Cele mai importante zece lucruri pe care cei adormiţi vor să vi le spună - Mike Dooley, carte

2800 Lei
(TVA inclus)
in stoc
30 zile
DIV24-CRT261791

Cartile nu sunt incluse in promotie!

  • Beneficii
  • Livrare
  • Metode de plata
  • Magazin in Bucuresti
    • — 30 de zile drept de retur GRATUIT!
    • — Transport gratuit peste 199 lei
    • — Certificat garantie si conformitate
    • — Plata in rate
    • — Program de fidelizare
    • — Deschidere colet la livrare
    • — Notificari prin SMS
    • — Firma autorizata ANPC
    • — Oriunde in Romania prin curier rapid
    • — Cost transport: 9,99 lei Easybox, 15 lei DPD si Sameday / 18 lei Fan Courier
    • — Peste 199 lei transport gratuit
    • — Livrare in 1-3 zile
    • — Ramburs la curier
    • — Online cu card bancar
    • — Plata cu cardul la easybox
    • — Plata cu cardul la FANbox
    • — Plata in magazin
  •  0766613696

    Harta magazin StoneMania Bijou Bucuresti

Cele mai importante zece lucruri pe care cei adormiţi vor să vi le spună

O carte despre viaţă, care îi va ajuta pe cititori să vadă mai multă frumuseţe, să simtă mai multă putere şi să cunoască mai multă iubire.”

• don Miguel Ruiz, autor al cărţii bestseller Cele patru legăminte

Descriere

Ştiu că s-ar putea să vină ca un şoc şi tu ştii că nu-mi place să folosesc glume răsuflate, dar „relatările despre moartea mea au fost mult exagerate”. Sunt acum la fel de „viu” cum eram în ziua în care ne-am întâlnit, dacă nu poate chiar… şi mai viu.
 

Dacă cei adormiţi ar putea să vorbească, nu v-aţi întrebat ce ne-ar spune acelora dintre noi care am rămas în urma lor? Ce ne-ar spune ca să ne aline mâhnirea pierderii lor, să ne calmeze temerile despre ce se întâmplă când murim şi să ne înflăcăreze pentru a ne trăi vieţile cât mai bine posibil chiar acum?

În pagini pline de înţelepciune, de umor şi, da, de bucurie, scriitorul bestseller New York Times Mike Dooley explorează cele mai presante şi mai profunde întrebări ale noastre privind viaţa de după viaţă – şi această viaţă – din perspectiva proaspătă a celor care au făcut trecerea la faza următoare.

Printre revelaţiile şi intuiţiile pe care ei ni le împărtăşesc:

• Noi eram pregătiţi; voi nu sunteţi.
• Nu există diavol sau iad.
• Ne pare rău pentru orice durere pe care poate am provocat-o.
• Animalele voastre de companie sunt la fel de nebune, de strălucitoare şi de iubitoare aici, precum erau acolo.
• Nimic din ceea ce vă spunem noi nu vă poate pregăti pentru frumuseţea clipei în care veţi sosi.

Veţi învăţa că persoanele iubite nu sunt pierdute pentru noi; că timpul nostru pe Pământ reprezintă atât o şcoală, cât şi o aventură; că, în ciuda tuturor aparenţelor opuse, viaţa este într-adevăr splendidă şi că avem parte de ea pentru a ne remo-dela norocul, începând de astăzi.
 

Caracteristici

  • Numărul de pagini: 264
  • Formatul în cm. (l x L): 13 x 20 x 1.20
  • I.S.B.N.: 978-606-8420-84-4
  • Traducerea: Prof. dr. Mihai Popescu
  • Titlul original: The Top Ten Things Dead People Want to Tell You

  • A apărut în: 2015-04
Autor
  • Mike Dooley
Colectia
  • Viaţa de după moarte
Editura
  • Adevar Divin

Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!

