Poţi să-ţi vindeci viaţa - Louise L. Hay, carte
Descriere
Poţi să-ţi vindeci viaţa
Dacă vei face exerciţiile din Poţi să-ţi vindeci viaţa progresiv, în ordinea în care apar, până când termini cartea, viaţa ta va fi început deja să se schimbe în bine!
Descriere
„Aproape orice boală poate fi vindecată prin practicarea atitudinii mentale potrivite.”
Louise L. Hay
Poţi să-ţi vindeci viaţa, cartea cea mai bine vândută din lume pe tema autovindecării, a transformat viaţa a milioane de oameni. Foarte mulţi cititori au declarat că această carte le-a modificat definitiv percepţia asupra rolului pe care îl joacă mintea asupra stării de sănătate a corpului fizic şi asupra bunăstării psihice.
În această lucrare inspirată, autoarea de renume mondial Louise L. Hay îşi prezintă viziunea profundă legată de relaţia care există între minte şi corp. Ea explorează constrângerile la care conduc gândurile şi ideile limitative şi ne ajută să înţelegem astfel mai bine cauzele reale ale bolilor şi ale disconfortului.
Plin de idei şi de strategii care şi-au dovedit eficienţa pentru milioane de oameni din întreaga lume, acest ghid practic îţi va schimba în bine, pentru totdeauna, modul de a gândi.
Caracteristici
- Numărul de pagini: 312
- Formatul în cm. (l x L x g): 13 x 20 x 1.40
- I.S.B.N.: 978-606-8080-23-9
- Traducerea din limba engleză: Cristian HANU
- Titlul original: You Can Heal Your Life
- Greutate: 0,304 kg.
- Link-uri: www.LouiseHay.com ι www.LouiseLHay.com
- A apărut în: 2010-05
Specificatii
- Louise L. Hay
- Vindecare spirituala
- Adevar Divin
Review-uri
Recenzii clienti
Cuprins carte
C U P R I N S | |
Cuvânt Înainte | 9 |
Partea I | |
Introducere | |
Sugestii pentru cititori | 13 |
Câteva linii directoare ale fi lozofi ei mele | 15 |
Capitolul 1 Ce cred eu | 17 |
Partea a II-a | |
O şedinţă de vindecare cu Louise | |
Capitolul 2 În ce constă problema? | 31 |
Capitolul 3 De unde a apărut problema? | 47 |
Capitolul 4 Este adevărat? | 57 |
Capitolul 5 Ce trebuie să fac în continuare? | 67 |
Capitolul 6 Rezistenţa la schimbare | 77 |
Capitolul 7 Cum te poţi schimba | 95 |
Capitolul 8 Construirea noii realităţi | 111 |
Capitolul 9 Lucrul de zi cu zi | 125 |
Partea a III-a | |
Transpunerea acestor idei în practică | |
Capitolul 10 Relaţiile | 141 |
Capitolul 11 Munca | 147 |
Capitolul 12 Succesul | 153 |
Capitolul 13 Prosperitatea | 157 |
Capitolul 14 Corpul | 169 |
Capitolul 15 Lista | 199 |
Partea a IV-a | |
Concluzie | |
Capitolul 16 Povestea mea | 275 |
Încheiere | 289 |
Anexe | |
Recomandări pentru vindecarea holistică | 297 |
Despre Louise L. Hay | 300 |
Index | 301 |
Alte materiale de Louise L. Hay | 311 |
A apărut în: 2010-05
Fragmente din carte
Cuvânt Înainte
Dacă aş fi exilat pe o insulă pustie şi aş avea dreptul să iau cu mine o singură carte, aceasta ar fi cartea lui Louise L. Hay, Poţi să-ţi vindeci viaţa.
Cartea prezintă esenţa învăţăturii unei mari maestre, dar reprezintă inclusiv o afirmaţie a crezului unei mari doamne şi personalităţi.
În această nouă şi superbă carte, Louise ne împărtăşeşte călătoria care i-a permis să ajungă pe actualul ei nivel de evoluţie. Povestea ei m-a impresionat şi m-a umplut de compasiune. Mi-ar fi plăcut să o detalieze mai mult.
După părerea mea, cartea prezintă tot ce trebuie să ştii despre viaţă, despre lecţiile acesteia şi despre lucrul cu tine însuţi pe care trebuie să îl desfăşori. În plus, ea conţine un ghid creat de Louise al tiparelor mentale probabile care se ascund în spatele bolilor, unic şi absolut remarcabil. Dacă ar găsi acest manuscris într-o sticlă adusă de mare, un om aflat pe o insulă pustie ar putea învăţa tot ce trebuie să ştie pentru a se descurca şi pentru a-şi împlini menirea în această viaţă.
Indiferent dacă te afli pe o insulă pustie sau nu, dacă ai descoperit cărţile lui Louise Hay, fie şi „accidental”, poţi spune că te afli pe calea cea dreaptă. Cărţile lui Louise, incredibilele ei benzi audio şi seminarele inspirate pe care le ţine reprezintă în egală măsură daruri celeste pentru această lume profund tulburată.
Personal, am cunoscut-o pe Louise şi am învăţat să utilizez metodele recomandate de ea în această carte lucrând cu bolnavii de SIDA.
Toţi bolnavii de SIDA cu care am lucrat şi pe care i-am pus să asculte caseta audio a lui Louise intitulată O abordare pozitivă a bolii SIDA au înţeles de la prima audiţie mesajul autoarei. Mulţi dintre ei au continuat să asculte zilnic această casetă, ca parte integrantă a ritualului lor de vindecare. Un bărbat pe nume Andrew mi-a spus chiar că: „Mă culc în fiecare seară ascultând-o pe Louise, şi primul lucru pe care îl fac dimineaţa, la trezire, este să ascult din nou caseta ei!”
Respectul şi iubirea mea faţă de Louise s-au amplificat la nesfârşit atunci când mi-am văzut iubiţii bolnavi trecând în lumea de dincolo într-o stare de spirit împăcată, simţindu-se îmbogăţiţi sufleteşte şi compleţi, plini de iubire şi de iertare faţă de ei înşişi şi faţă de ceilalţi oameni, după ce au integrat învăţăturile lui Louise în viaţa lor. O respect profund pe Louise pentru acest lucru.
De-a lungul vieţii mele am avut parte de numeroşi mari maeştri, unii dintre ei sfinţi autentici (nu am nicio îndoială în această privinţă), sau chiar avatari. Louise este ea însăşi o mare maestră, cu care te poţi întreţine cu uşurinţă, datorită enormei sale capacităţi de a te asculta şi de a-ţi transmite iubirea ei necondiţionată în timp ce spală vasele (o altă mare maestră pe care o cunosc face acelaşi lucru în timp ce pregăteşte o minunată salată de cartofi). Louise predă prin exemplul ei personal şi transpune ea însăşi în practică tot ce predă.
