vindecat, lucru pe care l-a făcut chiar Buddha. Din păcate, i-a spus el, această cunoaştere s-a pierdut de mult. Încurajat de răspunsul stareţului, dr. Usui a rămas la mânăstire, citind sutra-ele în limba lor originală, sanscrita. Deşi a găsit texte ce descriau metoda de vindecare, lui îi lipseau încă o serie de informaţii care i-ar fi permis să activeze energia şi să o aplice personal.

În consecinţă, a plecat în Tibet, pentru a citi manuscrisele ce documentau călătoria Sfântului Isa, considerat de unii a fi chiar Iisus, dar s-a întors la mânăstirea zen fără să fi găsit răspunsurile pe care le căuta. Stareţul l-a încurajat să îşi continue căutarea şi i-a recomandat să se izoleze pe un munte, să ţină post şi să mediteze timp de 21 de zile, o practică obişnuită în rândul călugărilor.

Dr. Usui a ales Muntele Kurama şi a adunat 21 de pietre, pentru a-i servi drept calendar. În zorii celei de-a 21-a zile, el a luat ultima piatră şi s-a rugat să primească răspunsul căutat. În acel moment a văzut o lumină care cobora asupra lui din cer. Aceasta l-a lovit în punctul din mijlocul frunţii, locul corespondent al celui de-al treilea ochi. Dr. Usui a văzut o lumină colorată în toate nuanţele curcubeului, iar în mijlocul ei i-au apărut simbolurile Reiki. Cu această ocazie, el a primit informaţii despre fiecare în parte, inclusiv cum pot fi folosite ele pentru activarea energiei Reiki.


Lotus Sutra şi alte cărţi în limba sanscrită descriu procesul de vindecare cu ajutorul energiei, dar nu oferă informaţii referitoare la activarea acesteia şi la modalităţile de folosire corectă a ei.

Fericit că şi-a primit în sfârşit răspunsul, dr. Usui a coborât de pe munte, dar s-a înţepat la un deget. Spre uimirea lui, sângerarea a încetat după numai câteva minute, iar rana i s-a vindecat.

 

Scopul poveştii

În continuare, legenda descrie alte miracole vindecătoare, dar şi lucrul lui Mikao Usui în Cartierul Cerşetorilor din Tokyo. Această parte are un corespondent istoric, căci Usui a lucrat într-adevăr cu oamenii după marele cutremur din Japonia din anul 1923. Takata a creat practic o parabolă pornind de la adevărul istoric, cu scopul de a-şi impresiona adepţii de care avea nevoie pentru a-i plăti cursurile şi tratamentele. De aceea, ea a creat o poveste potrivit căreia cerşetorii care au primit tratament, dar nu au plătit pentru el, nu s-au vindecat. Cu această ocazie, Usui şi-a dat seama că trebuia să existe un schimb de energie într-o formă sau alta pentru ca procesul de vindecare să poată avea loc. Societatea în care trăim acceptă pe scară largă banii ca o formă de energie în schimbul serviciilor. Există însă şi alte modalităţi de schimb, cum ar fi barterul. Deşi incorectă, povestea lui Takata a atras mii de oameni care au venit să înveţe Reiki, şi le-a oferit o perspectivă asupra tradiţiei care nu ar fi fost posibilă fără această poveste. Înainte de toate, povestea ne transmite un crâmpei din „inspiraţia divină” pe care a avut-o Mikao Usui şi care l-a determinat pe acesta să creeze un sistem de vindecare şi o practică spirituală ce le oferă practicanţilor tot ce au nevoie pentru a duce o viaţă mai împlinită.

 

Reiki în zilele noastre

Reiki s-a răspândit ca fulgerul de-a lungul şi de-a latul globului. De-a lungul acestei călătorii de la est către vest, el a evoluat pentru a satisface din ce în ce mai bine nevoile oamenilor foarte diferiţi care îl practicau.

 

Reiki în Occident, în zilele noastre

Perspectiva asupra sistemului Reiki aşa cum îl cunoaştem astăzi s-a schimbat în ultimii 10-15 ani. Acest lucru se datorează în mare măsură cercetărilor făcute de trei oameni: Arjava Petter, Bronwen Stiene şi Frans Stiene. Aceşti trei maeştri de Reiki şi-au dedicat viaţa redescoperirii sistemului Reiki predat la origini de Mikao Usui în Japonia. Alţi oameni care au contribuit la lărgirea perspectivei practicanţilor Reiki din Occident asupra sistemului Reiki au fost o serie de maeştri japonezi, îndeosebi Hiroshi Doi, care au împărtăşit principiile practicii Reiki în acord cu sistemul Usui Reiki Ryôhô Gakkai, organizaţia înfiinţată de Mikao Usui în anul 1922 (vezi pagina 33) cu scopul de a răspândi practica Reiki în Japonia.

Există numeroşi maeştri şi autori care au scris despre Reiki, în afara celor menţionaţi mai sus, şi care au contribuit la rândul lor la mai buna înţelegere a acestui sistem. Fiecare a adăugat o dimensiune nouă perspectivei noastre asupra acestei practici şi a potenţialului acestui sistem holistic, oferindu-ne informaţii suplimentare despre viaţa lui Mikao Usui şi despre originile sistemului, motiv pentru care le datorăm recunoştinţa noastră.

Inaccesibilitatea culturii japoneze în Occident, datorată în parte barierei lingvistice şi în parte obiceiurilor culturale extrem de diferite (îndeosebi celor referitoare la practicile considerate sacre) a îngreunat mult obţinerea de informaţii din afară. Cu atât mai mult le datorăm occidentalilor care au locuit în Japonia şi japonezilor dispuşi să vină în Occident şi să ne îmbogăţească tuturor cunoaşterea.

 

Cum ne referim la Reiki

Până recent, în Occident s-a vorbit despre Reiki ca despre un sistem, dar în realitate acest termen se referă la energia pe care o transmite practicantul. De aceea, atunci când vorbim despre originile Reiki, noi ne referim de fapt la originile metodelor de folosire a acestei energii. Prin urmare, mai corect ar fi să vorbim despre „sistemul Reiki.” Totuşi, pentru a face această carte mai accesibilă şi pentru că toată lumea cunoaşte acest sistem sub numele de Reiki, îi vom spune şi noi la fel în paginile care urmează.

Mai mulţi maeştri din Occident şi-au dedicat viaţa îmbogăţirii cunoaşterii noastre referitoare la practicarea Reiki în Japonia, scop în care au adus în Vest maeştri japonezi pentru a vorbi despre această practică.

 

Reiki în Japonia, în zilele noastre

Când Reiki a început să se răspândească spre vest, nu se ştia aproape nimic despre ceea ce se întâmpla la acea vreme în Japonia. Nimeni nu auzise de vreun maestru japonez, şi multă lume a crezut că Reiki a murit odată cu Chujiro Hayashi (maestrul care a contribuit cel mai mult la răspândirea Reiki în Occident), chiar dacă acesta i-a transmis sistemul lui Hawayo Takata.

Din fericire, se ştie astăzi că nu a fost cazul. Este adevărat că impactul războiului asupra Japoniei a determinat intrarea Reiki într-un con de penumbră, silindu-i pe maeştrii acestui sistem să păstreze o anumită anonimitate. Acest lucru este de înţeles, căci Japonia se afla în plin proces de transformare într-o naţiune industrială, care a condus la un declin al interesului faţă de spiritualitate în rândul noilor generaţii, la fel cum s-a întâmplat şi în Occident de altfel.

Totuşi, pe măsură ce Reiki a început să se răspândească în Occident, era doar o chestiune de timp până când maeştrii din aceste ţări aveau să devină curioşi să afle ce se întâmplă cu sistemul lor în ţara lui de origine. La această curiozitate se adăuga şi dorinţa de a afla mai multe despre învăţăturile originale. Toate acestea au condus la o resuscitare a Reiki în Japonia, stilul occidental fiind însă practicat mai mult (în mod ironic) decât învăţăturile originale ale Usui Reiki Ryôhô Gakkai, care a rămas în continuare o societate extrem de privată (vezi pagina 33).

 

Schimbul de informaţii

Unul din primii maeştri care a început să exploreze ce se întâmpla a fost Mieko Mitsui, o maestră de Reiki japoneză care trăia în Statele Unite. Având avantajul că vorbea limba ţării, ea s-a întors în Japonia, aducând cu ea versiunea de Reiki pe care o cunoştea. Alţi maeştri au călcat mai târziu pe urmele lui Mieko Mitsui, continuând să impună stilul occidental de a practica Reiki în Japonia, şi ceea ce este mai important, continuând să descopere ce se întâmpla în această ţară de la moartea lui Mikao Usui. Aşa cum era de aşteptat, au existat surprize şi revelaţii de ambele părţi.

Practicanţii japonezi pregătiţi de Usui şi aflaţi încă în viaţă au trăit surpriza de a descoperi că Reiki părăsise Japonia, fiind la ora actuală un sistem practicat pe scară largă de oameni din aproape toate ţările globului. La rândul lor, occidentalii au trăit revelaţia că Reiki era practicat în continuare în Japonia în forma lui originală, predată de Usui.

În Japonia, Reiki este practicat în forma lui originală, predată de Usui. Cu toate acestea, stilul occidental devine din ce în ce mai popular.

 

Reiki în secolul XXI

Spre sfârşitul anilor 90, în lumea Reiki a apărut un conflict care a făcut ravagii. La acea vreme mi s-a părut că această practică ce a atras atâţia oameni din toate categoriile sociale tocmai datorită simplităţii ei se transforma într-un câmp de luptă sectar asociat cu religia organizată. Adepţii erau instruiţi prin scrisori de către maeştrii lor ce să facă, iar Internetul era inundat de argumente pro şi contra. Bătălia care s-a dat atunci a fost dusă de tradiţionalişti împotriva independenţilor.