Scrie o recenzie

Introducere ... ix
Capitolul 1: Noi nu suntem morţi! ... 1
Capitolul 2: Nu există ceva cum ar fi diavolul sau iadul ... 27
Capitolul 3: Noi eram pregătiţi ... 51
Capitolul 4: Voi nu sunteţi pregătiţi ... 73
Capitolul 5: Ne pare rău pentru orice durere pe care v-am provocat-o ... 95
Capitolul 6: Visurile voastre chiar pot să devină realitate ... 115
Capitolul 7: „Cerurile” vă vor uimi! ... 139
Capitolul 8: Viaţa este mai mult decât corectă ... 167
Capitolul 9: „Fostele” voastre animale de companie sunt la fel de nebune ca întotdeauna ... 195
Capitolul 10: Iubirea este calea; adevărul este poteca ... 213
Epilog ... 232
Lecturi recomandate ... 235
Mulţumiri ... 239
Despre autor ... 240


A apărut în: 2015-04

Noi nu suntem morţi!

Este ciudat cum oamenilor le place să li se spună ceea ce ştiu deja, de parcă lucrurile ar deveni mai reale dacă le sunt spuse. Iată de ce primul lucru pe care cei adormiţi vor să vi-l spună este că nimeni nu moare. Niciodată. Nimeni. Inclusiv dumneavoastră. Veţi trăi veşnic. Hoinărind prin realităţi şi dimensiuni inimagina­bile, purtaţi de iubire, cu toate faptele rele iertate, cu posi­bilităţi infinite la îndemână, înconjuraţi de prieteni care râd, de inorogi şi de curcubeie, sărbătoriţi ca nişte zei sau ca nişte zeiţe ce sunteţi.

Da, atâta timp cât riscaţi serios orice credibilitate, meritaţi adevărul deplin: dacă doriţi inorogi, obţineţi inorogi.

Formele şi contururile se schimbă, energia se trans­formă, dar până şi cea mai modestă dintre felicitările poştale de astăzi are profunzimea şi claritatea de a vă reaminti ceea ce ştiţi deja: persoanele iubite plecate în ultima vreme se află într-un „loc mai bun”. Şi în timp ce vă puteţi necăji sau chinui întrebându-vă dacă acest lucru este adevărat, oare nu fiecare religie repetă, într-un fel sau altul, că viaţa este eternă? Nu au dovedit oamenii de şti­inţă că materia nu este solidă şi că este doar energie orga­nizată? Coşmarurile nu sugerează oare separarea evidentă dintre conştiinţă şi corpul fizic? Şi nu sunt consemnate suficiente manifestări paranormale pentru a-i face și pe cei mai înverşunaţi sceptici să şovăie?

Dar în ciuda acestor lucruri, cu toate că există con­vingerea într-o viaţă de apoi şi într-o superinteligenţă plină de iubire, puţine lucruri din aventura umană ne pot şubrezi mai mult decât confruntarea cu moartea unei persoane iubite, care pentru simţurile fizice înseamnă „la revedere” – adio. Chiar atunci când v-aţi luat la revedere de la aceeaşi persoană doar cu o zi înainte, poate când a plecat cu maşina la lucru sau la şcoală, aţi reuşit să-i tri­miteţi un zâmbet apreciativ, nonşalant. Pentru că sosirea morţii este totuşi complet devastatoare.

Numai adevărul vă poate ajuta acum. Adevărul lim­pede, absolut, „da sau nu”. El există. Mai solid şi mai de încredere decât Stânca Gibraltarului. Şi pentru că cei adormiţi nu vi-l pot insufla, ei îl pot revela unei minţi deschise şi pot oferi instrumentele, mijloacele şi reperele, paşii necesari pentru a-l dobândi. Prin gândire deduc­tivă, prin conectarea câtorva puncte sigure, cunoscute şi verificate ştiinţific, simplificând, extrapolând şi tră­gând concluzii, curând veţi ajunge să vă aşezaţi pe tronul îndreptăţit, trăind în pace trainică, netulburaţi de mon­strul cunoscut până acum sub denumirea de moarte. Ştiind că fiecare „la revedere” înseamnă un nou „salut” şi că cu cât este mai mare despărţirea, cu atât mai grandios este salutul.

Ce se întâmplă de fapt

Mai întâi să ţinem seama de ceea ce este evident: obiectele neînsufleţite, cum ar fi rocile, stâncile, nu vor ajunge niciodată să aibă personalitate, culori favorite sau prieteni. De ce? Deoarece conştiinţa nu este produsă ori creată de materie. Am dreptate? Nu se întâmplă în labo­ratoare şi, în istoria lumii, nu s-a întâmplat niciodată în natură. Sigur, există conştiinţă, dar să presupunem că pro­vine din sau că există datorită materiei nu are nicio bază.