Mă simt profund onorat să îţi lansez invitaţia de a citi această carte şi de a o integra în viaţa ta. Atât tu, cât şi ea, meritaţi acest lucru!
DAVE BRAUN
VENTURES IN SELF-FULFILLMENT
DANA POINT, CALIFORNIA
Partea I
INTRODUCERE
Sugestii pentru cititori
Am scris această carte pentru a împărtăşi cu tine, cititorul meu, tot ceea ce ştiu şi tot ceea ce predau în seminarele mele. Cartea include fragmente din micuţa mea carte albastră, Vindecă-ţi corpul, care a ajuns să fie larg acceptată la ora actuală ca una dintre cele mai importante lucrări scrise vreodată pe tema tiparelor mentale care dau naştere bolilor fizice.
În urma acestei cărţi, am primit sute de scrisori de la cititori, care mi-au cerut mai multe informaţii. De asemenea, mulţi dintre clienţii mei particulari sau dintre cursanţii care au participat la seminarele mele m-au rugat să îmi fac timp pentru a scrie această carte.
Am conceput această carte ca pe o şedinţă de vindecare, exact aşa cum aş proceda dacă ai veni la mine în calitate de client particular sau dacă ai participa la unul din seminarele mele.
Dacă vei practica progresiv exerciţiile recomandate în continuare, până la sfârşitul lecturii vei putea spune că ai început deja să îţi schimbi fundamental viaţa.
Sugestia mea este să citeşti o dată cartea, iar apoi să o reciteşti fără să te grăbeşti, practicând mult mai detaliat exerciţiile. Acordă-ţi suficient timp pentru fiecare în parte. Dacă este posibil, practică aceste exerciţii împreună cu un prieten sau cu un membru al familiei.
Fiecare capitol al cărţii începe cu o afirmaţie. Aceste afirmaţii sunt extrem de utile atunci când lucrezi cu domeniul respectiv al vieţii tale. Acordă-ţi două sau trei zile pentru studierea aprofundată a fiecărui capitol. În tot acest timp, repetă de cât mai multe ori afirmaţia de la începutul capitolului.
Toate capitolele se încheie cu un tratament recomandat. Este vorba de un flux de idei pozitive menite să îţi schimbe starea de spirit. Citeşte respectivul tratament de mai multe ori pe zi.
În finalul cărţii, îţi voi împărtăşi povestea vieţii mele. Speranţa mea este că această poveste te va convinge definitiv că indiferent de unde porneşti şi cât de joasă este starea pe care o ai în prezent, tu îţi poţi schimba în totalitate viaţa în bine.
Atunci când lucrezi cu aceste idei, nu uita că eşti în permanenţă însoţit şi sprijinit de iubirea mea.
Câteva linii directoare ale filozofiei mele
Cu toţii suntem responsabili pentru experienţele noastre. Fiecare gând pe care îl emitem contribuie la făurirea viitorului nostru. Punctul de putere al fiecărui om este momentul prezent. Toţi oamenii de pe această planetă suferă din cauza urii faţă de sine şi a vinovăţiei. În final, ei ajung la concluzia că „nu sunt suficient de buni”.
Acesta este însă un simplu gând, nu o realitate, iar gândurile pot fi schimbate. Aşa-zisele boli fizice sunt create chiar de noi, prin gândurile noastre. Cele mai dăunătoare tipare mentale care conduc la declanşarea bolilor sunt: resentimentele, critica excesivă şi vinovăţia.
Eliminarea completă a resentimentelor poate vindeca până şi cancerul. În acest scop, noi trebuie să ne eliberăm de trecut şi să îi iertăm pe toţi oamenii care ne-au făcut vreodată rău. Dar mai presus de toate, trebuie să învăţăm să ne iertăm şi trebuie să începem să ne iubim pe noi înşine.
Auto-aprobarea şi acceptarea de sine în momentul prezent sunt principalele două căi prin care putem declanşa schimbările pozitive în fiinţa noastră. Atunci când ne iubim cu adevărat pe noi înşine, toate celelalte domenii din viaţa noastră funcţionează impecabil.
La nivelul infinităţii vieţii, totul este perfect, integral şi desăvârşit. Şi totuşi, viaţa se schimbă în permanenţă. Nu există început şi sfârşit, ci doar o reciclare constantă a substanţei şi a experienţelor. Viaţa nu este niciodată statică sau stagnantă, întrucât fiecare moment este veşnic nou.
Eu sunt una cu Puterea care m-a creat, iar aceasta mi-a dat capacitatea de a-mi crea propriile circumstanţe de viaţă. Mă bucur să ştiu că deţin această putere mentală, pe care o pot folosi aşa cum doresc.
Fiecare moment al vieţii reprezintă un nou început şi o îndepărtate de trecut. Momentul prezent reprezintă pentru mine începutul unei noi vieţi. În lumea mea, totul este perfect.
Capitolul 1
Ce cred eu
„Porţile înţelepciunii şi ale cunoaşterii sunt întotdeauna deschise”.
Viaţa este extrem de simplă: noi primim întotdeauna ceea ce dăruim.
Ceea ce gândim despre noi înşine devine adevărul nostru personal. Eu cred că toţi oamenii, inclusiv eu, suntem responsabili pentru tot ceea ce se petrece în viaţa noastră, pentru cele bune şi pentru cele rele deopotrivă. Fiecare gând pe care îl emitem contribuie la făurirea viitorului nostru. Fiecare om îşi creează propriile experienţe de viaţă prin gândurile şi prin sentimentele sale. Altfel spus, gândurile pe care le emitem şi cuvintele pe care le rostim dau naştere experienţelor cu care ne confruntăm.
Noi ne creăm singuri situaţiile prin care trecem, după care renunţăm la puterea noastră personală învinovăţindu-i pe ceilalţi pentru frustrările noastre. Nici o persoană, niciun loc şi niciun obiect nu poate avea putere asupra noastră, întrucât „noi” suntem singurii care ne putem gândi la aceste lucruri. Dacă vom adopta o atitudine interioară de echilibru şi de pace, aceasta se va regăsi inclusiv în viaţa noastră exterioară.
Care din următoarele afirmaţii ţi se pare familiară?
„Ceilalţi oameni încearcă să îmi controleze viaţa”.
„Ceilalţi oameni mă ajută întotdeauna să progresez”.
Aceste două convingeri atât de diferite dau naştere unor experienţe de viaţă la fel de diferite. Ceea ce credem despre noi înşine şi despre viaţă devine adevărul nostru personal.
Universul ne sprijină prin amplificarea fiecărui gând pe care îl emitem şi în care credem cu tărie.