Aşa cum se întâmplă frecvent, facţiunea care se identifica drept tradiţionalistă a ajuns la concluzia că era singura care preda „adevăratul” Reiki. Orice altă învăţătură era greşită. Unul din principalele motive de dispută a fost publicarea cărţii lui Diane Stein, Reiki pentru toţi, care dezvăluia simbolurile Reiki, lucru anatemizat de membrii Alianţei Reiki, organizaţia condusă de nepoata lui Hawayo Takata, Phyllis Lei Furumoto, care şi-a dat demisia din Alianţă în anul 1992.

 

Diversitatea naturală

Privind retrospectiv, ne putem da astăzi seama că au existat dintotdeauna diferenţe între metodele de predare a Reiki. În Japonia, sistemul lui Chujiro Hayashi nu era nici pe departe identic cu al lui Usui. La ora actuală au apărut şi alte variante alături de sistemul original Usui Reiki Ryôhô Gakkai (vezi pagina 33). În lume există nenumărate şcoli de Reiki, precum şi derivate ale acestora, precum Seichem.

În Occident, când adepţii lui Hawayo Takata s-au întâlnit ca să discute ce învăţături au primit şi cum să predea în continuare Reiki, ei au descoperit că maestra i-a învăţat tehnici diferite, inclusiv simboluri diferite. Acest lucru nu este deloc surprinzător dacă ţinem seama că a existat o diferenţă de 30 de ani între momentul în care doamna Takata a devenit maestră şi cursurile pe care le-a predat mai târziu, dar şi de faptul că niciun maestru nu avea voie să deseneze pe hârtie simbolurile Reiki. Acestea trebuiau desenate exclusiv din memorie.

În anii 90, membrii în viaţă ai asociaţiei originale au fost surprinşi să descopere că Reiki părăsise Japonia şi că era practicat în întreaga lume.

 

Simte energia

Faptul că Mikao Usui a creat o metodă simplă de accesare şi de folosire a energiei Reiki nu înseamnă neapărat că nu mai pot exista şi alte metode. Orice cale este menită să evolueze. Singurul lucru care contează este accesul la energie, nu metoda folosită. Ştiu că nu toţi oamenii vor fi de acord cu mine, dar experienţa ne-a învăţat că Reiki funcţionează indiferent de forma în care este predat. După părerea mea, afirmaţia că o metodă sau o învăţătură funcţionează mai bine decât altele se împotriveşte chiar spiritului Reiki. Cine suntem noi ca să facem astfel de afirmaţii? Fiecare practicant consideră că metoda sa este cea mai adecvată pentru el. Toţi oamenii au propria lor cale şi dreptul de a fi respectaţi pentru că au ales-o. lucrul cel mai important este ca Reiki să continue să fie predat şi practicat în spiritul toleranţei şi al iubirii, purtându-i lui Mikao Usui o recunoştinţă vie pentru că a oferit lumii acest dar.

Caracteristici

  • Numărul de pagini: 400 color
  • Formatul în cm. (l x L x g): 14 x 16.7 x 2.7
  • I.S.B.N.: 978-606-8420-68-4
  • Traducerea din limba engleză: Cristian HANU
  • Titlul original: The Reiki Bible: The Definitive Guide to Healing with Energy

  • A apărut în: 2016-01
Autor
  • Eleanor McKenzie
Colectia
  • Totul despre...
Editura
  • Adevar Divin

Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!

Scrie o recenzie

Introducere 6

Partea întâi

Originile Reiki 8

Reiki şi tradiţia orientală 14

Reiki şi tradiţia occidentală 34

Reiki în zilele noastre 44

Partea a doua

Să descoperim împreună Reiki 52

Sistemul energetic şi cel fizic al corpului 98

Cum putem aplica Reiki în viaţa de zi cu zi 126

Partea a treia

Cele trei grade ale Reiki 138

Gradul întâi 140

Gradul al doilea 158

Gradul al treilea 184

Partea a patra

Poziţiile mâinilor în tratamentul Reiki 202

Poziţiile mâinilor pentru autotratament 206

Poziţiile mâinilor pentru tratamentul acordat altor persoane 218

Partea a cincea

Reiki pentru prieteni şi familie 248

Partea a şasea

Reiki şi etapele vieţii 266

Partea a şaptea

Reiki pentru sănătate şi starea de bine 286

Partea a opta

Reiki pentru afecţiunile comune 306

Partea a noua

Reiki în asociere cu alte terapii 368

Index 388

Mulţumiri 400

A apărut în: 2016-01

Partea a doua

Să descoperim împreună Reiki

Ce este vindecarea?

Cuvântul englez „heal” (vindecare) derivă din cuvântul anglo-saxon hal, care înseamnă „totalitate”, dar şi „sănătos” şi „sfânt.” În epoca modernă, aceste cuvinte nu mai sunt asociate, la fel cum cultura occidentală a uitat de conexiunea dintre sănătate şi totalitate (integritate).

În medicina occidentală se consideră în general că boala nu are o „dimensiune sufletească.” Ea îşi are originea în corpul fizic sau în mediul înconjurător, iar tratamentul se focalizează asupra organismului. Mintea joacă un rol mai important decât cred medicii în vindecarea bolii, dar deşi s-a ajuns să fie acceptat faptul că o atitudine pozitivă poate influenţa rezultatele tratamentului, acest proces este considerat mai degrabă aleatoriu, şi nu indispensabil procesului de vindecare.

Atunci când corpul, mintea şi spirtul sunt deconectate, procesul de vindecare nu poate fi complet. Un suflet bolnav îşi va manifesta în ultimă instanţă dezechilibrul sub forma simptomelor fizice. Terapiile alternative diferă de medicina convenţională, în sensul că înţeleg originile bolii. Un terapeut nu îşi priveşte pacientul ca pe un simplu corp. El urmăreşte să îi trateze inclusiv spiritul, principala sursă de dezechilibre la nivelul minţii şi al corpului.

 

Reconectarea cu sufletul

Procesul de vindecare nu este altceva decât un proces de reconectare cu sufletul. El nu conduce însă automat la vindecarea corpului fizic, căci persoana are nevoie uneori de anumite lecţii de viaţă, sau chiar să îşi încheie călătoria în planul terestru şi să îşi accepte moartea iminentă. Prin urmare, nu trebuie să facem o confuzie între vindecare şi sănătate fizică.

Esenţa procesului de vindecare sunt iubirea şi compasiunea. Dorinţa de a te vindeca sau de a vindeca pe altcineva reprezintă un act de iubire şi de compasiune. Atunci când suntem deconectaţi de iubire, noi suntem deconectaţi inclusiv de ceilalţi oameni. Atunci când suntem conectaţi cu iubirea, noi ne conectăm inclusiv cu ceilalţi şi cu natura. Iubirea ne ajută să devenim una cu restul creaţiei. Reiki ne permite să ne reconectăm cu iubirea şi să manifestăm această stare cu compasiune, atât în propriul nostru corp cât şi în cel al altora.

Acest sistem ne poate ajuta să înţelegem cauzele care stau la baza bolii ce ne macină. Gândurile şi sentimentele legate de sine şi de lumea înconjurătoare sunt principala cauză a suferinţei. Noi trebuie să învăţăm să explorăm aceste convingeri cu compasiune şi fără vinovăţie, inclusiv fără să îi judecăm pe cei care ne-au transmis aceste convingeri, de gen: „Nu sunt suficient de bun.”

„Vindecarea părţii nu poate fi făcută fără tratarea totalităţii. Nimeni nu ar trebui să încerce să vindece corpul fără a trata în acelaşi timp sufletul… Aceasta este marea greşeală care se face în zilele noastre: faptul că medicii încearcă să separe sufletul de corp.”

Filozoful grec Platon, 427-347 î.Ch.

Ilustraţie

Deasupra

Platon credea că vindecarea completă trebuie să aibă o dimensiune sufletească, iar corpul, mintea şi spiritul trebuie tratate holistic.

Ilustraţie

Deasupra

Meditaţia este o formă de vindecare ce îi ajută pe oameni să se reconecteze cu spiritul lor.

 

Spiritualitatea şi Reiki

Spiritualitatea şi religia nu sunt acelaşi lucru. Un om religios poate fi sau nu spiritual. Oamenii tind să se definească drept fiinţe spirituale atunci când doresc să transmită faptul că cred în spirit ca dimensiune importantă a vieţii, chiar dacă nu urmează o religie particulară.

Una din cele mai simple modalităţi de definire a diferenţei dintre religie şi spiritualitate constă în faptul că adepţii religioşi caută puterea divină în exteriorul lor, cerându-i să îi ajute şi să îi vindece, în timp ce adepţii spiritualităţii o caută în interior, indiferent dacă o numesc sau nu putere divină.

Vindecarea care îi ajută pe oameni să îşi dezvolte conexiunea cu spiritul este o vindecare spirituală. Ea poate lua numeroase forme: meditaţia, yoga şi Tai Chi-ul intră în această categorie, dar şi metodele prin care terapeutul acţionează ca un canal de transmisie a energiei vitale, cum ar fi Reiki. În anumite forme de vindecare, cum este meditaţia, individul lucrează singur, în timp ce în Reiki el poate colabora cu alte persoane (fără ca acest lucru să fie strict necesar). Ceea ce contează este că toate aceste forme de vindecare au la bază reconectarea cu spiritul. Singura diferenţă constă în metoda de aplicare a ei.