Deci înseamnă că independenţa faţă de materie (materia fiind susţinută şi definită de timp şi de spaţiu) ar însemna şi independenţa faţă de timp şi de spaţiu. Asta înseamnă că orice altceva ar putea să fie conştiinţa, ea este în primul rând o esenţă în afara timpului şi a formei. Da? E uşor? Confortabil? Şi asta, aproape fără niciun efort, ne zugrăveşte o imagine destul de clară: Dumneavoastră, lipsit de formă şi etern, acum aveţi în mod temporar un corp fizic, împrumutat substanţelor de pe pământ, la nivel chimic şi organic, pentru a vă canaliza energia non-fizică şi personalitatea, în timp ce negociaţi spaţiul, călătoriţi în timp şi trăiţi ceea ce a devenit cunoscut sub numele de viaţă. Iată!

„Hei, prietene, o iei prea repede! Şi în plus, de ce?” Veţi dori să exclamaţi.

Staţi puţin. Noi construim un caz pe care îl vom dis­cuta în toate cele zece capitole, ajungând să prezentăm şi „de ce”.

Așadar, să jucăm puţin rolul de avocat al diavolului: Dacă, aşa cum gândesc mulţi oameni astăzi, „cei morţi” ar fi morţi – au stins luminile, au încheiat toate socotelile, o dată pentru totdeauna – nu ar însemna că orice altceva

sub soare, inclusiv Soarele, ar fi relativ fără rost? Şi dacă viaţa ar fi în esenţă fără rost, nu ar însemna că însăşi baza vieţii ar fi lipsită de inteligenţă (ceea ce ar însemna, de fapt, că este „stupidă)? Iar dacă nu există inteligenţă, nu ar însemna oare că viaţa, aşa cum o cunoaştem, ar fi o pură întâmplare? Şi că existenţa voastră de astăzi este neinten­ţionată, întâmplătoare şi, dacă vă merge destul de bine, este o adevărată lovitură de noroc inimaginabil – depăşind statistic şansele obişnuite pentru a câştiga la loterie în fie­care săptămână timp de 10.000 de vieţi la rând?

Aşa ar fi.

În timp ce, întorcându-ne de unde am rămas, dacă „cei morţi” nu sunt morţi şi voi continuaţi să existaţi din nou, transformaţi, nu însemnă asta, în mod pozitiv şi absolut, că timpul şi spaţiul nu pot fi o realitate fundamentală? Că această conştiinţă, provenind de altundeva, este la fel de liberă să existe dincolo de timp şi de spaţiu? Totuşi, fiindcă este prezentă în lumea iluziilor, trebuie să existe un motiv? Şi ca să existe un motiv, trebuie să existe ordine? Pentru a exista ordine, trebuie să existe o semnificaţie? Toate dove­dind, încă o dată, însă dintr-o perspectivă nouă, că inteli­genţa există independent de timp, de spaţiu şi de materie?

Da, aşa ar fi.

Păstrând aceste lucruri în minte, observând cu delica­teţe ceea ce este evident, fără a trage prea multe concluzii, continuând să căutaţi adevărul, veţi vedea şi cum să ştiţi mai mult. Şi veţi învăţa că nimic altceva din toată lumea nu este mai important decât să înţelegeţi exact ce se întâmplă. Aceste pagini vă vor însoţi în această direcţie. 

Voi

sunteţi, pur şi simplu, motivul pentru care soarele răsare în fiecare zi.

Briciul lui ockham

William of Ockham sau William Ockham a fost un călugăr franciscan, cărturar şi teolog din secolul al XIV‑lea, care a trăit în Ockham, un oraş din Surrey, Anglia. El nu este cunoscut pentru nimic altceva decât pentru faptul că i se atribuie (controversat) conceperea celui mai simplu instrument pentru a ajunge la adevărul oricărei situa­ţii, cunoscut acum sub denumirea de Briciul lui Ockham. Un brici fiind un instrument folosit pentru înlăturarea a ceea ce este nedorit: în acest caz, speculaţia, minciunile şi lucrul făcut de mântuială. Parafrazând, putem rezuma în felul următor:

Din două sau mai multe teorii aflate în competiţie, cea mai simplă teorie este probabil cea mai corectă.