Într-o altă exprimare, subconştientul nostru acceptă tot ceea ce credem noi (în urma propriei noastre decizii). Ambele afirmaţii se traduc prin faptul că tot ceea ce credem despre viaţă şi despre noi înşine devine adevărat pentru noi. Iar opţiunile din rândul cărora ne putem alege convingerile sunt nelimitate.
Ştiind acest lucru, este de preferat să optăm pentru afirmaţia: „Ceilalţi oameni mă ajută întotdeauna să progresez”, decât pentru afirmaţia: „Ceilalţi oameni încearcă să îmi controleze viaţa”.
Puterea Universală nu ne critică şi nu ne judecă vreodată.
Ea ne acceptă exact aşa cum suntem şi ne recunoaşte valoarea, după care reflectă convingerile noastre în propria noastră viaţă. De pildă, dacă optăm pentru a crede în singurătate şi în faptul că nimeni nu ne iubeşte, exact de acest lucru vom avea parte în viaţă.
În schimb, dacă optăm pentru a renunţa la această convingere şi pentru a adopta afirmaţia potrivit căreia: „Iubirea există pretutindeni. Eu iubesc şi sunt demn de iubire”, repetând-o cât mai des, aceasta va deveni realitatea noastră curentă. În viaţa noastră vor apărea noi oameni plini de iubire, iar cei deja existenţi ne vor arăta într-o mai mare măsură iubirea lor. Mai mult, noi înşine ne vom exprima mult mai uşor iubirea faţă de ceilalţi oameni.
Majoritatea oamenilor au idei naive legate de ei înşişi şi prea multe reguli rigide despre felul în care ar trebui să îşi trăiască viaţa.
Asta nu înseamnă că trebuie condamnaţi, întrucât fiecare face tot ce îi stă în puteri în clipa de faţă. Dar ar dispune de mai multă înţelepciune şi luciditate, ei ar proceda probabil diferit. De aceea, nu trebuie să te condamni niciodată pentru că eşti ceea ce eşti. Simplul fapt că ai pus mâna pe această carte şi că ai ajuns la mine atestă că eşti pregătit pentru a-ţi schimba dramatic viaţa în bine. De aceea, ai tot dreptul din lume să fii mulţumit.
„Bărbaţii nu plâng niciodată!”, „Femeile nu se pricep la bani!” – Ce idei stupide le trec oamenilor prin minte…
În primii ani de viaţă, noi învăţăm ce trebuie să simţim în legătură cu noi înşine şi cu viaţa prin imitarea adulţilor din jurul nostru.
Aşa începe procesul de învăţare a felului în care trebuie să ne gândim în legătură cu noi înşine şi cu viaţa noastră.
Dacă ai crescut într-un mediu format din oameni nefericiţi, speriaţi, care se simţeau vinovaţi sau furioşi, înseamnă că ai învăţat foarte multe lucruri negative despre tine şi despre lumea în care trăieşti.
„Nimic din ceea ce fac nu este bine”. „Este greşeala mea”. „Dacă mă enervez, înseamnă că sunt un om rău”. Astfel de convingeri conduc automat la o viaţă trăită în frustrare.
Atunci când creştem, noi avem tendinţa de a recrea mediul emoţional din primii ani de viaţă.
Acest lucru nu este în sine bun sau rău, corect sau greşit. Pur şi simplu, noi nu cunoaştem o altă idee de „cămin”. De aceea, noi avem tendinţa de a recrea în relaţiile noastre relaţiile pe care le-am avut cu părinţii noştri, sau relaţia care i-a unit pe ei. Gândeşte-te de câte ori nu ţi s-a întâmplat să ai un iubit (o iubită) sau un şef care să semene cu tatăl sau cu mama ta.
Mai mult, noi ne tratăm singuri aşa cum ne-au tratat părinţii noştri. Ne pedepsim şi ne acuzăm exact aşa cum au făcut-o ei. Dacă îţi vei asculta dialogul interior, aproape că îţi vei putea auzi părinţii. Desigur, acelaşi lucru este valabil şi invers: dacă am crescut într-un mediu plin de iubire şi de respect, noi ne iubim şi ne respectăm pe noi înşine.
„Nimic din ceea ce faci nu este bine”. „Este numai vina ta”. De câte ori nu ţi-ai spus aceste cuvinte?
„Eşti minunat”. „Te iubesc”. De câte ori îţi spui aceste cuvinte?
Oricum, noi nu trebuie să ne învinovăţim părinţii pentru acest lucru.
De fapt, noi suntem victimele unor victime, iar ei nu ar fi putut să ne înveţe altceva decât au învăţat ei înşişi de la părinţii lor. Dacă părinţii tăi nu au ştiut să se iubească pe ei înşişi, cum ar fi fost posibil ca ei să te înveţe să te iubeşti pe tine însuţi? În realitate, ei au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a te învăţa ceea ce credeau ei că este bine, pornind de la învăţăturile primite în copilăria lor. Dacă vei asculta cu compasiune cuvintele lor, vei înţelege de unde s-au născut aceste temeri şi aceste tipare mentale rigide. De fapt, ei au fost nişte oameni la fel de speriaţi ca şi tine.
Eu cred că noi singuri ne alegem părinţii înainte de a ne naşte.
Fiecare om se decide să se întrupeze pe această planetă într-un anumit moment şi într-un anumit spaţiu particular. Noi am decis cândva să venim în această lume pentru a învăţa o anumită lecţie care să ne ajute să progresăm din punct de vedere spiritual de-a lungul căii noastre evolutive. Noi ne-am ales singuri sexul, culoarea pielii, ţara, etc., după care am căutat acei părinţi care să reflecte cel mai bine tiparul mental asupra căruia trebuie să lucrăm în această viaţă.
Din păcate, atunci când creştem, noi arătăm acuzator cu degetul către părinţii noştri şi îi criticăm cu dispreţ: „Iată ce mi-ai făcut!” În realitate, noi suntem cei care i-am ales, întrucât ei erau părinţii perfecţi pentru a ne învăţa lecţia pe care doream să o integrăm.
Noi ne învăţăm convingerile încă din copilărie, după care ne deplasăm prin viaţă creându-ne acele experienţe care se potrivesc cu convingerile noastre. Dacă îţi vei examina retroactiv propria viaţă, vei observa de câte ori ai repetat aceleaşi experienţe. Ei bine, eu am convingerea că tu ţi-ai creat singur aceste experienţe, care au reflectat o convingere personală legată de tine însuţi.
Nu contează de cât timp de confruntăm cu o anumită problemă, sau cât de mare ori de gravă este ea.
Capacitatea maximă este întotdeauna în momentul prezent.
Toate evenimentele din viaţa ta de până acum au fost create de gândurile şi de convingerile tale din trecut. Altfel spus, ele au fost create de gândurile şi de cuvintele pe care le-ai folosit ieri, săptămâna trecută, luna trecută, anul trecut, acum 10, 20, 30 sau 40 de ani, în funcţie de vârsta pe care o ai.