Aşa cum este predat el la ora actuală, Reiki nu reprezintă o practică religioasă, ci o cale spirituală. El nu necesită credinţa în Dumnezeu sau într-o putere superioară, ci îi încurajează pe oameni să caute singuri adevărul.

 

Influenţa lui Mikao Usui

În lumina informaţiilor de ultimă oră legate de influenţele diferitelor practici budiste asupra lui Mikao Usui (vezi paginile 25-29) şi de elementele pe care acesta le-a inclus în sistemul său, putem spune că Reiki are o dimensiune religioasă mai profundă decât s-a crezut anterior. Pe de altă parte, este limpede că Usui nu a avut niciodată intenţia de a amesteca Reiki cu dogmele religioase, ci dimpotrivă, de a-i elibera pe oameni de acestea, şi în acelaşi timp de a le pune la dispoziţie o practică spirituală care să nu contravină niciunei convingeri personale legate de Dumnezeu şi de univers.

Cei care doresc, au astăzi posibilitatea de a încorpora practicile de Reiki preluate de Usui din Mikkyô, Shugendô şi din artele marţiale. După părerea mea, aceste elemente adaugă o dimensiune spirituală sistemului Reiki, transformându-l dintr-un sistem de vindecare „instantanee” ce se focalizează exclusiv asupra transferului de energie prin intermediul mâinilor într-un sistem complet ce poate conduce la iluminarea spirituală. Pentru a aprecia plenar beneficiile sistemului Reiki, noi trebuie să aplicăm toate cele cinci elemente ale sistemului, care au rămas constante indiferent de celelalte schimbări produse.

 

Cele cinci elemente ale Reiki

Aşa cum am afirmat mai sus, Reiki s-a transformat şi a evoluat în multe direcţii de când a început să fie predat de Mikao Usui. El a fost adaptat la cultura occidentală de Hawayo Takata, dar nici chiar adepţii acesteia nu au căzut de acord asupra unui singur sistem. Mulţi dintre ei şi-au adăugat propriile lor idei personale.

Doar cinci idei originale au rămas valabile indiferent în ce context este practicat Reiki. Consider foarte important să identificăm aceste elemente, pentru a avea un sentiment al unităţii în această diversitate. De altfel, aceste elemente sunt cele care diferenţiază Reiki de alte forme de vindecare spirituală. Cele cinci elemente sunt: Gokai, Kokyû Hô, Tenohira, Jumon şi Shirushi, Reiju. Dintre acestea, tehnicile respiratorii nu sunt în general predate la cursurile de Reiki occidentale, dar cei care sunt familiarizaţi cu Chi Kung-ul sau cu yoga cunosc beneficiile exerciţiilor de respiraţie în lucrul cu energia. De aceea, am inclus în această secţiune aceste exerciţii, pentru ca doritorii să le poată aplica.

Adeseori, practicanţii Reiki nu sunt învăţaţi importanţa conectării tuturor acestor elemente într-o singură practică completă. Aşa cum am mai spus, la cursurile „rapide” de învăţare a Reiki se pune accentul pe tehnicile de vindecare prin plasarea mâinilor pe corp. Altor elemente (cum sunt preceptele) li se acordă o importanţă minoră sau sunt predate ca şi cum nu ar avea nicio legătură cu poziţiile palmelor.

 

Numele japonez

Numele occidental

Gokai

Cele cinci principii sau precepte spirituale

Kokyû Hô

Tehnici de respiraţie

Tenohira

Procesul de vindecare cu palmele

Jumon şi Shirushi

Simboluri şi mantra-e

Reiju

Acordaje

În cartea lor, Arta japoneză a Reiki, Bronwen şi Frans Stiene afirmă că: „Nu energia în sine face ca acest sistem să fie unic, ci calea urmată.” Majoritatea celor cinci elemente pot fi aplicate separat, dar ele nu funcţionează la apogeu decât dacă adeptul lucrează singur. Singura excepţie o constituie vindecarea cu palmele, care poate fi aplicată inclusiv asupra altor persoane. Este evident că Usui a avut intenţia de a-şi învăţa adepţii să aplice sistematic aceste elemente, creându-şi o practică de zi cu zi care să le combine pe toate. Fiecare element îi predă adeptului anumite lecţii. Prin urmare, prin practicarea tuturor, acesta are la dispoziţie o cale completă către iluminarea spirituală.

Ilustraţie

Deasupra

Prin aplicarea unei practici zilnice care să includă mai multe elemente integrate în mod armonios, calea către iluminare devine mult mai uşoară.

 

Cele cinci principii spirituale

Îmi amintesc că atunci când am învăţat Reiki cu mulţi ani în urmă, mi s-a spus că Mikao Usui a scris un set de principii sau de precepte spirituale (Gokai), după ce a lucrat în Cartierul Cerşetorilor (vezi paginile 40-43), conform versiunii lui Hawayo Takata a poveştii lui Usui. Instructorul ne-a spus că Usui a preluat cel mai probabil aceste precepte pentru o viaţă echilibrată şi împlinită dintr-un text scris de Împăratul Meiji, deşi unii maeştri cred că ele au derivat din convingerile sale creştine. Dat fiind că la ora actuală se ştie că Usui nu a fost deloc creştin, putem renunţa din start la această variantă. Deşi este foarte posibil ca preceptele să fi fost preluate într-adevăr din scrierile Împăratului Meiji, adevărul este că ele reprezintă o formă nereligioasă a preceptelor budiste, cum ar fi cele ale Căii cu Opt Etape. În sine, preceptele nu sunt altceva decât nişte linii directoare simple pentru o viaţă trăită frumos.

Oricare ar fi sursa lor, îmi amintesc că instructorul nostru a pus un accent minimal pe respectarea acestor precepte în cadrul practicii Reiki. Ni s-a spus că recitarea zilnică a preceptelor şi aplicarea lor în viaţa de zi cu zi va avea efecte remarcabile asupra conştiinţei noastre, dar nu ni s-a predat nicio metodă de meditaţie asupra lor. Aşa se preda la acea vreme Reiki, iar instructorul nostru nu avea habar (cum nu avea nimeni) că Usui îşi bazase întregul sistem pe aceste principii spirituale.

 

Importanţa principiilor

Preceptele spirituale stau la baza întregului sistem Reiki. Mikao Usui a scris aceste principii ca un ghid al călătoriei spirituale a adeptului. Toate celelalte elemente ale sistemului Reiki susţin aceste principii. Practicantul trebuie să mediteze zilnic asupra lor dacă doreşte să înţeleagă cu adevărat ce este Reiki şi să rămână focalizat asupra acestei energii.

Există o serie de variante ale principiilor predate, dar traducerea care urmează, făcută chiar după notele lui Mikao Usui de Chris Marsh (traducerea apare în cartea Arta japoneză a Reiki, de Bronwen şi Frans Stiene) este după părerea mea cea mai frumoasă prin simplitatea ei şi cea mai apropiată de spiritul lui Usui. Acesta a lăsat următoarele instrucţiuni:

Secretul atragerii fericirii şi a multor binecuvântări, remediul spiritual al tuturor bolilor

Aplică astăzi:

Nu te enerva.

Nu-ţi face griji.

Fii smerit.

Fii onest în ceea ce faci.

Dă dovadă de compasiune faţă de tine însuţi.

Aplică Gasshô în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară. Focalizează-te asupra lui şi recită-l. Perfecţionează-ţi mintea şi corpul.

Usui insistă mai întâi de toate asupra beneficiilor de care putem avea parte prin aplicarea meditaţiei asupra preceptelor, şi anume fericirea şi eliberarea de suferinţă mentală, corporală şi spirituală. El recomandă în continuare o serie de sfaturi practice legate de postura de meditaţie (Gasshô) şi sugerează că aceste principii trebuie învăţate pe dinafară şi repetate de două ori pe zi. În final, Usui descrie scopul suprem al recitării preceptelor, care este „perfecţionarea minţii şi corpului.”

Ilustraţie

Deasupra

Această ilustraţie a celor cinci principii spirituale scrise în japoneză poate fi folosită ca ajutor vizual pentru focalizarea asupra lor.

 

Posturile de meditaţie

În scurtele directive pe care le-a lăsat (vezi pagina 60), Usui afirmă că meditaţia asupra celor cinci principii spirituale şi aplicarea sistemului Reiki conferă mari beneficii. El îşi instruieşte discipolii să recite de două ori pe zi preceptele, stând de preferinţă în postura japoneză tradiţională Seiza (vezi paginile 78-79), cu mâinile în poziţia Gasshô. Ambele vor fi explicate şi ilustrate în această secţiune.

Aproape orice practică spirituală are un număr de posturi adoptate de adepţi. Cel mai probabil, Usui trebuie să fi fost influenţat de pregătirea sa budistă şi de cultura japoneză, care are o etichetă foarte precisă a corpului, focalizată asupra acordării respectului. Dacă postura Seiza ţi se pare prea dificilă, poţi aplica alte posturi de meditaţie (cum ar fi şezutul pe un scaun cu spătar sau cu picioarele încrucişate la sol). Singurul lucru de care nu trebuie să uiţi este poziţia Gasshô.

 

Poziţia Gasshô

Poziţia Gasshô constă în „împreunarea palmelor” (chiar asta înseamnă cuvântul Gasshô în traducere). În acest fel, cele două laturi ale corpului se unifică. Păstrarea palmelor în aceeaşi poziţie linişteşte mintea şi o focalizează. În plus, poziţia reflectă respectul faţă de ceea ce faci. Aplică postura Gasshô ori de câte ori meditezi asupra preceptelor, conform instrucţiunilor lăsate de Usui.

