A opta chakră - Jude Currivan, carte

2800 Lei
(TVA inclus)
in stoc
30 zile
DIV01-CRT385250

Cartile nu sunt incluse in promotie!

  • Beneficii
  • Livrare
  • Metode de plata
  • Magazin in Bucuresti
    • — 30 de zile drept de retur GRATUIT!
    • — Transport gratuit peste 199 lei
    • — Certificat garantie si conformitate
    • — Plata in rate
    • — Program de fidelizare
    • — Deschidere colet la livrare
    • — Notificari prin SMS
    • — Firma autorizata ANPC
    • — Oriunde in Romania prin curier rapid
    • — Cost transport: 9,99 lei Easybox, 15 lei DPD si Sameday / 18 lei Fan Courier
    • — Peste 199 lei transport gratuit
    • — Livrare in 1-3 zile
    • — Ramburs la curier
    • — Online cu card bancar
    • — Plata cu cardul la easybox
    • — Plata cu cardul la FANbox
    • — Plata in magazin
  •  0766613696

    Harta magazin StoneMania Bijou Bucuresti

A opta chakră
Ce este şi cum poate să ne transforme viaţa

Cele şapte chakre ale personalităţii umane sunt familiare oricărui om care lucrează cu vindecarea sau cu conştientizarea spirituală. Dar această conştienţă este incompletă în esenţă. Inima universală a celei de-a opta chakre este cea care ne poate oferi cheia ce ne lipseşte pentru a ne reaminti cine suntem cu adevărat.

Savantă, vindecătoare şi mistică, dr. Jude Currivan ne dezvăluie, în cartea A opta chakră, o percepţie nouă şi revoluţionară a Cosmosului, care împacă ştiinţa de vârf cu Spiritul şi cu înţelepciunea veşnică a tuturor epocilor într-un model universal al conştiinţei. Iar în această carte uimitoare, ea ne explică modul în care energiile celei de-a opta chakre ne oferă o cale către desăvârşirea spirituală.

Accesibilă şi profundă în acelaşi timp, această carte originală şi inovatoare este un ghid practic fundamental pentru împlinirea spirituală personală şi colectivă şi ne arată cum putem:

• Să înţelegem şi să integrăm principiile Conştiinţei Cosmice

• Să împăcăm ştiinţa şi Spiritul pentru a arăta nu numai cum este lumea fizică ceea ce este, ci şi de ce

• Să accesăm şi să întrupăm direct energiile cosmice disponibile recent şi conştientizarea transpersonală superioară

• Să manifestăm misiunea sufletului nostru pe Pământ

Caracteristici

  • Numărul de pagini: 272
  • Formatul în cm. (l x L x g): 13 x 20 x 1,3
  • I.S.B.N.: 978-606-8420-21-9
  • Traducerea din limba engleză: prof. dr. Mihai Popescu
  • Titlul original: The 8th Chakra: What It Is and How It Can Transform Your Life

  • A apărut în: 2013-07
Autor
  • Jude Currivan
Colectia
  • Vindecare spirituala
Editura
  • Adevar Divin

Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!

Scrie o recenzie

Mulţumiri ... IX

Introducere ... XI

Partea I: A înţelege ... 1

Capitolul 1: Holograma cosmică ... 3

Capitolul 2: Armonia creaţiei ... 19

Capitolul 3: A crede înseamnă a vedea ... 37

Capitolul 4: Principii cosmice ... 55

Partea a II-a: A simţi ... 73

Capitolul 5: Întruchipaţi armonia cosmică ... 75

Capitolul 6: Expiraţi ... 95

Capitolul 7: Pământul viu ... 107

Capitolul 8: Unde cosmice ... 127

Partea a III-a: A fi ... 145

Capitolul 9: Vindecarea sufletului centrat în inimă ... 147

Capitolul 10: Călătoria eroului solar ... 173

Capitolul 11: Com-unitate ... 193

Capitolul 12: Reamintirea ... 209

Capitolul 13: Acasă ... 225

Acordare 1: Exerciţii de respiraţie ... 229

Acordare 2: Meditaţia pe chakrele personale ... 233

Acordare 3: Meditaţia inimii universale şi a chakrei stelei

terestre ... 235

Indice ... 239

Despre autoare ... 255

CAPITOLUL I. Holograma cosmică

 