Toate acestea ţin însă exclusiv de trecutul tău, care nu mai există. Ceea ce contează în momentul de faţă sunt gândurile, cuvintele şi convingerile tale din prezent, care îţi vor făuri viitorul. Punctul tău de putere este momentul prezent, şi de el depind experienţele tale de mâine, de săptămâna viitoare, de luna viitoare, de anul viitor, şi aşa mai departe.
Observă ce gândeşti în clipa de faţă. Este un gând pozitiv sau negativ? Îţi doreşti ca viitorul tău să depindă de el? Observă-ţi cu luciditate gândurile.
Întreaga realitate se rezumă la gândurile noastre, iar aceste gânduri pot fi schimbate.
Indiferent cu ce probleme ne confruntăm, experienţele noastre exterioare nu fac decât să reflecte gândurile noastre interioare. Nici chiar ura de sine nu este altceva decât ura îndreptată împotriva anumitor gânduri pe care le cultivăm. Să spunem că prin minte îţi trece un gând de genul: „Sunt un om rău”. Acest gând dă naştere unei emoţii, iar tu cazi în capcana identificării cu ea. Dacă nu ai fi avut gândul iniţial, tu nu ai fi experimentat însă emoţia respectivă. Aşa cum spuneam, orice gând poate fi schimbat, şi odată cu el, se vor schimba şi emoţiile noastre.
Convingerile noastre nu sunt altceva decât gânduri susţinute o vreme foarte îndelungată. Oricare ar fi ele, noi nu avem niciun motiv să rămânem ancoraţi în durerea noastră. Trecutul nu mai are nicio putere asupra noastră. Nu contează cât de mult timp ne-am cantonat într-un tipar mental negativ. Punctul de putere este întotdeauna momentul prezent. Cine înţelege acest lucru îşi poate schimba chiar acum viaţa! El se poate elibera de trecut chiar în această clipă!
Îţi vine să crezi sau nu, noi ne alegem singuri gândurile.
De multe ori, noi ne gândim atât de des la un lucru încât gândul respectiv pare să fie independent de voinţa noastră. La început, noi înşine am fost însă cei care l-am ales. Dacă nu dorim, noi putem refuza să acceptăm în mintea noastră anumite gânduri. De pildă, gândeşte-te cât de des ai refuzat să emiţi gânduri pozitive legate de tine însuţi! Ei bine, tu poţi face acelaşi lucru şi cu gândurile negative…
Toţi oamenii pe care îi cunosc sau cu care am lucrat (şi, după părerea mea, toţi oamenii de pe această planetă) suferă din cauza urii de sine şi a vinovăţiei. Din păcate, cu cât ne urâm şi ne învinovăţim mai mult, cu atât mai disfuncţională devine viaţa noastră. Invers, cu cât ne urâm şi ne învinovăţim mai puţin, cu atât mai rapid se îmbunătăţeşte viaţa noastră, pe toate nivelele.
Convingerea cea mai intimă a tuturor clienţilor cu care am lucrat vreodată este: „Nu sunt suficient de bun!”, la care se adaugă de multe ori şi gândul: „Nu acţionez suficient de mult” sau „Nu merit să…”. Îţi sună familiar? Ţi se întâmplă frecvent să simţi că „nu eşti suficient de bun”? Bine, dar după ce standard? Şi cine este judecătorul care poate stabili dacă eşti sau nu suficient de bun?
Dacă această convingere este foarte puternică în mintea ta, cum ţi-ai putea crea o viaţă fericită, prosperă, plină de iubire şi în care să te bucuri de o sănătate deplină? Oricât de mult ai încerca să te bucuri de viaţă, această convingere din subconştientul tău se va împotrivi întotdeauna. Orice ai face, lucrurile nu vor fi niciodată perfecte, căci întotdeauna se găseşte ceva de criticat.
După părerea mea, resentimentele, (auto)critica excesivă, vinovăţia şi teama generează cele mai multe probleme din viaţa oamenilor.
Aceste patru emoţii negative generează aproape toate problemele de sănătate cu care ne confruntăm, dar şi toate obstacolele care ne apar în viaţă. Ele se nasc din condamnarea celor din jur şi din faptul că nu ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre experienţe.
Dacă ne-am considera cu toţii responsabili pentru experienţele noastre, noi nu am mai avea pe cine să aruncăm vina. Ceea ce se întâmplă în „lumea exterioară” este reflexia propriilor noastre gânduri. Asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm comportamentul negativ al altor oameni, DAR cei care atragem aceşti oameni în viaţa noastră suntem chiar noi!
Dacă te trezeşti gândind lucruri de genul: „Ceilalţi oameni se comportă întotdeauna în acest fel faţă de mine, mă critică, nu mă susţin niciodată, se folosesc de mine şi mă abuzează”, trebuie să devii conştient că acesta este TIPARUL TĂU MENTAL. Există în mintea ta anumite convingeri care atrag oameni cu un astfel de comportament. Dacă ai renunţa la aceste convingeri şi la gândurile pe care le incumbă ele, aceşti oameni s-ar îndepărta de tine şi chiar dacă ar continua să practice acest comportament, ar face-o în compania altor oameni. Tu nu i-ai mai atrage în viaţa ta.
Iată consecinţele câtorva din cele mai comune tipare mentale asupra corpului fizic: resentimentele susţinute vreme îndelungată conduc inevitabil la cancer. Critica şi autocritica excesivă şi frecventă conduce adeseori la artrită. Vinovăţia atrage după sine auto-pedepsirea, care dă naştere durerii (ori de câte ori am un client care mi se plânge de dureri foarte mari, ştiu din start că suferă de foarte multă vinovăţie). Teama şi tensiunile asociate conduc la chelire, ulcer şi chiar la dureri ale picioarelor.
În urma şedinţelor de vindecare pe care le-am ţinut, am descoperit că dizolvarea resentimentelor poate vindeca până şi cancerul. Chiar dacă unora le va veni greu să creadă, am asistat personal la astfel de experienţe.
Noi ne putem schimba oricând dorim atitudinea faţă de trecut.
Aşa cum îi spune şi numele, trecutul nu mai există. De aceea, el nu mai poate fi schimbat. Ceea ce putem face totuşi este să ne schimbăm gândurile din momentul prezent. Este o prostie să NE PEDEPSIM singuri în momentul prezent pentru o rană pe care ne-a produs-o cineva cu foarte mult timp în urmă.
Personal, obişnuiesc să le recomand frecvent clienţilor mei care suferă din cauza unor resentimente profunde: „Începe să-ţi dizolvi acum aceste resentimente, cât timp îţi este încă uşor. Nu aştepta să ajungi în spital, pe mâna unui chirurg, sau chiar pe patul de moarte, când pe lângă aceste resentimente va trebui să faci faţă şi panicii care te va cuprinde”.