1. Stai în genunchi, aşezat sau în picioare, şi ridică-ţi mâinile la nivelul inimii, apropiind palmele, ca şi cum te-ai ruga.

2. Nu apăsa strâns palmele una de cealaltă, ci lasă un mic spaţiu între ele. Relaxează-ţi mâinile.

 

Principiile pregătirii

Aceste principii trebuie aplicate atunci când meditezi asupra principiilor spirituale şi când aplici exerciţiile de respiraţie.

·         Cunoaşte tehnica sau principiul spiritual pe care intenţionezi să le aplici.

·         Aşează-te în Seiza (vezi paginile 78-79).

·         Relaxează-ţi corpul şi eliberează-te de tensiuni.

·         Focalizează-te asupra punctului Hara (vezi paginile 104-105).

·         Plasează-şi palmele în poziţia Gasshô.

 

Principiul spiritual nr. 1

Înainte de a medita asupra fiecărui principiu sau precept, este foarte important să îţi aminteşti că Usui ne instruieşte să aplicăm „astăzi” acest lucru. În acest fel, el ne invită să ne focalizăm asupra momentului prezent. Occidentalii sunt familiarizaţi cu acest concept din „Programul celor 12 Paşi” de tratare a dependenţelor. Această instrucţiune nu numai că ne ajută să ne focalizăm mai bine asupra momentului prezent, dar ne şi facilitează acest lucru, căci este întotdeauna mai uşor să faci ceva pe moment decât să te angajezi să faci lucrul respectiv o perioadă lungă de timp.

O autoare care ne oferă o explicaţie uşor diferită a acestei idei este Louise Hay, care ne spune în cartea ei, Tu îţi poţi vindeca singur viaţa, că „punctul de putere este situat întotdeauna în momentul prezent.” Evenimentele din viaţa noastră sunt create de gândurile şi de convingerile pe care le-am nutrit de-a lungul timpului, dar ele există în trecut, iar astăzi le putem înlocui cu gânduri şi convingeri diferite, prin care ne putem crea o viaţă mai fericită.

 

Nu te enerva

Respectă întotdeauna principiile pregătirii (vezi pagina 60) atunci când meditezi asupra principiilor spirituale şi când practici exerciţiile de respiraţie.

Aplică astăzi:

Nu te enerva.

Ca să putem medita asupra acestui precept, trebuie mai întâi de toate să înţelegem natura mâniei. Cu siguranţă, în timpul meditaţiei vor ieşi la suprafaţă amintiri dureroase din perioadele când ţi-ai pierdut cumpătul sau când altcineva s-a enervat pe tine, iar corpul tău s-a tensionat sub impactul furiei sale. Noi încercăm de regulă să evităm furia altor oameni, dar nu suntem la fel de grijulii cu propria noastră iritare, acordându-ne libertatea de a ne descătuşa cum dorim furia.

Mânia tinde să apară atunci când trăim senzaţia că am pierdut controlul asupra unei persoane sau a unei situaţii. Atunci când ne enervăm pe o altă persoană, noi simţim că ne recâştigăm controlul asupra ei. De bună seamă, este vorba de o percepţie greşită. În realitate, noi ne pierdem controlul asupra noastră.

Dacă îţi vei observa mânia chiar în timp ce se manifestă, vei constata că aceasta reflectă un aspect personal care necesită atenţia ta, şi nu atât un defect al persoanei pe care te enervezi. Oamenii pe care îi atragem în viaţa noastră acţionează ca nişte oglinzi. De aceea, priveşte-i cu atenţie pe cei care te irită, căci ei reflectă anumite aspecte personale de care nu eşti conştient. Devino observatorul mâniei tale înainte de a-i da curs, şi astfel vei înţelege că nu ai niciun motiv să te enervezi.

Ilustraţie

Stânga

Atunci când ne descătuşăm mânia, noi simţim nevoia de a ne recâştiga controlul asupra altor persoane, dar în realitate ne pierdem autocontrolul.

 

Principiul spiritual nr. 2

Este o idee bună să plasezi o hârtie pe care ai notat principiile spirituale într-un loc în care să le poţi vedea în fiecare zi, spre exemplu pe frigider. Alternativ, le poţi nota cu un scris artistic pe o hârtie specială, le poţi adăuga ilustraţii şi le poţi înrăma. Le poţi plasa de asemenea în mai multe locuri din casă, inclusiv la birou, astfel încât să îţi reaminteşti tot timpul de ele.

Poţi rosti preceptele cu voce tare sau în sinea ta. Avantajul rostirii lor cu voce tare constă în faptul că acest lucru te va ajuta să stabileşti o conexiune mai puternică cu semnificaţia lor, la fel cum incantarea mantra-elor cu voce tare te ajută să beneficiezi inclusiv de vibraţiile sonore ale sunetelor lor (vezi paginile 88-89).

 

Nu-ţi face griji

Respectă întotdeauna principiile pregătirii (vezi pagina 60) atunci când meditezi asupra principiilor spirituale şi când practici exerciţiile de respiraţie.

Aplică astăzi:

Nu-ţi face griji.

Îngrijorarea este o stare de spirit cvasi-permanentă. Toată lumea se teme de ceva, iar unii oameni sunt veritabili campioni ai grijilor, nevăzând decât norii întunecaţi din zare, indiferent cât de puternic străluceşte soarele pe cer. Grijile generează un stres nenecesar, şi de multe ori noi confundăm exprimarea grijilor faţă de altcineva cu interesul nostru faţă de el. În realitate, grijile nu reprezintă o dovadă de iubire, ci o manifestare a temerilor noastre lăuntrice, orientate către alţii.

De asemenea, atunci când ne facem griji, noi nu mai trăim în prezent, ci ne proiectăm în viitor. „Este posibil să nu se întâmple niciodată”, spune pe bună dreptate zicala, dar atunci când ne facem griji, noi ne temem că o să se întâmple exact acest lucru. Grijile ne privează astfel de pacea interioară şi reprezintă o pierdere de timp şi de energie.

Ele arată că ne-am pierdut credinţa şi nu mai putem vedea „imaginea de ansamblu” sau adevărul din faţa nasului nostru. Noi ne facem griji legate de viitor şi încercăm să îl controlăm pentru a ne proteja de durere, în loc să îl lăsăm să se desfăşoare în mod natural, aducându-ne experienţe noi, mai presus de tot ce ne putem imagina la ora actuală.

Dar cel mai mult ne facem griji deoarece ne temem că această lume nu este caracterizată de abundenţă şi suntem convinşi că trebuie să luptăm pentru orice ne dorim. Alege un motiv de îngrijorare şi practică astăzi detaşarea de el. Cere-i Universului să te ajute şi ai încredere că acesta îţi va răspunde oferindu-ţi ce i-ai cerut. Nu-ţi mai pierde timpul făcându-ţi griji.

Ilustraţie

Dreapta

Atunci când ne facem griji, noi trăim mai degrabă în viitor decât în prezent. Ai încredere că Universul te va sprijini în tot ceea ce îţi propui.

 

Principiul spiritual nr. 3

Scopul acestor principii este de a te ajuta să îţi trăieşti viaţa adoptând o atitudine corectă. Oamenii avansaţi din punct de vedere spiritual au integrat deja aceste principii în viaţa lor. Ei le aplică la fel de natural cum respiră. Celor mai mulţi dintre oameni trebuie să li se reamintească însă de ele, căci nu au tendinţa naturală de a le transpune în practică. Unele din aceste principii vor rezona mai mult cu tine decât altele, şi merită să analizezi de care te simţi mai atras şi de care nu. Întreabă-te dacă nu cumva principiile care te atrag cel mai puţin sunt chiar cele care necesită cea mai mare atenţie din partea ta.

 

Fii smerit

Respectă întotdeauna principiile pregătirii (vezi pagina 60) atunci când meditezi asupra principiilor spirituale şi când practici exerciţiile de respiraţie.

Aplică astăzi:

Fii smerit.

Din păcate, smerenia sau umilinţa a ajuns să capete conotaţii negative în limbile occidentale. De aceea, atunci când meditezi asupra acestui precept, este posibil ca acestea să fie primele care îţi trec prin minte. Un om smerit este considerat a fi modest, blând şi o persoană care îi pune pe ceilalţi mai presus decât pe sine. Unii asociază chiar umilinţa cu sărăcia şi lipsa de privilegii, sau şi mai rău, cu servitutea. Noi am ajuns să trăim într-o societate care îi preţuieşte mai presus de orice pe cei care se realizează în detrimentul altora, şi aproape deloc pe cei care se pun în slujba semenilor lor.

Ilustraţie

Stânga

Esenţa smereniei este recunoştinţa. În fiecare zi, la trezire, exprimă-ţi recunoştinţa pentru toate lucrurile bune din viaţa ta.

De aceea, noi preferăm să nu ne asociem în niciun fel cu smerenia, pe care o echivalăm cu ratarea sau eşecul. Pe de altă parte, dacă analizăm viaţa liderilor spirituali, a marilor filozofi şi oameni de ştiinţă, sau a tuturor celor care lucrează în favoarea binelui suprem al umanităţii, constatăm inevitabil că aceştia împărtăşesc harul smereniei, care îi face să strălucească cu atâta putere.

A fi smerit nu înseamnă a cultiva falsa modestie sau a te forţa să devii invizibil. Acest tip de comportament este mai degrabă egocentric. Esenţa smereniei este recunoştinţa.

