Tip articole

Blog

Fiind fiinte sociabile este destul de usor de inteles faptul ca fiecare dintre noi simte nevoie de a sta langa cineva si de a petrece timpul cu cineva, insa de multe ori acest lucru se poate realiza mai greu din cauza timpului sau mediului in care traim. Faptul ca avem o viata aglomerata si stresanta din cauza locului de munca si al problemelor de zi cu zi ne poate face sa ignoram partea sentimentala si atragerea acelei persoane cu care sa...
Ne plac bețișoarele parfumate deoarece pot învălui rapid o întreagă încăpere cu mirosurile lor exotice, dar nu doar pentru atât. Acestea îți pot aduce și o întreagă serie de beneficii, atât fizice, cât și psihologice, la care poate că nici nu te-ai gândit până acum. Ești curios să afli care sunt acestea? Haide să le descoperi în cele ce urmează!  
Cristalele sunt amintite în Biblie printre numeroasele alte creații ale lui Dumnezeu. Astfel, Noul Ierusalim, orașul sfânt al lui Dumnezeu, este descris ca fiind strălucitor „datorită gloriei divine” și este asemănat cu o piatră prețioasă precum jaspul și cristalul. Conform lui Iov 28:18, înțelepciunea este mult mai valoaroasă decât cristalele și pietrele semi-prețioase.
Înainte de a învăța despre semnificația cărților de tarot, primul pas ar fi să înveți care sunt elementele de bază. Citirea tarotului este o practică veche de veacuri. Pentru această practică se folosește un pachet de 78 de cărți ca și unealtă pentru prezicere. Aceasta este arta de a practica descoperirea cunoașterii ascunse sau a intuiției neobișnuite prin intermediul mesajelor divine. Interpretarea cărților de tarot poate fi folosită ca...
Atunci cand incerci sa trasnformi o casa intr-o locuinta te poti lovi de numeroase obstacole sau de numeroase provocari fiecare dintre acestea putand fi mai problematica decat alta sau mai costisitoare decat alta. Puteti sa fiti insa si lipsiti de inspiratie si nu stiti ce elemente sa aduceti, cum sa amenajati bucatarie sau poate ce mobil asa alegeti pentru dormitor. In astfel de situatii puteti sa imbinati utilul cu placutul si sa analizati...
Ne plac bețișoarele parfumate deoarece pot învălui rapid o întreagă încăpere cu mirosurile lor exotice, dar nu doar pentru atât. Acestea îți pot aduce și o întreagă serie de beneficii, atât fizice, cât și psihologice, la care poate că nici nu te-ai gândit până acum. Ești curios să afli care sunt acestea? Haide să le descoperi în cele ce urmează!
Cristalele și pietrele semi-prețioase sunt considerate fascinante de o mulțime de oameni. Dincolo de partea estetică, foarte mulți oameni sunt fascinați de puterile și proprietățile regăsite în foarte multe dintre cristale, proprietăți care sunt astfel folosite pentru vindecare. Există de asemenea credința conform căreia cristalele, prin intermediul proprietăților lor, pot stimula creșterea spirituală și pot aduce o transformare pozitivă în...
Este o mare abundență de informație cu privire la cristale, la proprietățile cristalelor și la modul în care aceste minunății create de natură ne pot face viața mai frumoasă la propriu și la figurat. Cu toate acestea, există în continuare multe păreri care aduc ezitare în rândul creștinilor atunci când vine vorba despre folosirea cristalelor pentru vindecare sau pentru proprietățile pe care acestea le au. Însă rămâne întrebarea dacă trebuie...
Datorită faptului că folosirea cristalelor datează de mii de ani, multă lume asociază aceste pietre semiprețioase și roci cu practicile pagâne sau cu cele oculte. Pe de altă parte, trebuie spus că tot de mii de ani cristalele au fost folosite în foarte multe practici religioase. Prezența cristalelor într-o mulțime de morminte aparținând regilor, împăraților și preoților denotă faptul că acestea erau considerate foarte importante pentru...
Aromaterapia se referă la utilizarea uleiurilor esențiale pentru a îmbunătăți starea de sănătate și wellness emoțional și fizic. Uleiurile esențiale pot fi folosite prin inhalare, aplicare locală sau prin adăugarea lor la baia caldă sau la un masaj. Fiecare ulei esențial are propriile sale proprietăți terapeutice, cum ar fi efectul de calmare, energizant sau antiseptic. Este important să se folosească uleiuri esențiale pure, nealterate și...
Yoga este o practica foarte veche care se axeaza pe o combinatie intre exercitiile de respiratie, exercitiile fizice dar si meditatie pentru a asigura un tonus pozitiv, o bunastare fizica dar si una spirituala. Chiar daca este un proces complex, focalizarea acestei tehnici este pe respiratie si pe exercitiile facute pentru imbunatatirea flexibilitatii si puterii fie ca vorbim despre cea fizica sau despre cea spirituala. Provenind in India si...
Mineralele sunt elemente componente ale planetei pamant si nu putem sa discutam despre scoarta terestra fara sa vorbim si despre cristalele care sunt prezente in aceasta si care s-au format in milioane de ani sau sute de milioane de ani. Cu toate ca stiinta este destul de avansata si s-au facut foarte multe analize privind modul de formare al planetei si pamantului inca sunt elemente care ne mai pot lua prin surprindere si sunt multe cristale...