Astronomii înţeleg acum faptul că, încă de la începuturile spaţiului şi timpului, universul a fost realizat într-un mod incredibil de ordonat, care a permis „săgeţii” timpului să-şi înceapă zborul. De asemenea, ei ştiu acum că acele condiţii iniţiale în care a apărut universul erau extrem de fin reglate, permiţând astfel evoluţia vieţii la nivel biologic. Şi ei sunt acum conştienţi că e nevoie de multe dimensiuni care să satisfacă legile pe care se bazează lumea fizică. Poate la nivelul cel mai profund, astronomii ajuns să susţină punctul de vedere conform căruia universul şi tot ce conţine el ar putea să fie proiecţia unei holograme cosmice.

Oamenii de ştiinţă care întreprind cercetări într-o diversitate de sisteme complexe – de la organismele biologice la economie, de la tiparele prognozelor meteorologice la conflictele umane – devin mereu mai conştienţi de acelaşi principiu holografic, care stă la baza acestor fenomene.

Holograma

O hologramă este produsă atunci când un singur fascicul de lumină coerentă, cum ar fi un fascicul laser, este împărţit în două. O parte este reflectată de un obiect, iar cealaltă este aliniată pentru a interfera cu lumina reflectată de prima. Tiparul undelor rezultate este apoi înregistrat pe film. Când înregistrarea este apoi proiectată pe un ecran bidimensional, apare imaginea tridimensională a obiectului – adică holograma.

Hologramele pot fi acum văzute pe creditele de card, pe care apare o hologramă minusculă în momentul întâlnirii unei lumini aliniate.

Unul din aspectele cele mai importante ale principiului holografic este că întregul obiect este înregistrat în fiecare parte a imaginii sale tridimensionale. Astfel, dacă o proiecţie holografică este împărţită într-un milion de părţi, fiecare dintre ele va încorpora o reprezentare minusculă şi completă a întregului.

Formulele matematice care descriu holograma permit oricărui tipar fizic să fie transformat în forme de undă şi să fie re-convertit în forma sa originală. Asemenea „transformări” holografice sunt legate şi de instrumentele analitice care au fost recent dezvoltate pentru a descrie sistemele complexe, atât cele naturale, cât şi cele create de om. Acestea au dezvăluit tiparele geometrice de bază, numite „fractali”. Relaţiile dintre ele constituie realitatea intrinsecă prin care se manifestă lumea diversă a formelor. Natura lor armonică este văzută atât ca auto-similaritate, în care fiecare parte este similară întregului, cât şi ca invarianţă de scală, în care tiparele lor rămân neschimbate, indiferent dacă sunt mărite sau micşorate.

Din punct de vedere ştiinţific, descrierea Cosmosului în termeni holografici este relativ nouă, deşi ideea este veche de milenii. Învăţătura atribuită înţeleptului arhetipal cunoscut egiptenilor sub numele de Toth, „Cum este sus, la fel este şi jos”, descrie Unitatea manifestată în diversitate şi microcosmosul ca întruchipare a macrocosmosului, reflectând perfect realitatea hologramei.

Mintea cosmică

De asemenea, ştiinţa începe să re-descopere concepţiile antice care considerau universul manifest ca o minte cosmică atotcuprinzătoare. În această concepţie despre lume, conştiinţa nu este doar prezentă la toate nivelurile existenţei, ci este însăşi existenţa. Ea pătrunde şi depăşeşte ansamblul spaţiului şi timpului.

Până acum, ştiinţa a căutat să înţeleagă cum este universul, lăsându-

i pe filozofi să răspundă la întrebarea de ce este universul aşa cum este. Dar acum, includerea necesară a conştiinţei în imaginea pe care ne-o formăm despre lume nu ne mai permite să excludem întrebarea „de ce” din explorarea realităţilor mai ample ale Cosmosului.