De aceea, atunci când te trezeşti, spune „mulţumesc” pentru viaţa care ţi-a fost dăruită, cu tot ce conţine ea, şi pentru oportunitatea de a mai trăi încă o zi. Recunoştinţa faţă de Univers pentru tot ce îţi oferă (lucruri bune şi rele), inclusiv pentru persoanele din viaţa ta, îţi va conferi o stare de pace interioară şi va atrage în viaţa ta abundenţa. A fi smerit înseamnă a-ţi accepta adevărul sinelui interior şi a trăi la unison cu acest adevăr.

 

Principiul spiritual nr. 4

Dacă ţi-ai propus să introduci preceptele Reiki în viaţa ta, gândeşte-te pe care dintre ele le aplici deja. Eşti conştient de acestea? Le poţi nota în scris? Acest exerciţiu este interesant, căci marea majoritate a oamenilor cred că se conduc după anumite principii directoare, dar nu le este foarte clar ce rol joacă acestea în viaţa lor de zi cu zi, iar uneori nu sunt tocmai sinceri cu ei înşişi în privinţa regulilor pe care le aplică în viaţa lor.

 

Fii onest în ceea ce faci.

Respectă întotdeauna principiile pregătirii (vezi pagina 60) atunci când meditezi asupra principiilor spirituale şi când practici exerciţiile de respiraţie.

Aplică astăzi:

Fii onest în ceea ce faci.

Acesta este principiul pe care îl înţeleg cel mai puţin oamenii. La prima vedere, el pare să se refere la atitudinea faţă de muncă, de pildă faţă de serviciu. Personal, înclin să cred însă că îi putem da o interpretare mult mai largă, principiul sugerându-ne să ne analizăm comportamentul în toate domeniile vieţii de zi cu zi.

Dacă reflectezi asupra semnificaţiei acestui principiu, întreabă-te ce calităţi asociate cu onestitatea sunt cele mai importante pentru tine. Propune-ţi să aplici această calitate în tot ceea ce spui şi ce faci, indiferent de felul în care i-ar putea afecta ea pe alţii. Întreabă-te dacă onestitatea ta nu ia uneori o formă de orgoliu egotic.

Dar mai presus de orice, acest principiu ne cere să fim oneşti cu noi înşine. De multe ori, noi nu facem acest lucru. Spre exemplu, ne tratăm cu indulgenţă atunci când facem lucruri pe care nu le tolerăm la alţii. Atunci când neglijăm practica Reiki, noi ne înşelăm şi ne minţim singuri. La fel şi atunci când nu ne urmărim pasiunile, ci facem ceea ce credem că aşteaptă alţii de la noi. Fii onest în tot ceea ce faci în viaţă, nu doar la serviciu, şi gândeşte-te la domeniile în care ai putea fi mai cinstit cu tine însuţi şi la ceea ce trebuie să faci în acest scop.

 

Lucrul cu oglinda

O metodă practică de a lucra cu onestitatea este lucrul cu oglinda. Priveşte-te în oglindă şi spune cu voce tare un lucru pe care îl admiri la tine. Spre exemplu, spune: „Merit să fiu iubit.” Cum te simţi? Ai simţit vreun disconfort atunci când ai rostit aceste cuvinte? Fii onest cu tine însuţi, acceptă ceea ce simţi şi schimbă-ţi atitudinea dacă este cazul.

Ilustraţie

Dreapta

Este foarte important să învăţăm să fim oneşti cu noi înşine înainte de a fi oneşti cu ceilalţi.

 

Principiul spiritual nr. 5

Integrarea celor cinci principii spirituale în viaţa ta necesită autodisciplină în cultivarea unei practici zilnice. Între altele, înseamnă de asemenea să te accepţi aşa cum eşti cu iubire. Dacă îţi sesizezi un defect, nu reacţiona prin vinovăţie şi ruşine. În orice om există o „umbră”, după cum o numesc psihologii, care trebuie să fie recunoscută. Din păcate, cei mai mulţi dintre oameni preferă să o ignore sau să o trateze ca pe un inamic. Cu cât ne luptăm însă mai abitir cu acest aspect al fiinţei noastre, cu atât mai slabe sunt şansele de a ne iubi pe noi înşine, şi implicit de a-i iubi pe alţii. Notează-ţi convingerile negative legate de sine şi întreabă-te cine ţi le-a inoculat şi dacă ai vreun motiv real să continui să te cramponezi de ele.

 

Dă dovadă de compasiune faţă de tine însuţi.

Respectă întotdeauna principiile pregătirii (vezi pagina 60) atunci când meditezi asupra principiilor spirituale şi când practici exerciţiile de respiraţie.

Aplică astăzi:

Dă dovadă de compasiune faţă de tine însuţi.

Observă faptul că noi suntem instruiţi mai întâi de toate să dăm dovadă de compasiune faţă de noi înşine. Noi nu putem iubi cu adevărat pe altcineva decât dacă suntem capabili să ne iubim pe noi înşine. Din păcate, de multe ori ne este foarte dificil să ne iubim pe noi înşine, căci există atâtea aspecte care ne displac la noi. Esenţa stării de compasiune sunt acceptarea şi iertarea tuturor acestor aspecte pe care le considerăm imperfecte.

Preţuirea contribuţiei pe care şi-o aduc alţi oameni la derularea vieţii noastre ne ajută să ne manifestăm compasiunea faţă de aceştia. În această categorie intră inclusiv cei care ne fac probleme, care ne irită sau care reprezintă o sursă de griji. Meditaţia asupra scopului divin al durerii şi al bucuriei în viaţă te va ajuta să devii mai plin de compasiune şi să te simţi una cu tot ceea ce există.

 

Afirmaţii

Atunci când repetăm în mod regulat o afirmaţie, noi dăm dovadă de compasiune şi de voinţa de a ne schimba în bine.

Gândeşte-te la ceea ce doreşti să schimbi în viaţa ta. Fă o introspecţie profundă şi descoperă convingerile care te împiedică să efectuezi schimbările dorite. Notează apoi pe o foaie de hârtie afirmaţiile care te pot elibera de aceste convingeri. Spre exemplu, dacă te simţi nesigur, notează o afirmaţie de gen: „Universul mă susţine şi mă protejează întotdeauna.”

Ilustraţie

Stânga

Atunci când ne iubim, ne iertăm şi ne acceptăm pe noi înşine, ne este mult mai uşor să ne manifestăm compasiunea faţă de alţi oameni.

 

Tehnici de respiraţie

Respiraţia este esenţială pentru existenţa noastră. Noi putem trăi fără apă sau hrană zile la rând, dar nu putem rezista mai mult de câteva minute fără să respirăm. La naştere, prima respiraţie a copilului coincide cu primul moment în care acesta atrage în corpul său o energie care nu provine de la mamă. Aerul este principala sursă de energie, iar respiraţia este mecanismul prin care ne aprovizionăm cu aceasta. Şi totuşi, puţini oameni se gândesc la acest proces, dacă nu au probleme respiratorii. Aproape nimeni nu se gândeşte la efectul pe care îl are respiraţia asupra sistemelor sale fiziologice. Pentru el, respiraţia este ceva natural, un proces pe care îl practică până când moare.

Starea noastră de spirit şi starea de sănătate a sistemului nostru nervos influenţează dramatic respiraţia, şi viceversa. Atunci când suntem supăraţi sau îngrijoraţi, pieptul pare să ni se îngusteze, iar respiraţia noastră devine superficială şi rapidă. Din acest motiv, corpul nu primeşte suficient oxigen, iar respiraţia devine încă şi mai rapidă, din dorinţa de a primi într-o mai mare măsură acest element esenţial. Apare astfel starea de hiperventilaţie, care poate cauza ameţeală şi leşin, fiind asociată frecvent cu atacurile de panică.

Stările de anxietate influenţează de asemenea capacitatea energiei Ki de a circula lin prin corp şi de a atrage mai multă energie în acesta. Prin folosirea tehnicilor de respiraţie, noi ne putem încetini respiraţia, îmbunătăţindu-ne astfel circulaţia energiei Ki prin corp şi amplificându-ne cantitatea de energie.

Tehnicile de respiraţie predate de Usui sunt numite în limba japoneză Kokyu Ho. Respiraţia controlată este practicată în yoga şi în Chi Kung pentru autovindecare, iar în artele marţiale pentru ridicarea energiei pe nivelele superioare.

 

Expiraţia

Una prin procedurile de prim ajutor recomandată persoanelor care suferă de un atac de hiperventilaţie este respiraţia într-o pungă de hârtie pe care să o umple cu aerul expirat. Explicaţia este simplă: în timpul hiperventilaţiei trebuie să expirăm mai mult, chiar dacă instinctul ne spune să inspirăm mai adânc. De aceea, exerciţiile care urmează vor pune un accent mai mare pe expiraţie. Unul din aceste exerciţii este metoda clasică de respiraţie practicată în Chi Kung (vezi paginile 76-77). Această expiraţie prelungită ajută corpul să se relaxeze. De multe ori, noi „oftăm uşuraţi” atunci când respiraţia reflectă starea de relaxare mentală pe care o experimentăm.

Ilustraţie

Dreapta

Tehnicile de respiraţie sunt nepreţuite, căci ne ajută să ne îmbunătăţim circulaţia energiei Ki şi să ne amplificăm energia.

 

Exerciţiul de respiraţie nr. 1

Acest exerciţiu de bază, preluat din Chi Kung, te va ajuta să respiri mai lent şi mai adânc. Înainte de a începe, numără de câte ori respiri pe minut. Un om obişnuit respiră în medie de 16 ori pe minut, dar prin practicarea regulată a acestui exerciţiu respiraţia se poate reduce la cinci cicluri (sau chiar mai puţine) pe minut. Totuşi, începătorii şi oamenii care au dificultăţi respiratorii nu ar trebui să forţeze aceste schimbări. Continuă să practici în mod regulat şi schimbările se vor produce într-un ritm natural. Nu-ţi ţine niciodată respiraţia în încercarea de a-ţi încetini ritmul respiratoriu.