În esenţă, William spune că, pentru a ajunge la adevă­rul oricărei probleme, trebuie să păstrăm simplitatea. Nu conectaţi prea multe puncte. Nu porniţi de la premize şi nici nu duceţi tangente care să nu fie necesare pentru a avea senzaţia de pace şi de încredere, pentru că altfel veţi afecta claritatea pe care aţi dobândit-o prin punctele conectate iniţial.

Pentru a ilustra, în timp ce spaţiul şi timpul cuprind mai mult ca sigur un număr infinit de adevăruri – unele cunoscute, majoritatea necunoscute, fiecare din ele discu­tabil – există un punct care poate fi conectat, cu care vir­tual toţi oamenii ar fi de acord, şi care ne oferă atât pace, cât şi încredere, şi acesta este:

Punctul 1: Astăzi este o zi frumoasă.

Da? Sunteţi de acord? Dacă plouă torenţial oriunde v-aţi afla acum, vă rog să vedeţi partea bună a lucruri­lor. Fireşte, acum puteţi argumenta pe bună dreptate că în unele locuri, unde există suferinţă şi sărăcie, ziua de astăzi este orice altceva, dar nu frumoasă. Dar astfel de locuri nu ar putea să fie excepţii? Excepţii dureroase, însă tot excepţii? Nu este corect să spunem că viaţa în ansam­blu, aşa cum este trăită de majoritatea formelor de viaţă de pe această planetă, deşi fiecare viaţă are provocările ei, este totuşi frumoasă?

În funcţie de momentul zilei, oriunde aţi fi, a fost, este şi va fi frumoasă.

Dacă ar descoperi, ar şti acest adevăr despre viaţa pe Pământ, oamenii nu ar fi mai motivaţi? Nu ar avea mai multe informaţii pe baza cărora să ia decizii, să-şi progra­meze drumurile şi să facă planuri? Cunoaşterea, în defini­tiv, înseamnă putere. Dacă astăzi este o zi frumoasă, aşa cum a fost şi ieri şi, prin deducţie, la fel va fi şi mâine, puteţi alege să vă bucuraţi de viaţă. Să dansaţi dansul vieţii, să ieşiţi în lume, să vă găsiţi prieteni, să profitaţi de fiecare clipă, să vă rotiţi, să vă răsuciţi, să zburdaţi, să săriţi… o, puterea conectării unui singur punct.

Bine. Acum, pentru a vedea unde voia să ajungă Ockham, să conectăm mai multe puncte, inutile:

Punctul 1: Astăzi este o zi frumoasă…

Punctul 2: …fiindcă este calmul dinaintea furtunii.

Hmmm… Bine, poate este. Poate nu… Poate ar trebui să vă grăbiţi să vă pregătiţi pentru vremuri grele! Pe de

altă parte, din moment ce nu v-aţi pregătit niciodată îna­inte pentru vremuri grele şi totuşi aţi trecut cu bine, pro­babil că veţi continua tot aşa şi veţi spera că lucrurile vor merge tot mai bine?

Vedeţi cum, prin conectarea unui singur punct inutil, a unui singur semn de întrebare, picioarele v-au fost făcute knock-out sub masă și ați căzut la pământ?

Dar să conectăm un punct diferit:

Punctul 1: Astăzi este o zi frumoasă…

Punctul 2: …fiindcă aseară aţi vorbit la telefon cu mama şi nu v-aţi pierdut răbdarea, iar Dumnezeu vă răsplăteşte cu o zi însorită şi cu adieri calde.

Ei?! Deodată Dumnezeu este pe scenă? Judecata este implicată? Şi ce aţi observat? Alţi oameni apropiaţi, care se bucură de această zi frumoasă, sunt beneficiarii nemăr­turisiţi ai comportamentului vostru „bun”? Ce fel de zi aţi fi avut dacă aţi fi uitat să telefonaţi sau, şi mai rău, dacă v-aţi fi pierdut răbdarea?

Din nou, prin conectarea unui singur punct în plus, lucrurile se schimbă brusc. Cu toate acestea – şi aici este pro­blema – modul de operare filozofic al oamenilor de astăzi este adesea că cel care conectează cele mai multe puncte este cel mai aproape de adevăr sau, în unele cercuri, mai aproape de Dumnezeu! Cei care susţin ultimul punct de vedere sunt adesea terorişti şi extremişti, bazându-se pe punctele îndo­ielnice pe care alţi oameni le vor conecta pentru ei.