Cartea mea The Wave (Unda, n. trad.) explorează modul în care ştiinţa de vârf şi ultimele cercetări în domeniul conştiinţei împacă ştiinţa şi Spiritul. În A Opta Chakră, vom întreprinde călătoria prin care vom înţelege cine suntem cu adevărat, din perspectiva conform căreia conştiinţa este primordială şi ea este cea care produce miile de efecte pe care noi le numim lumea fizică.

Toate energiile şi toată materia care constituie lumea fizică au existat de la început şi vor exista până la sfârşit. Imensa lor diversitate de forme reiese din tiparele de bază care sunt inerent armonioase. Şi în întreaga Natură, conştiinţa co-creează prin transformările alchimice pe care noi le numim „viaţă”.

Conştiinţa se exprimă ca energie, care se manifestă prin unde. Holograma cosmică a lumii fizice este apoi co-creată în mod continuu în principiile sale energetice fundamentale.

Şi pentru a face asta, trebuie să ne întoarcem cu 13,7 miliarde de ani în urmă, la apariţia sa.

Lumină şi sunet

Teoria Big Bangului, pe care cosmologii o folosesc pentru a descrie crearea lumii fizice, ne arată că apariţia lumii nu a fost nici mare (big), nicio bubuitură (a bang, n. trad.). Dintr-o geneză aproape inimaginabil de mică, universul s-a extins ca o undă de spaţiu şi de timp impecabil de ordonată – o

expiraţie cosmică, mai degrabă decât o explozie.

Tradiţia vedică din India antică, gânditorii taoişti din China antică şi profeţii care au scris Biblia, cu toţii au perceput că universul a fost creat de sunetul primordial – Cuvântul Creaţiei sau Logosul. În India, manifestarea fizică a vibraţiei cosmice este Aum. În mod asemănător, tonul fundamental al muzicii imperiale era huang chung, „clopotul galben”, considerat echivalentul audibil al notei divine.

De asemenea, anticii au înţeles rolul inerent al luminii – partea vizibilă a spectrului energiilor electromagnetice – în manifestarea formei fizice. Poate că acest lucru este cel mai bine descris în expresia biblică: „Să fie lumină”. Aceste descrieri metafizice ale anticilor au precedat, la nivel profund, descoperirile cosmologilor de astăzi.

Spaţiu şi timp

În limbajul obişnuit, spaţiu şi timpul sunt separate, dar în realitate ele nu sunt. Pe măsură ce universul nostru se extinde, structura sa este ţesută de lumină (şi cu viteza luminii) într-o entitate cu patru dimensiuni, pe care cosmologii o numesc „continuumul spaţiu-timp”.

Cosmologii ştiu acum că, la începutul universului, continuumul spaţiu-timp era într-o stare incredibil de ordonată. Acest lucru este crucial, deoarece, în orice sistem, ordinea tinde permanent către dezordine – aşa cum ştiu oamenii care au copii. Aşadar ordinea iniţială a continuumului spaţiu-timp evoluează doar într-un singur sens – către o mai mare dezordine generală. Ceea ce, cred cosmologii, a permis manifestarea timpului universal, fenomen pe care îl numim „săgeata timpului”.

Însă nivelul dezordinii sau „entropia” unui sistem este şi o măsură a cantităţii de informaţii pe care o cuprinde, deoarece nivelul dezordinii este echivalent cu numărul de stări pe care le pot cuprinde elementele sale fundamentale. Cu cât este mai mare numărul de stări, cu atât este mai mare cantitatea de informaţii cuprinse de ele. Prin urmare, de la naşterea universului, cu circa 14 miliarde de ani în urmă, pe măsură ce nivelul general de dezordine a crescut inexorabil, lumea fizică a devenit capabilă să cuprindă din ce în ce mai multe informaţii şi niveluri de conştientizare.