Este util să îţi plasezi mâinile pe abdomen sau pe piept, pentru a simţi mai bine mişcarea suflului tău. Poţi practica acest exerciţiu în picioare sau culcat, ori în postura Seiza (vezi paginile 78-79).

Dacă vei practica în mod regulat această tehnică, vei descoperi că vei respira din ce în ce mai des în această manieră, în mod natural, fără a trebui să te concentrezi sau să faci ceva special în această direcţie.

1. Începe prin a expira pe nas. La sfârşitul expiraţiei, contractează-ţi muşchii stomacului. Vei simţi cum muşchiul diafragmei se ridică în sus, silind şi ultimele molecule de aer să iasă din plămâni. Expiră cât de adânc poţi fără să forţezi, până când îţi simţi plămânii complet goi.

2. În continuare, relaxează-ţi muşchii stomacului şi lasă aerul să îţi pătrundă în plămâni. Simte cum abdomenul tău se umflă ca un balon sub palmele tale. Nu forţa acest proces pentru a nu genera tensiuni, perturbând astfel efectul benefic al tehnicii. Dacă îţi simţi plămânii plini la capacitate maximă, expiră din nou, repetând pasul 1.

 

Avertisment

Nu practica excesiv de mult această tehnică la început. Începe cu trei respiraţii o dată şi creşte gradual numărul de repetiţii.

 

Postura pentru respiraţie

Respiraţia energiei Ki îmbunătăţeşte distribuţia substanţelor nutritive în interiorul corpului şi accelerează eliminarea toxinelor. În plus, ea fortifică ficatul, rinichii şi sistemul imunitar. Postura afectează în mod semnificativ calitatea respiraţiei. Dacă suferi de astm sau în cazul în care cunoşti pe cineva care suferă de această boală, ai remarcat probabil că în timpul unui atac de astm persoana are tendinţa să îşi ridice umerii şi să îşi curbeze coloana, fapt care închide pieptului, îngreunându-i şi mai mult respiraţia. De multe ori, corpul tinde să păstreze această postură chiar şi după ce atacul de astm a trecut, fapt care contribuie la înrăutăţirea condiţiei.

Deschiderea pieptului (prin coborârea umerilor şi tragerea lor în spate, prin practica regulată a poziţiei Seiza sau a exerciţiilor care întind aceşti muşchi) este fundamentală pentru îmbunătăţirea calităţii respiraţiei şi a energiei care circulă prin organism.

 

Postura Seiza

Această postură ajută energia că circule ascendent de-a lungul coloanei vertebrale şi centrul inimii să rămână deschis.

1. Îndoaie-ţi uşor picioarele şi plasează genunchiul drept la sol.

2. În continuare, coboară-ţi şi celălalt genunchi, astfel încât degetele mari să se atingă uşor. Genunchii ar trebui să se afle la o distanţă de aproximativ 20 cm unul de celălalt.

3. Aşează-te pe glezne. Spatele trebuie să fie drept şi ochii relaxaţi, dar focalizaţi înainte.

 

O alternativă pentru această postură

Această postură este susţinută cu greutate de către occidentali o perioadă mai lungă de timp. De aceea, dacă îţi simţi muşchii tensionaţi, plasează o pernă în spatele genunchilor.

 

Exerciţiul de respiraţie nr. 2

Scopul acestei tehnici este de a focaliza mintea în punctul Hara (vezi paginile 104-105), contribuind astfel la întărirea acestuia. Nu merită să practici doar ocazional aceste exerciţii de respiraţie. Adevăratele lor beneficii sunt realizate numai prin practicarea lor regulată, căci efectele exerciţiilor evoluează în timp.

La început este posibil să experimentezi schimbări la nivel fizic şi emoţional, urmate de modificări ale percepţiei energiei. Acestea variază de la om la om; de acea, nu trebuie să te aştepţi la anumite efecte precise. Oricum, aceste schimbări nu reprezintă decât vârful aisbergului. Practica regulată te va ajuta să înţelegi ce se ascunde sub această suprafaţă.

La început îţi va fi greu să îţi vizualizezi energia dilatându-se în întregul corp. În acest scop, va trebui să îţi stabileşti intenţia mentală clară de a-ţi dilata câmpul energetic, astfel încât acesta să umple spaţiul fizic din interiorul şi chiar din jurul corpului tău. Nu trebuie însă să faci o forţare în această direcţie, căci ea va anihila efectele exerciţiului.

La fel ca în cazul celorlalte exerciţii, avansează lent în practica ta, iar dacă simţi o stare de ameţeală, fă o pauză de 5-10 minute, iar apoi reia exerciţiul.

Înainte de a începe, reaminteşte-ţi principiile pregătirii (vezi pagina 60).

1. După efectuarea posturii Gasshô (vezi pagina 61), plasează-ţi mâinile pe genunchi, cu palmele în sus.

2. Începe cu un exerciţiu de expiraţie prelungită, la fel ca cel predat mai sus (vezi paginile 76-77). În acest fel, vei elimina aerul stătut din plămâni. Inspiră pe nas şi respiră abdominal (nu toracic sau clavicular), imaginându-ţi că îţi umpli abdomenul cu energie. Simte cum abdomenul ţi se umflă efectiv, la fel ca în timpul exerciţiului nr. 1.

3. Atunci când expiri, vizualizează dilatarea câmpului energetic care îţi umple întregul corp, inclusiv spaţiul din jurul acestuia. În acest scop, nu te focaliza foarte mult asupra aerului care îţi iese pe nas, cât asupra punctului Hara, conştientizând sursa de energie de la acest nivel şi dilatarea acesteia.

4. Încheie exerciţiul readucându-ţi palmele în poziţia Gasshô.

 

Exerciţiul de respiraţie nr. 3

Această tehnică de respiraţie este ceva mai avansată, fiind similară anumitor exerciţii  pranayama din yoga, cum ar fi respiraţia pe nări alternative. Scopul tehnicii este de a unifica cele două părţi laterale ale corpului şi de a crea un simţ al identităţii unificat. În plus, ea îţi va dezvolta sensibilitatea la nivelul palmelor, lucru extrem de util atunci când vei lucra cu energia vindecătoare.

Începe prin a aplica principiile pregătirii (vezi pagina 60). Acestea te ajută să te pregăteşti în vederea exerciţiului, ajutându-te să pătrunzi într-un spaţiu interior special.

 

Respiraţia dificilă

Oamenii care au probleme respiratorii sunt foarte conştienţi de respiraţia lor.

Când eram adolescentă, tata m-a învăţat să practic exerciţii yoghine de respiraţie, pentru a-mi uşura astmul. Când am ajuns la anii de adult, această afecţiune mi s-a vindecat, iar după ce am învăţat metodele de respiraţie din Chi Kung, de control şi de prelungire a expiraţiei, îmbunătăţirea stării mele de sănătate a fost şi mai evidentă. În combinaţie cu Reiki, aceste exerciţii îi pot ajuta să respire mai uşor pe cei care au probleme respiratorii.

1. Stai cu spatele drept, fie în postura Seiza (vezi paginile 78-79), fie pe un scaun (cu sau fără spătar), plasează-ţi mâinile în postura Gasshô (vezi paginile 62-63) şi menţine această poziţie. Focalizează-ţi atenţia asupra punctului Hara (vezi paginile 104-105) şi rămâi concentrat la acest nivel.

2. Atunci când inspiri, nu urmări traseul aerului prin nări, către abdomen, ci vizualizează cum energia îţi intră prin palme, curgând prin braţe şi adunându-se în punctul Hara. Pe măsură ce vei avansa cu practica, vei ajunge să simţi efectiv energia, nu doar să ţi-o imaginezi.

3. Pe expiraţie, deplasează energia în sens invers, astfel încât să iasă prin palme.

Repetă procesul, crescând gradual numărul de runde, la fel ca în cazul celorlalte exerciţii. Dacă nu reuşeşti să simţi fluxul energiei, nu-ţi bate capul, întrebându-te dacă practici sau nu corect exerciţiul. Ai încredere în tine însuţi.

 

Vindecarea cu palmele puse pe corp

Toţi oamenii îşi folosesc instinctiv palmele pentru a se vindeca. Atunci când atingem pe cineva pentru a-l linişti, când îl îmbrăţişăm sau îl sărutăm pentru a-i face durerea să-i treacă, noi aplicăm practic confortul atingerii şi îi transmitem energia de care are nevoie pentru a se vindeca. Toţi cei care lucrează cu energia cunosc acest proces. Cei care nu lucrează nu realizează decât în mică măsură (sau deloc) că în spatele instinctului lor de a atinge persoana sau animalul care suferă se ascunde o forţă mai mare decât cred ei.

Foarte mulţi oameni ştiu că dacă îşi pun palmele pe stomac atunci când îi doare simt o anumită alinare. Uneori, mâinile li se încălzesc, fără ca ei să înţeleagă de ce. Nu se pune problema că au un talent special; orice om poate transmite energie (lui însuşi sau altora) prin plasarea palmelor pe corp.

Tehnica plasării palmelor pe corp în scopul vindecării este o tradiţie pe care o putem regăsi în aproape toate culturile şi societăţile lumii. Unii cred că vindecătorii au un har special de la Dumnezeu. Este adevărat că există terapeuţi spirituali sau intuitivi capabili să extragă suficientă energie vindecătoare direct de la sursă, fără a se antrena într-o practică de gen Reiki, dar marea majoritate a oamenilor îşi folosesc propria energie atunci când îşi plasează palmele pe propriul corp sau pe corpul altor persoane cu scopul de a se/le vindeca. Pe termen lung, acest lucru le secătuieşte energia Ki şi poate chiar conduce la boală. De aceea, este important să învăţăm o practică de gen Reiki.