Când îi lăsăm pe alţi oameni să ne conecteze punctele, vom trăi după regulile lor. Folosind „briciul lui Ockham” şi interiorizându-vă lăuntric, puteţi răspunde la propriile întrebări.7

De unde aţi venit

Sunteţi de acord că timpul şi spaţiul sunt relative, nu-i aşa? Că sunt diferite de la o persoană la alta, da? Prin urmare, sunt mai mult iluzorii decât sigure? Nu ceea ce par să fie? De acord?

Punctul 1: Timpul şi spaţiul (deci şi materia) sunt iluzorii.

Bine atunci, dacă timpul şi spaţiul sunt iluzorii ca un miraj, nu ar trebui să existe un tărâm, o dimensiune, care să susţină ori să dea naştere iluziilor? Ceva mai apropiat de o linie de bază temeinică? Aşa cum ar fi deşertul pentru un miraj? Nu că trebuie să înţelegeţi ori să cunoaşteţi multe despre acel tărâm – prea multe puncte – dar nu ar trebui să existe? Poate ca o dimensiune care „precede” sau care există independent de iluzii?

Da, trebuie.

Punctul 2: Există un tărâm, o dimensiune, unde nu există nici timp, nici spaţiu.

Aşadar, ce lucru unic presupuneţi că ar trebui să găsiţi într-un tărâm sau într-o dimensiune care „precede” timpul, spaţiul, materia şi pe voi înşivă?

Ooo! Multe, multe, multe puncte, toate care aparent nu pot fi conectate. În acest punct al căutării adevărului, de obicei ne simţim copleşiţi şi renunţăm, lăsându-i pe alţii să dea răspunsurile. Dar să nu vă fie teamă, fiindcă există cel puţin un punct pe care îl putem conecta, doar unul, pe care nu-l veţi simţi ca neplăcut, improbabil sau forţat.

Conştientizarea. Da? O anumită formă de conştienti­zare, cunoscută și sub denumirea de inteligenţă (cu care

aţi fost de acord cu câteva pagini înainte că este opusul ideii că viaţa este stupidă), trebuie să fi existat înainte de timp/spaţiu/materie. O puteţi numi Dumnezeu dacă vreţi – similitudinea funcţionează – dar vă rog să nu o faceţi, cel puţin nu încă. Este ceea ce oamenii fac în mod normal fără măcar să se gândească. Dar fiindcă pentru fiecare per­soană Dumnezeu este o colecţie extrem de diferită de alte puncte, care reprezintă diferite convingeri şi credinţe, colecţiile de puncte devin total de nerecunoscut atunci când trecem de la o persoană la alta.

Punctul 3: În tărâmul sau dimensiunea care „precede” timpul, spaţiul, materia şi pe voi înşivă, aţi putea găsi „conştientizarea” sau spuneţi-i Dumnezeu (dar nu încă).

Da, sunt observaţii/puncte ridicol de simple, dar de cea mai profundă şi mai importantă natură imaginabilă. Este crucial să cooperaţi, să vă angrenaţi şi să admiteţi ceea ce este evident, deoarece fericirea şi controlul propriei vieţi depind de echilibru. Una dintre cele mai importante res­ponsabilităţi este să înţelegeţi cât puteţi mai mult, totuşi câr mai simplu, prezenţa dumneavoastră în cosmos.

Atenţie: sunteţi pe cale să ieşiţi din rutină şi să porniţi în aventură.

Cum altfel am putea numi „inteligenţa”, „conştienti­zarea” sau „conştiinţa”? Ce spuneţi despre „gândire”? Nu echivalează oare, în general, „gândirea” cu toate acestea sau nu le face posibile?

Punctul 4: Chiar şi înainte de timp şi de spaţiu, aţi putea găsi un anumit fel de gândire!

Cine trebuie să fiţi

Şi asta nu ar trebui să însemne oare că, dacă „acolo unde” a fost cândva doar inteligenţă, conştientizare sau gândire, acum s-a materializat în planete, munţi şi oameni (timp, spaţiu şi materie) … Din ce ar trebui să fie alcătuite planetele, munţii şi oamenii?

Da! Aşa este! Toate trebuie să fi fost create de gânduri! Gânduri care au devenit „lucruri”!