Atunci când ne aflăm într-o stare de panică, este foarte dificil să ne mai concentrăm asupra muncii de auto-vindecare. De aceea, este de preferat să ne dizolvăm întotdeauna temerile din timp.
Dacă optăm pentru a crede că suntem nişte victime neajutorate şi că nimic nu ne mai poate ajuta, universul va face tot ceea ce este necesar pentru a ne întări această convingere, iar viaţa noastră va merge din rău în mai rău. De aceea, este absolut esenţial să renunţăm la aceste idei stupide şi copilăreşti, care nu ne fac niciun bine şi care ne golesc de energie vitală. Chiar şi viziunea pe care o avem despre Dumnezeu trebuie să fie pozitivă, nu negativă. Noi trebuie să îl privim pe Dumnezeu ca fiind în favoarea noastră, nu împotriva noastră.
Dacă dorim să ne eliberăm de trecut, noi trebuie să învăţăm să iertăm.
Altfel spus, dacă dorim să scăpăm de capcanele trecutului, noi trebuie să îi iertăm pe toţi cei din jur, inclusiv pe noi înşine. Chiar dacă nu ştim încă să iertăm sau nu dorim acest lucru, simpla afirmaţie a intenţiei noastre de a ierta este suficientă pentru ca procesul de vindecare să înceapă. Nimeni nu se poate vindeca dacă nu se eliberează de trecut şi dacă nu îşi iartă semenii.
„Te iert pentru că nu eşti aşa cum mi-aş dori. Te iert şi te eliberez”. Această afirmaţie, rostită din inimă, este suficientă pentru a ne elibera.
Toate bolile se nasc din incapacitatea de a ierta.
Ori de câte ori ne îmbolnăvim, noi trebuie să ne cercetăm inima pentru a descoperi pe cine trebuie să iertăm. Cursul de miracole afirmă că „orice boală se naşte din incapacitatea de a ierta pe cineva” şi că „ori de câte ori ne îmbolnăvim, noi trebuie să aflăm pe cine trebuie să iertăm”.
Ceea ce doresc să adaug eu este că persoana cea mai greu de iertat este întotdeauna CEA DE CARE TREBUIE SĂ TE DETAŞEZI CEL MAI MULT. Iertarea înseamnă, printre altele, să te detaşezi, să uiţi. Ea nu are nimic de-a face cu acceptarea unui comportament negativ, ci doar cu transcenderea unui anumit ataşament. Nimeni nu trebuie să ştie CUM să ierte. Noi nu trebuie decât să NE DORIM să iertăm, după care universul va avea grijă de amănunte.
Nouă ne este atât de uşor să ne înţelegem propria durere. În acest caz, de ce ne este atât de greu să înţelegem că şi EI, cei pe care ar trebui să-i iertăm, au suferit atunci când au greşit faţă de noi? Noi nu ar trebui să uităm nicio clipă că ei au făcut cum au crezut ei că era mai bine, ţinând cont de nivelul lor de înţelegere, de conştiinţă şi de cunoaştere din acel moment.
Atunci când un client vine la mine cu o problemă, pe mine nu mă interesează dacă este vorba de o boală, de sărăcie, de o relaţie dizarmonioasă sau de un blocaj al creativităţii. Singurul lucru cu care lucrez eu este IUBIREA DE SINE.
De-a lungul timpului, am descoperit că dacă ne iubim, ne acceptăm şi NE APROBĂM PE NOI ÎNŞINE EXACT AŞA CUM SUNTEM, toate problemele din viaţa noastră se rezolvă de la sine. În jurul nostru încep să se producă mici miracole: sănătatea noastră se îmbunătăţeşte pe neaşteptate, relaţiile noastre devin mult mai satisfăcătoare, iar creativitatea noastră înfloreşte din nou. Şi toate aceste miracole se petrec fără nici cel mai mic efort din partea noastră.
Iubirea de sine şi auto-aprobarea, crearea unui spaţiu personal în care să predomine siguranţa, încrederea, speranţa şi acceptarea – atrag în viaţa noastră relaţii noi, mai pline de iubire, o slujbă nouă (dacă este cazul), o casă nouă, etc. Ele îi permit chiar şi greutăţii noastre corporale să se normalizeze. Oamenii care se iubesc pe ei înşişi şi propriul lor corp nu comit niciodată abuzuri împotriva fiinţei lor, dar nici împotriva altora.
Auto-aprobarea şi acceptarea de sine în momentul prezent sunt principalele secrete ale declanşării unor schimbări pozitive în fiecare domeniu al vieţii noastre.
Din punctul meu de vedere, iubirea de sine începe întotdeauna cu renunţarea la orice fel de autocritici. Autocritica ne blochează exact în tiparul pe care dorim să îl schimbăm. Invers, înţelegerea şi bunăvoinţa faţă de noi înşine ne ajută să ne eliberăm de acest tipar mental. Reţine: tu te-ai criticat ani la rând, dar nu ai reuşit să schimbi nimic în bine în acest fel. Încearcă şi metoda inversă: aprobă-te în tot ce faci şi vezi ce se întâmplă.
În infinitatea vieţii mele, totul este perfect, integral şi desăvârşit. Eu cred într-o Putere mai mare decât mine, dar care se manifestă clipă de clipă prin mine. Optez pentru a mă deschide în faţa înţelepciunii din interiorul meu, ştiind că în întregul univers nu există decât o singură Inteligenţă. De la această Inteligenţă Unică provin toate răspunsurile, toate soluţiile, toate actele de vindecare şi toate noile creaţii. Am o încredere deplină în această Putere şi în această Inteligenţă, ştiind că Ea îmi va revela tot ceea ce trebuie să aflu şi că Ea îmi va trimite tot ceea ce am nevoie la momentul potrivit şi în succesiunea necesară.
Totul este perfect în lumea mea.
Capitolul 15
LISTA
„Sunt perfect sănătos, desăvârşit şi complet”.
Lista care urmează este preluată din cartea mea, Vindecă-ţi corpul. Parcurge această listă şi încearcă să descoperi eventualele corelaţii dintre bolile pe care le-ai avut şi cauzele probabile indicate în continuare.
Dacă suferi de o afecţiune fizică, iată cum poţi folosi această listă:
1. Află mai întâi cauza mentală a bolii, indicată în listă. Gândeşte-te dacă această cauză ar putea fi adevărată în cazul tău. Dacă nu consideri că aceasta este cauza mentală care a stat la baza afecţiunii tale, relaxează-te profund şi pune-ţi întrebarea: „Ce gânduri emise de mine au dat naştere acestei boli?”
2. Repetă de cât mai multe ori: „Îmi propun să mă eliberez de tiparul mental din conştiinţa mea care a creat această boală”.