Relativitate

Continuumul spaţiu-timp nu este totuşi un rezultat absolut şi pasiv al universului. Este legat de poziţia unui observator şi, de asemenea, este dinamic în funcţie de mişcarea acelui observator.

Observatorii, în mişcare relativă unii faţă de alţii, vor măsura timpul în mod diferit şi aceste diferenţe nu sunt doar percepţii personale, ci sunt relativitatea – sau realitatea – modului în care este alcătuită lumea fizică. De exemplu, să ne imaginăm că doi observatori de pe o staţie spaţială îşi sincronizează ceasurile. Unul din ei rămâne pe staţie, în timp ce celălalt se alătură echipajului unei navete spaţiale capabile să călătorească cu 87 % din viteza luminii. Pe măsură ce nava atinge apoi viteza maximă, în timp ce observatorul de la bord măsoară propriul său timp ca fiind „normal”, dacă ar fi capabil să-l perceapă, timpul prietenului său rămas pe staţie ar trece cu jumătate din viteza propriului timp. Invers, pentru observatorul de pe staţie, propriul său timp ar trece normal, în timp ce el ar putea observa că timpul de pe naveta spaţială trece la jumătate din viteza „normală”.

Totuşi, spre deosebire de mişcarea oricărui lucru din univers, de la melci la stele, viteza luminii este întotdeauna măsurată ca fiind constantă, indiferent cât de repede se apropie ori se depărtează de ea un observator, deoarece pe măsură ce viteza unui observator – sau a oricărui obiect fizic – creşte, timpul însuşi avansează din ce în ce mai încet, în perfectă corespondenţă, astfel încât viteza luminii este întotdeauna măsurată ca fiind aceeaşi. Totuşi, pentru fiecare observator, măsurarea propriului său timp pare normală. Această percepţie a normalităţii este crucială, fiindcă înseamnă că înseşi legile fizicii sunt identice pentru toţi observatorii aflaţi în mişcare cu viteză constantă, indiferent de locul lor în univers.

Viteza luminii, notată cu „c” ( de la cuvântul latinesc celeritas, care înseamnă viteză), este cea mai mare viteză posibilă în continuumul spaţiu-timp şi este deci limita superioară a transmiterii tuturor informaţiilor în lumea fizică. Atributele combinate ale acestei limitări inerente şi ale săgeţii universale a timpului introduc principiul cauzalităţii în însăşi natura continuumului spaţiu-timp.

Acest principiu fundamental permite universului să se desfăşoare şi să evolueze. De asemenea, permite nivelului conştiinţei asociat cu ego-ul – nu numai pentru oameni, ci şi pentru toate formele de viaţă cu conştiinţă de sine – să trăiască implicaţiile propriilor alegeri prin procesul creator al cauzei şi efectului. Aceasta este calea prin care ne amplificăm învăţarea şi înţelegerea

Forţe universale

Filozofii taoişti din China antică au descris originea lumii fizice ca fiind despărţirea unităţii în polarităţile universale yang şi yin. În timp ce acum sunt recunoscute patru forţe aparent distincte care reglează materia şi energia, cosmologii cred că, la formarea universului, în esenţă a fost o singură forţă.

Prima dintre cele patru forţe universale este forţa electromagnetică. Aceasta este intrinsecă principiului holografic şi este mediatoarea conştiinţei în expresia fizică.

Alte două forţe operează doar la scala minusculă a atomului – aşa-numita „forţă nucleară puternică”, cea care leagă nucleele atomilor, şi „forţa nucleară slabă”, care explică fenomene cum ar fi descompunerea radioactivă.

A patra forţă este gravitaţia, a cărei putere de atracţie creşte în raport cu masa obiectelor. Ea este deci observabilă doar la o scară suficient de mare a interacţiunii materiei.

Puterile relative ale acestor patru forţe şi scările pe care operează ele sunt minunat echilibrate pentru a facilita evoluţia complexităţii. Dacă gravitaţia ar fi doar o forţă mai puternică marginal sau dacă forţele electrive ori nucleare ar fi puţin mai slabe, stelele nu ar străluci şi viaţa biologică nu ar fi posibilă.