Şi acum să vedem cine gândeşte

Ei bine, să nu devansăm lucrurile.

Punctul 5: Gândurile au devenit lucruri. Gândurile devin lucruri: GDL.

Evident, atunci când spunem „lucruri”, ne referim şi la circumstanţe şi evenimente, care sunt de fapt lucruri în schimbare. Am dreptate?

Prin urmare, gândirea este motorul primordial al tutu­ror „lucrurilor” din timp şi spaţiu. Gândire: conştiinţă, inteligenţă şi conştientizare. Sau puteţi numiţi aceste trei elemente Dumnezeu. Ba mai mult, fantastic de mult: dacă „acolo unde” cândva a fost doar inteligenţă, conşti­entizare sau gândire (din nou Dumnezeu), acum existaţi, printre alte lucruri, dumneavoastră … atunci din ce trebuie să fiţi alcătuiţi?

Trebuie să fiţi alcătuiţi din conştiinţă, inteligenţă şi conştientizare, ceea ce înseamnă, în mod indiscutabil că trebuie să fiţi din Dumnezeu, creaţi de Dumnezeu, pentru Dumnezeu, voi înşivă Dumnezeu pur. Pur şi simplu ochii şi urechile Divinului prind viață, în lumea iluziilor timpului şi spaţiului, visul vieţii.10

Simplu, nu puteţi să nu fiţi Dumnezeu; ce altceva aţi putea fi dacă nu o parte din acea conştiinţă originară? De unde aţi putea veni? Din ce aţi fi alcătuiţi? Ca şi cum ar putea să existe ceva în afară de Dumnezeu! Nu există nimic altceva! Totul este Dumnezeu. Pietre, oceane, găuri negre, dumneavoastră şi toţi ceilalţi. La fel cum nu puteţi să vă duceţi în bucătărie cu porumb şi cu roşii şi să vă întoarceţi după câteva ore cu un tort de ciocolată, nu puteţi nici să începeţi ecuaţia cu conştiinţă-gândire-Dum­nezeu pur şi deodată să obţineţi ceva care să nu fie o deri­vare din conştiinţă-gândire-Dumnezeu pur.

Punctul 6: Sunteţi Dumnezeu pur.

Nu am spus mult şi nici nu vom spune mult despre ce este Dumnezeu. De aici înainte, să vorbim de un Dumnezeu definit mai larg: este conştient, este inteli­gent, este şi rămâne sursa din care proveniţi voi şi toate „lucrurile”.

Şi desigur, dacă vă ajută să vă simţiţi mai bine trăgând astfel de concluzii, Dumnezeu este mai mult decât voi. Infinit mai mult. Inimaginabil. Sunt miliarde de miliarde de puncte, însă nu trebuie să ajungeţi la ele şi asta pentru că mai multe puncte nu înseamnă că ar trebui să existe cumva o celulă din corpul vostru care să nu fie Dumnezeu pur. Nici măcar nu trebuie să încercaţi să conectaţi mai multe puncte. Vă rog să vă gândiţi că motivaţia voastră, în acest moment, este doar să-i ajutaţi pe „cei morţi” să vă facă să înţelegeţi că ei nu sunt morţi, în definitiv. Probabil că va fi mai uşor să înţelegeţi acest lucru, atunci când vă veţi da seama că existenţa lor, ca şi a voastră, nu este dependentă de iluziile despre care aţi ajuns să credeţi că sunt reale.

Deci, să pornim, fiindcă nimic altceva nu vă va întări încrederea mai mult decât efortul de a răspunde în con­tinuare la câteva din întrebările care au chinuit omenirea încă de la începuturi.

De ce sunteţi aici

Este un punct foarte important. Vă face să vă simţiţi nervoşi? Nu e de mirare, ţinând seama de spălarea cre­ierilor, de-a lungul epocilor: vi s-a spus că sunteţi limi­taţi, că îmbătrâniţi, că sunteţi trecători, născuţi din păcat, că trăiţi în păcat, legaţi de păcatul inevitabil pentru tot restul vieţii şi că veţi fi puşi la încercare şi judecaţi oricum. Uf? De ce? Pentru a vedea dacă nu aţi păcătuit? O vari­antă puţin probabilă. Nimeni nu câştigă. Ce-aţi zice să respingem toate aceste idei, să lăsăm uşa deschisă şi să nu conectăm puncte care nu trebuie să fie conectate?