3. Repetă apoi de mai multe ori noul tipar mental.
4. Consideră că procesul de vindecare a început deja.
Ori de câte ori te gândeşti la boala ta, repetă aceşti paşi.
PROBLEMA | CAUZELE PROBABILE | NOUL TIPAR DE GÂNDIRE |
Abcese | Gânduri recurente referitoare la răni sufleteşti vechi, sarcasme şi gânduri de răzbunare. | Mă eliberez de aceste gânduri. Trecutul nu mai există. Sunt împăcat. |
Accident cerebral (Vezi şi Atac cerebral) |
|
|
Accidente | Incapacitatea de a le spune altora ce doreşti. Revolta împotriva autorităţii. Convingerea în violenţă. | Mă eliberez de acest tipar mental. Sunt împăcat. Sunt un om bun, care merită să aibă parte de lucruri bune. |
Acnee | Neacceptarea propriului sine. Detestarea propriului sine. | Eu sunt o expresie divină a vieţii. Mă iubesc şi mă accept pe mine însumi, exact aşa cum sunt. |
Afecţiuni respiratorii (Vezi şi Bronşită, Răceli, Tuse, Gripă) | Teama de a inspira (accepta) plenar viaţa. | Sunt în siguranţă. Îmi iubesc viaţa. |
Aftă (Vezi şi Candida, Gură, Infecţii cu drojdii) | Mânie datorată deciziilor greşite luate. | Îmi accept plin de iubire deciziile, ştiind că sunt liber să le schimb oricând doresc. Sunt în siguranţă. |
Alcoolism | „Ce rost mai are?” Sentimentul de inutilitate, de vinovăţie, de inadecvare. Respingere de sine. | Trăiesc în momentul prezent. Fiecare moment este nou. Optez pentru a-mi recunoaşte valoarea. Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi. |
Alergii (Vezi şi Guturai pe bază alergică) | La ce sau la cine te simţi alergic? (Ce sau pe cine respingi?) Negarea propriei puteri. | Lumea în care trăiesc este sigură şi prietenoasă. Sunt în siguranţă. Sunt împăcat cu viaţa. |
Amenoree (Vezi şi Tulburări feminine, Tulburări menstruale) | Dorinţa de a nu fi femeie. Detestarea propriului sine. | Mă bucur de mine însămi. Sunt o expresie minunată a vieţii, care se integrează întotdeauna perfect în marele flux al acesteia. |
Ameţeală (vertij) | Gândire haotică, nefocalizată. Refuzul de a privi realitatea în faţă. | Sunt profund centrat şi împăcat cu viaţa mea. Mă simt în siguranţă atunci când mă bucur de viaţă. |
Amigdalită (Vezi şi Gâlci, Dureri de gât) | Teamă. Emoţii reprimate. Creativitate sufocată. | Darurile divine se revarsă asupra mea şi eu mă bucur de ele. Ideile divine se exprimă prin mine. Mă simt împăcat. |
Amnezie | Teamă. Fuga de viaţă. Incapacitatea de a spune ce vrei. | Sunt inteligent, plin de curaj şi mă preţuiesc pe mine însumi. Mă simt în siguranţă în această viaţă. |
Amorţeală (parestezie) | Reţinerea iubirii şi a aprecierii. Moarte la nivel mental. | Îmi împărtăşesc sentimentele şi iubirea. Reacţionez cu iubire faţă de toţi oamenii. |
Anemie | Atitudine de tip: „Da, dar…”. Absenţa bucuriei de a trăi. Teama de viaţă. Faptul că nu te simţi suficient de bun. | Mă simt în siguranţă atunci când mă bucur de fiecare domeniu al vieţii mele. iubesc viaţa. |
Anemie (raritatea celulelor roşii) | Convingerea că nu eşti suficient de bun, care îţi distruge bucuria de a trăi. | Acest copil se bucură de viaţă şi este hrănit de iubire. Dumnezeu face miracole în fiecare zi. |
Anorexie (Vezi şi Pierderea apetitului) | Negare de sine. Teamă extremă, ură şi respingere extremă de sine. | Mă simt în siguranţă să fiu eu însumi. Sunt minunat exact aşa cum sunt. Optez pentru viaţă. Optez pentru bucurie şi pentru acceptarea de sine. |
Anus (probleme ale) (Vezi şi Hemoroizi) | Punct de eliminare. Ghena de gunoi a organismului. | Elimin cu uşurinţă şi fără părere de rău tot ce nu mai îmi este cu adevărat necesar în viaţă. |
- Abcese ale anusului | Mânie generată de anumite aspecte din viaţa ta pe care nu doreşti să le elimini. | Mă simt în siguranţă să elimin acest aspect. Nu elimin decât acele lucruri de care nu mai am nevoie. |
- Dureri la nivelul anusului | Vinovăţie. Dorinţa de auto-pedepsire. Faptul că nu te simţi suficient de bun. | Trecutul nu mai există. Optez pentru a mă iubi şi pentru a mă accepta aşa cum sunt, în momentul prezent. |
- Fistulă anală | Eliminare incompletă a deşeurilor. Cramponare de gunoaiele din trecut. | Mă eliberez cu iubire de trecutul meu. Sunt liber. Sunt plin de iubire. |
- Hemoragie la nivelul anusului (Vezi şi Hemoragie anală-rectală) |
|
|
- Mâncărimi la nivelul anusului (Pruritis ani) | Vinovăţie datorată unui motiv din trecut. Remuşcări. | Mă iert plin de iubire pe mine însumi şi mă eliberez. |
Anxietate | Neîncredere în viaţă. | Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi. Am o încredere deplină în viaţă. Mă simt în siguranţă. |
Apatie | Rezistenţă în faţa emoţiilor. Refuzul de a-ţi accepta sinele. Teamă. | Mă simt în siguranţă în mijlocul emoţiilor mele. Mă deschid în faţa vieţii. Îmi propun să experimentez plenar viaţa. |
Apendicită | Teamă. Teama de viaţă. Blocarea darurilor vieţii. | Sunt în siguranţă. Mă relaxez şi las viaţa să curgă prin mine. Mă bucur de viaţă. |
Apetit |
|
|
- Excesiv | Teamă. Nevoia de protecţie. Judecarea critică a propriilor emoţii. | Sunt în siguranţă. Mă simt în siguranţă în mijlocul emoţiilor mele. Emoţiile mele sunt normale şi acceptabile. |
- Pierderea apetitului (Vezi şi Anorexie) | Teamă. Protejarea sinelui (identităţii personale). Neîncredere în viaţă. | Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi. Sunt în siguranţă. Viaţa este sigură şi fericită. |
Arsuri | Mânie. Inflamare interioară. | Creez pace şi armonie în interiorul meu şi în mediul meu exterior. Merit să mă simt bine. |