 

Racordează-te la fluxul rapid de energie

Tehnica Reiki de vindecare cu palmele, sau mai simplu, „vindecarea cu palmele”, după cum este tradus cuvântul japonez Tenohira, nu reprezintă nici pe departe singurul sistem de transmisie a energiei vindecătoare. Ceea ce o face să fie unică este simplitatea cu care poate fi învăţată metoda. Prin comparaţie cu alte practici, energia Reiki poate fi accesată pe loc de către practicant. În plus, energia curge foarte rapid şi foarte abundent, fiind receptată ca atare de către majoritatea oamenilor încă de la primul acordaj (vezi paginile 96-97). De asemenea, ea poate fi accesată instantaneu de către practicant, prin simpla manifestare a intenţiei. Din acest punct de vedere, ea reprezintă o practică ideală pentru marea majoritate a oamenilor.

Reiki

Stânga

Adeseori, atunci când reconfortăm pe cineva printr-o îmbrăţişare sau printr-o simplă atingere, noi ne folosim fără să ştim palmele pentru a vindeca.

 

Vindecarea tradiţională cu palmele în sistemul Reiki

Mikao Usui nu a adăugat tehnica de vindecare cu mâinile la sistemul său decât în anii din urmă. La ora actuală, acesta este elementul cel mai răspândit al practicii Reiki. Vindecarea cu mâinile era o practică foarte populară în Japonia în perioada în care Usui şi-a creat sistemul, şi potrivit cărţii Arta japoneză Reiki, a lui Bronwen şi Frans Stiene, unul din adepţii lui Usui, Eguchi Toshihiro, era implicat într-un grup care lucra cu această formă de vindecare. Mai târziu, el a publicat un ghid al poziţiilor mâinilor pentru vindecare, în anul 1930, cu doar patru ani înainte de moartea lui Usui. La ora actuală se ştie că şi alţi adepţi au publicat manuale similare.

Când Usui a început să predea vindecarea cu mâinile, el a recomandat-o ca metodă de prim ajutor. Este posibil ca acest lucru să reflecte o experienţă timpurie a sa cu energia, cum ar fi oprirea sângerării degetului când a coborât de pe munte. Informaţiile oferite de adepţii lui rămaşi în viaţă ne sugerează că Usui nu a aplicat o metodă foarte bine structurată de vindecare cu mâinile, care să trateze întregul corp, ci s-a focalizat îndeosebi asupra capului şi asupra acelor părţi corporale care aveau nevoie de vindecare la momentul respectiv. Acest lucru ne face să credem că primii lui adepţi erau avansaţi şi cunoşteau inclusiv alte practici ezoterice, neavând nevoie de o tehnică bine structurată.

 

Poziţiile palmelor

Pe măsură ce Usui a început să predea din ce în ce mai mult unor adepţi profani, el şi-a dat seama că era necesară o metodă mai formală de vindecare, aşa că i-a cerut adeptului său Chujiro Hayashi să stabilească un set sistematic de poziţii ale palmelor pentru tratarea întregului corp. Cel mai probabil, el i-a cerut lui Hayashi acest lucru datorită profesiei medicale a acestuia.

Nu este exclus ca aceste poziţii ale palmelor să fi fost modificate mai târziu de Hawayo Takata, fapt care nu afectează eficacitatea sistemului. Cu siguranţă, focalizarea procesului de vindecare asupra chakra-elor, şi nu asupra punctului Hara, a fost introdusă abia prin anii 80, fiind o interpretare pur occidentală a lucrului cu sistemul Reiki. Ea nu a fost predată de Takata.

Poziţiile palmelor pot varia de la o şcoală de Reiki la alta, dar aşa cum ştiu practicanţii experimentaţi, regulile descrise nu reprezintă decât un ghid. Esenţa practicii constă în permisiunea acordată înţelepciunii energiei să îţi călăuzească mâinile. (Vezi Partea a patra a cărţii pentru ghidul pas cu pas al poziţiilor palmelor.)

Ilustraţie

Dreapta

Vindecarea cu mâinile a fost adăugată târziu sistemului Reiki, dar la ora actuală a devenit elementul cel mai larg răspândit al practicii.

 

Mantra-ele

O mantra este alcătuită din cuvinte sau sunete repetate în timpul meditaţiei. Mantra-ele sunt asociate îndeosebi cu practicile religioase şi spirituale orientale. Una din cele mai faimoase mantra-e, aplicată deopotrivă de oamenii religioşi şi de cei nereligioşi, este Om mane padme hum, principala mantra a budiştilor tibetani.

Repetarea unei mantra-e stă inclusiv la baza Meditaţiei Transcendentale, o practicată foarte larg răspândită în lume. Adepţii budismului japonez Nichiren Shoshu, o altă practică ce a devenit foarte populară în Occident, repetă mantra Nam myoho renge kyo în ritualurile lor zilnice. În sufism, ramura mistică a islamului, adepţii repetă Allah-hu.

Combinarea puterii cuvântului cu focalizarea asupra incantaţiei şi respiraţiei face ca repetiţia mantra-elor să genereze efecte foarte puternice asupra practicanţilor. Dacă practica este regulată, aceştia au acces la revelaţii spirituale şi ajung să se simtă conectaţi cu universul.

Reiki îşi are propriile sale mantra-e. De regulă, acestea sunt predate ca fiind numele celor patru simboluri introduse pe nivelele Gradelor Doi şi Trei. În realitate, ele nu sunt – strict vorbind – nume. În limba japoneză sunt numite Jumon, care înseamnă „sunet ce invocă o vibraţie cosmică foarte specifică.” Mai sunt numite şi Kotodama, care înseamnă „cuvinte încărcate cu spirit.”

Mantra-ele Reiki, pe care le voi abrevia folosind indicativele CKR (vezi paginile 166-167), SHK (vezi paginile 168-169), HSZSN (vezi paginile 170-171) şi DKM (vezi paginile 190-191), provin dintr-o combinaţie de origini şintoiste şi budiste. Nu voi scrie aceste mantra-e în forma lor neabreviată, căci orice om care a atins nivelul de practică necesar le va recunoaşte şi va şti să le aplice atunci când vor apărea în exerciţii.

 

Incantaţiile

Dacă doreşti să practici repetarea mantra-elor, aplică următorul procedeu. mantra-ele au o eficienţă maximă atunci când sunt repetate cu voce tare. De aceea, găseşte un spaţiu în care să nu fi deranjat. Lucrează cu o mantra pe rând timp de 3-6 luni, astfel încât să te familiarizezi cu vibraţia şi cu efectele sale. Repetă acest exerciţiu atât timp cât te simţi confortabil, dar nu uita că este nevoie de timp pentru a ajunge să percepi vibraţia interioară a mantra-elor.

 

Exerciţiu de aplicare a mantra-elor

Meditaţia de focalizare asupra unui sunet capătă o eficienţă maximă atunci când corpul se află în poziţie verticală, cu coloana dreaptă.

1. Aşează-te în postura Seiza sau pe un scaun.

2. Plasează-ţi palmele pe genunchi şi relaxează-te. Dacă preferi, le poţi uni în poziţia Gasshô.

3. Inspiră pe nas şi atrage energia în punctul Hara. Pe expiraţie, rosteşte mantra clar şi corect.

 

Poemele Waka japoneze

Chiar dacă la ora actuală Japonia este cunoscută îndeosebi pentru exportul de maşini, de console de jocuri video şi de benzi desenate Manga, unul din cele mai durabile exporturi culturale ale sale rămân poemele. Tradiţia poeziei şi a caligrafiei în rândul claselor superioare există de secole în Japonia. Dat fiind că s-a născut în clasa samurailor, Usui trebuie să fi fost educat de mic în această tradiţie a compunerii de poeme pentru exprimarea emoţiilor, comemorarea unui eveniment sau observarea naturii. De aceea, el a recomandat stilul de poezie numit Waka, lucru necunoscut până recent în rândul practicanţilor Reiki, dar care tinde să devină din ce în ce mai popular.

Pentru a-şi ajuta adepţii să îşi accelereze creşterea spirituală, Usui a folosit o selecţie de Waka inspiraţionale scrise de Împăratul Meiji. Acestea se găsesc în cartea Spiritul Reiki, de Walter Lubeck, Frank Arjava Petter şi William Rand. Pe pagina alăturată poţi găsi două exemple de Waka scrise de Împăratul Meiji, în traducerea lui Inamoto Hyakuten.

Aceste Waka pot fi folosite în practica meditaţiei, în locul principiilor spirituale, sau pot fi incantate ca o mantra. Usui şi-a încurajat adepţii să recite sau să cânte Waka până când îi sesizează esenţa.

O sugestie pentru dezvoltarea practicii tale Reiki ar fi să scrii tu însuţi propriile tale Waka. Waka tradiţionale nu erau scrise în rime, şi nici măcar în versuri, ci foloseau unităţi şi fraze. Structura unui poem este alcătuită de regulă din cinci rânduri de câte 5, 7, 5, 7, şi 7 silabe, deşi exemplul de pe pagina următoare, un poem intitulat „Cer”, are două rânduri cu câte opt silabe fiecare.