Deci, dată fiind moştenirea voastră mai degrabă uşor de dedus, fiind Dumnezeu pur, asta înseamnă că există o singură explicaţie a prezenţei voastre în timp şi în spaţiu, acum. Voi aţi ales să fiţi aici. Dacă sunteţi din Dumnezeu, prin Dumnezeu, Dumnezeu pur şi dacă Dumnezeu (con­ştiinţă, gândire) a precedat timpul şi spaţiul, înseamnă că voi, o parte din voi, aţi existat înainte de timp şi de spaţiu.

Ei bine, dacă o anumită formă a voastră a existat îna­inte de timp şi de spaţiu şi acum sunteţi aici, atunci ce altă explicaţie ar putea fi pentru prezenţa voastră şi a altor oameni în mijlocul iluziilor, în afara faptului că voi toţi aţi ales asta? Adevărul arată cam aşa. Logic. Simplu. Pe înţeles. Ar fi avut vreun rost dacă eraţi forţaţi să veniţi aici? Cine l-ar fi obligat pe Dumnezeu şi cum? Ar fi avut 12

vreun rost dacă nu aţi fi ales? Puteaţi să fiţi împinşi de pe marginea unui nor? Aţi tras paiul cel scurt?

Punctul 7: Aţi ales să fiţi aici.

Este interesant cât de mulţi oameni intuiesc că vor exista dincolo de iluzii, dar şi mai multora le este greu să intuiască faptul că au existat înainte de ele. Însă dacă timpul, spaţiul şi materia sunt iluzii create de voi (GDL), atunci ar trebui să fi existat înainte! Delicat. Evident că intuirea deficitară a ceea ce s-a petrecut înainte se dato­rează lipsei oricărei amintiri din trecut, înainte de a deveni ceea ce sunteţi acum, în lumea iluziilor. Dar de când dacă nu ne amintim ceva înseamnă că acel ceva nu există? Şi cu încă puţină introspecţie, conectând punctele, deodată devine limpede ca cristalul de ce nu vă amintiţi că aţi ales să fiţi aici… nu doriţi să vă amintiţi.

Stingeţi lumina; porniţi uitarea

Când urmăriţi un matineu cu film într-o sală de cinema, vreţi ca luminile să fie aprinse ori stinse?

Stinse, desigur?

De ce?

Pentru a vedea mai bine! Nu doar cu ochii, ci şi cu inima. Vreţi să simţiţi mai bine. Vreţi să fiţi cu actorii şi cu actriţele în fiecare scenă. Vreţi să fiţi bântuiţi de teme­rile voastre şi apoi să le înfruntaţi! Doriţi să treceţi peste obstacole şi să reuşiţi! Vreţi să fiţi cât mai aproape de acto­rul favorit sau de actriţa favorită. Vreţi să uitaţi, momen­tan, că existaţi, astfel încât „euul vostru superior” să poată fi distrat şi educat. În final, după o oră sau două, când filmul se încheie, veţi ieşi din nou la lumina soarelui, veţi re-deveni cine sunteţi. Însă… veţi fi mai deschişi faţă de experienţa de a uita de voi înşivă pentru a putea experi­menta un alt set de reguli, fiind altcineva, cu convingeri diferite, cu obiective diferite în viaţă şi între prieteni dife­riţi – toţi fiind limitaţi de scenariul pe care îl urmăriţi.

„Prima” voastră ipostază, cel care a fost înainte de timp şi de spaţiu, a ales iluziile printre care trăiţi acum având cam aceleaşi motive pentru care aţi ales acel film: distracţia, învăţarea, bucuria, provocarea şi multe altele. Însă aşa cum „prima” voastră ipostază uită că aţi existat anterior – că aţi prevăzut în scenariu posibilităţile fiecă­rei scene, aţi construit fiecare etapă şi veţi trăi dincolo de iluzii – deodată se desfăşoară cea mai profundă şi mai deosebită dramă cu aventuri! Adevărul fiind că „ipostaza mai importantă a fost la început, înaintea iluziilor; voi, sau chiar o parte din ce în ce mai mare dintre voi, de fapt, aţi creat acele iluzii, pentru ca tot voi („următoa­rea voastră ipostază”) să vă puteţi simţi repede pierduţi printre ele. Şi înţelegând asta, puteţi vedea că voi sunteţi, pur şi simplu, motivul pentru care soarele răsare în fie­care zi. Nu aţi fost un gând de pe urmă – aţi fost gândul de început. Şi veţi continua „să fiţi” mult după ce se va stinge ultima stea din iluzoriul și totuşi spectaculosul cer al nopţii.