Arsuri în zona pieptului (Vezi şi Ulcer peptic, Probleme ale stomacului, Ulcere) | Teamă. Teamă. Teamă. Teamă sufocantă. | Respir liber, la capacitate maximă. Sunt în siguranţă. Am încredere în viaţă. |
Artere | Sunt purtătoare ale bucuriei vieţii. | Sunt plin de bucurie. Bucuria curge prin mine cu fiecare bătaie a inimii mele. |
Arterioscleroză | Rezistenţă, tensiune. Îngustime mentală. Refuzul de a vedea binele din viaţa ta. | Sunt complet deschis în faţa vieţii şi a bucuriei. Optez pentru a privi viaţa cu iubire. |
Artrită (Vezi şi Încheieturi) | Te simţi neiubit. Criticism, resentimente. | Eu sunt iubire. Optez pentru a mă iubi şi pentru a mă accepta aşa cum sunt. Îi privesc pe ceilalţi în lumina iubirii. |
Artrită reumatoidă | Critici dure la adresa autorităţilor. Te simţi dat deoparte. | În lumea mea, eu reprezint propria mea autoritate. Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi. Viaţa este frumoasă. |
Astm | Iubire sufocată. Incapacitatea de a respira pentru sine. Senzaţia că eşti ţinut cu capul sub apă. Lacrimi reprimate. | Mă simt în siguranţă, aşa că preiau controlul asupra propriei mele vieţi. Optez pentru a fi liber. |
- La copii | Teama de viaţă. Dorinţa de a nu fi aici. | Acest copil este iubit şi se simte în siguranţă. Acest copil este bine primit şi foarte preţuit. |
Atac cerebral | Fugă de familie, de sine sau de viaţă. | Mă simt acasă în univers. Mă simt în siguranţă şi înţeles. |
accident cerebral | Renunţare la luptă. Rezistenţă. „Mai bine mor decât să mă schimb”. Respingerea vieţii. | Viaţa înseamnă schimbare. Mă adaptez cu uşurinţă la nou. Accept viaţa. Îmi accept deopotrivă trecutul, prezentul şi viitorul. |
Atacuri de asfixiere (Vezi şi Probleme de respiraţie, Hiperventilaţie) | Teamă. Incapacitatea de a avea încredere în viaţă. Blocaj la nivelul amintirilor din copilărie. | Mă simt în siguranţă şi îmi propun să mă maturizez. Lumea în care trăiesc este sigură. Sunt în siguranţă. |
Avort spontan | Teamă. Teama de viitor. „Nu acum, mai târziu”. Nesincronizare. | Toate acţiunile care se petrec în viaţa mea sunt corecte şi corespund ordinii divine. Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi. Totul este bine. |
Bâlbâială | Nesiguranţă. Incapacitatea de a te exprima. Nu eşti (sau nu ai fost) lăsat să plângi. | Mă simt liber să îmi exprim punctul de vedere. Mă simt în siguranţă atunci când mă exprim. Comunic numai din perspectiva iubirii. |
Băşici | Rezistenţă. Lipsa protecţiei emoţionale. | Mă las dus de valurile vieţii şi îmi accept noile experienţe fără opoziţie. Totul este bine. |
Vezi şi Arsuri | Mânie otrăvită datorată nedreptăţilor personale suferite. | Mă eliberez de trecut şi îi permit timpului să îmi vindece fiecare domeniu al vieţii. |
Bătături | Absenţa bucuriei în faţa experienţelor vieţii. Concepte şi idei rigide. Teamă solidificată. Zone mentale rigidizate. Cramponarea încăpăţânată de durerile trecutului. | Alerg şi mă deschid cu bucurie în faţa noilor experienţe ale vieţii. Mă simt în siguranţă atunci când accept şi atunci când experimentez idei noi. Sunt deschis şi receptiv în faţa oricărei schimbări în bine. Mă deplasez înainte. M-am eliberat de trecut. Sunt în siguranţă. Sunt liber. |
Boala lui Alzheimer (Vezi şi Demenţă, Senilitate) | Refuzul de a accepta lumea aşa cum este. Neputinţă şi lipsă de speranţă. Mânie. | Există întotdeauna noi modalităţi minunate de a experimenta viaţa. Mă iert pe mine însumi şi mă eliberez de trecut. Optez pentru a-mi trăi cu bucurie viaţa. |
Boala lui Parkinson (Vezi şi Paralizie) | Teamă şi dorinţa intensă de a controla totul şi pe toată lumea. | Mă relaxez, ştiind că sunt în siguranţă. Viaţa mă susţine şi am încredere în ea. |
Boli care se termină cu sufixul „ită” (Vezi şi Inflamaţie) | Mânie şi frustrare datorită condiţiilor actuale de viaţă. | Îmi propun să renunţ la tiparele mentale critice. Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi. |
Boli cronice | Refuzul de a te schimba. Teama de viitor. Faptul că nu te simţi în siguranţă. | Îmi propun să mă schimb şi să cresc. Îmi creez acum un viitor sigur, diferit de momentul prezent. |
Boli psihiatrice (Vezi şi Nebunie) |
|
|
Boli specifice copilăriei | Credinţa în înregimentare, în concepte sociale şi în legi false. Comportament copilăresc al adulţilor din jur. | Acest copil este protejat de Dumnezeu şi este înconjurat de iubire. Solicit imunitatea lui mentală. |
Boli venerice (Vezi şi SIDA, Gonoree, Herpes genital, Sifilis) | Vinovăţie sexuală. Nevoia de auto-pedepsire. Convingerea că organele genitale sunt ceva murdar şi păcătos. Abuzarea unei alte persoane. | Îmi accept cu bucurie şi cu iubire propria sexualitate şi toate expresiile ei. Îmi accept numai acele gânduri care mă susţin şi care mă fac să mă simt bine. |
Braţ(e) | Simbolizează capacitatea de a susţine experienţele vieţii. | Îmi îmbrăţişez şi îmi susţin plin de iubire toate experienţele. Mă bucur de ele. |
Bronşită (Vezi şi Boli respiratorii) | Discordie în mediul familial. Certuri şi ţipete. Uneori, o tăcere excesivă. | Declar că trăiesc în pace şi în armonie. Acestea se reflectă deopotrivă în interiorul şi în exteriorul meu. Totul este bine. |
Bulimie | Teroare şi lipsă de speranţă. Lipsă totală de control. Acumularea urii de sine, urmată de purgaţia ei. | Sunt iubit, susţinut şi hrănit de viaţa însăşi. Sunt în siguranţă atunci când trăiesc. |
Canalul dentar (Vezi şi Dinţi) | „Nu mai pot să înghit nimic şi pe nimeni”. Convingerile de bază sunt complet distruse. | Îmi creez un fundament ferm pentru mine şi pentru viaţa mea. Îmi aleg numai convingeri care mă sprijină şi mă ajută să fiu fericit. |