 

Ţinerea unui jurnal Reiki

Timp de foarte mulţi ani, mi-am încurajat cursanţii să ţină un jurnal Reiki, îndeosebi în primele trei săptămâni de după curs. Ţinerea unui jurnal poate fi privită ca o formă de meditaţie. De aceea, nu pot decât să încurajez pe oricine să îşi descrie gândurile şi sentimentele în scris. Metoda este nepreţuită pentru eliminarea gândurilor negative şi pentru manifestarea creativităţii sufletului. Deşi poţi folosi orice caiet ca jurnal Reiki, merită să îţi onorezi gândurile alegând unul special, care să îţi ofere o anumită desfătare vizuală şi să te inspire să scrii în el.

 

Asamidori sumiwataritaru ohzorano, Hiroki onoga kokoro to mogana (Ten)

Ca un cer senin de culoare verde, mi-aş dori ca inima mea să fie la fel de vastă (Cer)

Akino yono tuskiwa mukashini kawarenedo yoni nakihito no ooku narinuru (Tsuki)

În timp ce luna de pe cerul toamnei rămâne pururi neschimbată, în această lume numărul celor decedaţi a crescut (Luna)

Traducerea: Inamoto Hyakuten

 

Folosirea universală a simbolurilor

Simbolurile au fost folosite în toate culturile încă din cele mai vechi timpuri, precedând cuvintele scrise. Ele au o putere ce o surclasează pe cea a cuvintelor, având o multitudine de semnificaţii ce se adresează intelectului, emoţiilor şi sufletului. Multe simboluri care continuă să îşi exercite influenţa în zilele noastre îşi au originea în culturile antice, care le foloseau în artă şi în ritualurile religioase.

De multe ori, noi nu putem exprima în cuvinte semnificaţia unui simbol, dar suntem conştienţi că acesta ne vorbeşte, deşi nu îi putem înţelege semnificaţia decât cu inima, nu cu mintea. Simbolurile ne provoacă să transcendem semnificaţiile evidente, şi de multe ori cele mai simple dintre ele au semnificaţiile cele mai complexe.

Unele simboluri par să aibă o specificitate culturală, dar la fel ca în cazul convingerilor religioase, dacă privim imaginea de ansamblu constatăm că ele se regăsesc inclusiv în alte culturi, având o semnificaţie universală, chiar dacă forma pe care o iau variază uşor. Un astfel de exemplu este crucea, care poate apărea în diferite forme (vezi ilustraţiile de pe pagina alăturată).

 

Crucea

Crucea este asociată în principal cu creştinismul, fiind unul din cele mai puternice simboluri universale, inclusiv datorită răspândirii acestei religii. Un alt exemplu de cruce este cea celtică, a cărei formă unifică simbolul crucii cu cel al cercului. Avându-şi originea într-o religie mult mai veche, ea simbolizează unitatea dintre principiul masculin şi cel feminin. Cercul reprezintă energia procreatoare feminină, iar crucea energia masculină. Ankh-ul egiptean reprezintă cheia dezlegării misterelor cerului şi pământului. La fel ca în cazul crucii celtice, forma lui combină energia masculină cu cea feminină. Ambele cruci sunt anterioare apariţiei crucii creştine.

 

Spirala

Un alt simbol care apare de-a lungul multor culturi şi care prezintă un interes special în Reiki este cel al spiralei. Spiralele şi buclele nesfârşite sunt evidente cu deosebire în decoraţiunile celtice. Spirala simbolizează mişcarea energiei, iar buclele nesfârşite reprezintă eternitatea. În tradiţia yoghină, energia kundalini care conduce la iluminare este simbolizată de un şarpe încolăcit, cu alte cuvinte, de o spirală.

Se crede de asemenea că toate formele de energie curg în spirală, fapt care evocă din nou energia solară şi cea lunară, sau masculină şi feminină. Conceptul străvechi al spiralei care reprezintă forţa vieţii este confirmat de descoperirea recentă a ADN-ului uman, care reprezintă tot o spirală.

Ilustraţie

CRUCEA LATINĂ

CRUCEA CELTICĂ

ANKH-UL EGIPTEAN

SPIRALA PREISTORICĂ

DECORAŢIUNE CELTICĂ ÎN BUCLE

 

Simbolurile în Reiki

Simbolurile folosite în Reiki şi predate de la Gradul Doi în sus reprezintă un subiect de dezbatere între diferitele şcoli de Reiki. Publicarea cărţii Ghidul esenţial al Reiki de către Diane Stein în anul 1995 a reprezentat un punct de cotitură în sistemul Reiki occidental. Unii maeştri le-au recomandat adepţilor lor să nu citească lucrarea, întrucât aceasta încălca regulile. Această perspectivă deriva din conceptele de secret şi de sacralitate asociate cu simbolurile.

Maeştrii tradiţionali predau simbolurile folosite în metoda lui Hawayo Takata. Acestea trebuie memorate la curs, la sfârşitul căruia cursanţii trebuie să predea hârtiile pe care le-au practicat. Din păcate, această metodă îi face pe mulţi să uite simbolurile mai complicate. Ei ezită apoi să le ceară maeştrilor să le arate din nou simbolurile, din teama de a nu fi consideraţi imperfecţi şi lipsiţi de dedicaţie.

Nu pot să nu recunosc că în perioada în care simbolurile au fost publicate, în comunitatea Reiki predomina un anumit elitism. După părerea mea, dezbaterea furtunoasă generată de publicarea cărţii a forţat comunitatea Reiki să reflecteze mai mult asupra atitudinii sale. Faptul că simbolurile au devenit publice era inevitabil, dacă ţinem seama de diversitatea în creştere a formelor de Reiki predate şi de apariţia Internetului.

 

Principalele patru simboluri

A urmat apoi descoperirea unor informaţii de ultimă oră legate de simboluri. Când adepţii lui Hawayo Takata s-au întâlnit după moartea acesteia, ei au descoperit că le-au fost predate variante diferite ale simbolurilor. Dacă Takata însăşi nu a predat uniform simbolurile, este mai mult ca probabil ca alte variante să fi apărut de-a lungul transmisiunii de la maeştri la adepţi. La ora actuală există multe simboluri noi adăugate, dar majoritatea practicanţilor continuă să le practice îndeosebi pe cele patru principale.

După toată această dezbatere referitoare la simboluri din anii 90, s-a descoperit că Mikao Usui nu a început să predea cele patru simboluri decât spre sfârşitul vieţii sale. După toate aparenţele, japonezii nu s-au focalizat niciodată asupra acestora, spre deosebire de occidentali. La fel ca în cazul poziţiilor formale ale mâinilor, Usui nu a introdus aceste elemente decât pentru a-şi ajuta adepţii de-a lungul practicii lor spirituale. În Partea a treia a cărţii vei găsi o discuţie mai detaliată referitoare la fiecare simbol individual, împreună cu modalităţile de meditaţie asupra sa ca parte integrantă a procesului de creştere personală şi cu aplicaţiile specifice pentru vindecare.

Ilustraţie

Dreapta

Mikao Usui a introdus folosirea celor patru simboluri spre sfârşitul vieţii sale, cu intenţia de a fi folosite mai degrabă în meditaţie.

 

Acordajele

În sistemul Reiki occidental, acordajele fac parte integrantă din orice curs de Reiki. Numărul de acordaje transmise pe fiecare nivel al Reiki şi metodele de transmisie variază în funcţie de maestru şi de şcoală, dar nimeni nu predă Reiki fără acest proces de transmisie a puterii.

Nu la fel se petrec lucrurile în sistemul Reiki japonez. Mikao Usui obişnuia să ofere o binecuvântare spirituală numită Reiju. Acesta nu era un eveniment singular, ci era repetat frecvent. Diferenţa dintre un Reiju şi un acordaj în stil occidental este că cel dintâi nu transmite acelaşi tip de energie. Este aproape sigur că Usui le putea transfera sau modifica adepţilor săi starea energetică fără niciun ritual formal. Totuşi, când au început să predea la rândul lor, aceştia au avut nevoie de suportul unui ritual structurat, care a devenit cunoscut în timp sub numele de acordaj.

 

Ce este un acordaj?

Răspunsul cel mai simplu este că acordajul reprezintă o transmisie de putere spirituală de la maestru la discipol, care activează capacitatea de a atrage mai multă energie în funcţie de nevoile individuale, dându-i astfel discipolului posibilitatea de a deveni un canal mai eficient al energiei Reiki. Dat fiind că este un proces profund individual, experienţa lui diferă de la om la om. Procesul reprezintă de asemenea o modalitate reală şi simbolică de iniţiere în universul Reiki. El demarchează momentul dintre viaţa trăită în afara Reiki şi renaşterea spirituală.

Fiecare maestru are propria sa manieră de a realiza această iniţiere. Unii pot iniţia mai mulţi adepţi în acelaşi timp, într-o manieră simplă şi directă. Alţii creează spaţii sacre elaborate şi îşi iniţiază pe rând discipolii. Indiferent cum este realizată, experienţa este intensă atât pentru discipol cât şi pentru maestru. De multe ori, atunci când ţin un curs, nu am nicio idee când voi transmite acordajele. De regulă, sunt călăuzită de energia Reiki însăşi, iar când vine momentul simt că întreaga sală se umple cu o energie fantastică, ce curge incredibil de rapid.

Dacă nu ai mai practicat Reiki până acum, este posibil să simţi o stare de nervozitate înaintea procesului. Roagă-ţi maestrul să îţi explice ce face atunci când se plimbă în jurul tău şi ce anume aşteaptă de la tine, pentru a înţelege plenar semnificaţia procesului.

Ilustraţie

Stânga

Un acordaj este o metodă de transmisie a unei puteri spirituale ce activează capacitatea persoanei de a deveni un canal eficient al energiei Reiki.

 

A apărut în: 2016-01

Cumparate frecvent impreuna