Punctul 8: Aţi dorit să uitaţi cine aţi fost pentru a putea să fiţi pe deplin cine sunteţi.

Toate acestea înseamnă, în termeni neechivoci, că dacă aţi ales să fiţi aici, înainte de a uita şi deci, destul de logic, din zenitul strălucirii voastre (fireşte depăşind mult

ceea ce deţineţi acum – fără intenţia de a vă jigni), atunci nu doar că aţi ales să fiţi aici, dar aţi ales să fiţi cine sunteţi acum, exact aşa cum sunteţi acum: sunteţi cine aţi dorit cel mai mult să fiţi! Dintr-un număr infinit de lumi şi de posi­bilităţi, aţi ales aşa cum aţi ales, nu numai dintr-un loc strălucitor, ci şi ca o consecinţă a unei astfel de străluciri, cu scop, rost, ordine şi desigur o mulţime de alte obiective, ţinte, misiuni, cu motivaţii deose­bite, frumoase, splendide.

Aţi ales orice detaliu în legătură cu cine sunteţi acum, până şi forma nasu­lui, pistruii de pe obraji, lun-gimea picioarelor sau dacă să aveţi picioare, înclinaţiile inte­lectuale şi emoţionale, trăsăturile de personalitate şi orice altceva ţine de dumneavoas­tră în această viaţă. (Fireşte, aţi avut şi alte vieţi; sun­teţi eterni şi lumea visurilor voastre este iluzorie. Dar ne vom ocupa mai târziu de asta). Şi din nou, nu con­tează dacă ştiţi sau simţiţi în mod necesar care au fost unele din ambiţiile voastre. Asemenea goluri de memo­rie sunt complet nerelevante. Iar amnezia voastră nu înseamnă că nu puteţi pricepe ce se întâmplă, aşa cum tocmai am trecut în revistă; şi nici nu vă împiedică să împliniţi lucrurile pentru care aţi venit aici, la fel cum „uitarea de sine” nu vă opreşte să vă distraţi şi să vă edu­caţi cinematograf.

Punctul 9: Sunteţi acum cine aţi dorit cel mai mult să fiţi şi ştiţi exact ce faceţi.

Voi

aţi ales să fiţi

cine sunteţi acum,

exact aşa cum sunteţi acum: sunteţi cine aţi dorit cel mai mult

să fiţi!

Punctul vieţii

Aşadar ce este punctul vieţii? Din nou, sunt prea multe puncte pentru ceva care să semene de departe măcar cu un răspuns complet, dar nu trebuie să aveţi toate răspunsu­rile pentru a dobândi o motivaţie puternică: aveţi nevoie doar de câteva puncte conectate cu încredere. Pentru a face asta, observaţi doar lucrurile evidente – ceea ce se întâmplă, în mod virtual, în cursul fiecărei vieţi umane – apoi punct. Numiţi orice alt lucru cu care oricine alt­cineva ar fi de acord, indiferent de credinţă sau cultură, şi deodată, poate, veţi ajunge să răspundeţi la întrebarea veche de secole „De ce?”:

1. Să iubim

2. Să fim iubiţi

3. Să căutăm fericirea

În cadrul acestora, sunt mai multe motive: pentru a crea, a schimba, a sluji, a învăţa, a râde şi multe altele. Dar pentru a păstra simplitatea, sunt trei motive princi­pale în fruntea listei fiecăruia.

Punctul 10: Iubirea şi fericirea sunt motivele pentru care suntem aici.

Asta este! E suficient! De ce ar trebui să avem mai multe motive? Poate sunt mai multe, poate mult mai multe. Dar până când nu sunteţi forţaţi sau motivaţia nu apare altfel la orizont, conectaţi doar punctele evidente, simple şi logice, în care puteţi avea încredere.

Punând întrebări dificile, îndreptându-vă lăuntric şi deducând răspunsuri simple, puteţi începe să vedeţi cum

PAG. 1 – 16