Cancer | Rană sufletească profundă. Resentimente de lungă durată. Secrete ascunse şi profund dureroase, care rănesc identitatea de sine. Ură veche. „Ce rost mai are”? | Mă iert plin de iubire şi mă eliberez de trecut. Optez pentru a mă bucura de viaţă. Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi. |
Candida (candidoză) (Vezi şi Aftă, Infecţii cu drojdii) | Confuzie. Frustrare şi mânie acumulate. Neîncredere în relaţii. Ceri foarte mult de la o relaţie şi de la viaţă, dar nu oferi aproape nimic. | Îmi acord permisiunea de a fi eu însumi. Merit tot ce este mai bun în viaţă. Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi, dar şi pe ceilalţi. |
Cangrenă | Morbiditate mentală. Gânduri otrăvite, care sufocă fericirea. | Optez pentru a cultiva gânduri armonioase. Mă bucur liber de viaţă. |
Cataractă | Incapacitatea de a privi înainte cu bucurie. Viitor întunecat. | Viaţa este eternă şi plină de bucurii. Anticipez cu bucurie fiecare moment din viitor. |
Ceafă (zona cervicală) | Simbolizează flexibilitatea. Capacitatea de a vedea ce se ascunde în spate. | Sunt împăcat cu viaţa mea. |
Probleme ale cefei | Refuzul de a vedea şi celelalte faţete ale unei probleme. Încăpăţânare. Inflexibilitate. | Sunt flexibil. Sesizez toate faţetele unei probleme. Există nenumărate modalităţi de a privi lucrurile şi de a acţiona. Sunt în siguranţă. |
Celulită | Mânie acumulată şi auto-pedepsire. | Îi iert pe ceilalţi. Mă iert pe mine însumi. Mă simt liber să iubesc şi să mă bucur de viaţă. |
Chelie | Teamă. Tensiune. Încercarea de a controla totul. Neîncredere în viaţă. | Sunt în siguranţă. Mă iubesc şi mă aprob pe mine însumi. Am încredere în viaţă. |
Cheratită (Vezi şi Probleme ale ochilor) | Mânie extremă. Dorinţa de a-l lovi pe cel pe care îl priveşti. | Îi permit iubirii din inima mea să vindece tot ceea ce văd. Optez pentru pace. Totul este bine în lumea mea. |
Chisturi | Rularea la infinit a vechiului film dureros al propriei vieţi. Zgândărirea rănilor sufleteşti. Falsă creştere. | Filmul pe care îl derulez în mintea mea este minunat, pentru că aşa doresc eu să fie. Mă iubesc pe mine însumi. |
Circulaţie (probleme) | Simbolizează capacitatea de a simţi şi de a-ţi exprima emoţiile într-o manieră pozitivă. | Mă simt liber să îmi pun în circulaţie iubirea şi fericirea în toate domeniile vieţii mele. Iubesc viaţa. |
Cistită (Vezi şi Probleme ale vezicii urinare) |
|
|
Ciuperci | Convingeri stagnante. Refuzul de a te elibera de trecut. Prezent guvernat de trecut. | Trăiesc în momentul prezent, fericit şi liber. |
Coate (Vezi şi Încheieturi) | Reprezintă schimbarea direcţiei şi acceptarea noilor experienţe. | Mă las în voia curentului, a noilor experienţe. Accept schimbarea direcţiei şi toate noile schimbări din viaţa mea. |
Colelitiază (Vezi şi Pietre la vezica biliară) |
|
|
Colesterol (Arterioscleroză) | Înfundarea canalelor bucuriei. Teama de acceptarea bucuriei. | Optez pentru a iubi viaţa. Canalele bucuriei sunt larg deschise în interiorul meu. Mă simt în siguranţă atunci când primesc ceva de la viaţă. |
Colici | Iritaţie mentală, nerăbdare, supărare datorată mediului exterior. | Acest copil reacţionează numai la iubire şi la gândurile pline de iubire. Mediul lui exterior este împăcat şi senin. |
Colită (Vezi şi Colon, Intestine, Acumularea de mucus în colon, Colită spastică) | Nesiguranţă. Simbolizează uşurinţa cu care te eliberezi de trecut. | Fac parte integrantă din ritmul şi din fluxul vieţii. Tot ce există în viaţa mea se integrează în ordinea divină. |
Colită spastică (Vezi şi Colită, Colon, Intestine, Inflamarea mucoasei colonului) | Teama de eliberare. Nesiguranţă. | Viaţa mi se pare sigură. Viaţa va avea grijă să îmi ofere întotdeauna tot ce am nevoie. Totul este bine. |
Coloana vertebrală | Suportul flexibil al vieţii. | Sunt susţinut de viaţă. |
Colon | Teama de eliberare (de renunţare, de eliminare). Cramponarea de trecut. | Renunţ cu uşurinţă la toate lucrurile (situaţiile, persoanele) de care nu mai am nevoie. Trecutul nu mai există. Sunt liber. |
Comă | Teamă. Dorinţa de a scăpa de ceva sau de cineva. | Te înconjurăm cu iubire. Te simţi în siguranţă în mijlocul nostru. Îţi creăm spaţiul privat necesar pentru a te vindeca. Eşti iubit peste măsură. |
Congestie (Vezi şi Bronşită, Răceli, Gripă) |
|
|
Conjunctivită (Vezi şi Ochi înroşiţi) | Mânie şi frustrare în faţa lucrurilor pe care le priveşti. | Privesc prin ochii iubirii. Există cu siguranţă o soluţie armonioasă, iar eu o accept în acest moment. |
Constipaţie | Refuzul de a renunţa la vechile idei. Cramponarea de trecut. Uneori, avariţie, zgârcenie. | Pe măsură ce mă eliberez de trecut, în viaţa mea pătrunde noul, cu toată prospeţimea şi vitalitatea lui. Îi permit vieţii să curgă liber prin mine. |
Coşuri | Mici izbucniri de mânie. | Îmi calmez gândurile şi mă înseninez. |
(Furuncule) (Vezi şi Antrax) | Mânie. Fierbere interioară. Stare de mare agitaţie interioară. | Îmi manifest iubirea şi bucuria. Sunt împăcat. |
Crampe | Tensiuni. Teamă. Cramponare. | Mă relaxez şi îi permit minţii mele să se însenineze. |
Crampe abdominale | Teama. Oprirea procesului | Am încredere în procesul vieţii. Sunt în siguranţă. |
Creier | Simbolizează computerul personal. | Eu sunt operatorul plin de iubire al minţii mele. |
- Tumoare la | Convingeri incorecte. Încăpăţânare. Refuzul de a-ţi schimba vechile tipare mentale. | Este uşor să îmi reprogramez computerul minţii. Viaţa înseamnă schimbare, iar mintea mea se reînnoieşte continuu. |
A apărut în: 2010-05