În ultimul secol, oamenii de ştiinţă au căutat nu numai să înţeleagă fiecare dintre aceste forţe, ci şi să le cuprindă într-o viziune unificată a Naturii. Însă doar recent cosmologii au putut formula o concepţie despre univers care deţine potenţialul unei astfel de unificări. Pentru a putea face acest lucru, ei au avut nevoie să perceapă Natura în acelaşi mod în care o percepeau filozofii din lumea antică.

Simfonia cosmică

Înţelepţii antici au înţeles în mod intuitiv că lumea fizică este armonică în esenţă şi au descris-o în termeni muzicali.

În epoca modernă, Einstein ne-a oferit primul indiciu că anticii aveau dreptate când a dezvăluit că întreaga materie este constituită în esenţă din unde constante de energie, reunite prin viteza luminii. El a descris acest lucru în celebra sa ecuaţie E=mc?, în care energia unui obiect, E, este egală cu produsul dintre masa acestuia, m, şi viteza luminii, c, la pătrat.

Materia şi energia erau cândva considerate ca fiind alcătuite din „particule” asemănătoare punctelor. În ultimele decenii, totuşi, această înţelegere a fost înlocuită de concepţia că atât energia, cât şi materia sunt alcătuite, la nivel fundamental, din forme de undă minuscule, numite „stringuri” sau corzi. Teoria susţine că tiparele oscilatorii şi rezonanţa acestor stringuri formează „notele” fundamentale ale simfoniei cosmice care este universul.

O cerinţă intrinsecă a acestei teorii în curs de dezvoltare este că stringurile vibrează nu în familiarul nostru continuum spaţiu-timp în patru dimensiuni (cele trei dimensiuni ale spaţiului şi una a timpului), ci în unsprezece dimensiuni. Recunoaşterea dimensiunilor superioare este un salt înainte în înţelegerea de către noi a realităţilor supra-fizice. Dar următoarele elemente fundamentale ale teoriei stringurilor s-ar putea să fie cheia celei mai profunde revelaţii a înţelegerii Cosmosului. Aceste elemente sunt obiectele multidimensionale numite „brane” (prescurtare de la cuvântul membrană, în fizica teoretică, un obiect care poate avea un anumit număr de dimensiuni posibile, n. trad.). În mod teoretic, branele formează o reţea în care stringurile oscilează şi cu care sunt conectate energetic. Uluitor, cosmologii încep şi ei să creadă că branele pot forma graniţa continuumului spaţiu-timp şi că ele sunt mijloacele prin care este proiectată holografic întreaga lume fizică.

Note cuantice

De o importanţă crucială a fost observaţia că vibraţiile acestor entităţi fundamentale ale Naturii nu sunt continue, ci îşi schimbă forma în paşi discreţi, cu un pachet minim de energie „cuantică” asociată fiecărei frecvenţe. Oamenii de ştiinţă descriu aceste „cuante” ca existând în „stări cuantice” şi trecerile spontane de la o stare la alta ca „salturi cuantice”. La fel cum nu există etape intermediare între o notă muzicală şi alta, la fel nu există nici între o stare cuantică şi alta.

Această „cuantizare” este critică pentru funcţionarea principiului holografic, deoarece sunt necesare cuante întregi de energie pentru manifestarea fenomenelor de coerenţă şi de rezonanţă – adică pentru manifestarea fizică. Aceeaşi observaţie este adevărată la notele întregi care manifestă armonie muzicală.

Nonlocalizare

Până să fie observate, elementele cuantice constitutive ale întregului

univers există doar ca probabilităţi. Dar experimentele au arătat că atunci când observăm o entitate cuantică – sau, în mod semnificativ, avem intenţia să o facem – ea devine coerentă şi este realizată sau, aşa cum spun specialiştii în fizică cuantică, este „actualizată”.

O astfel de dovadă ne dezvăluie că nu mai putem considera în mod separat observatorul şi realitatea observată. Şi în timp ce, de mulţi ani, perspectiva ştiinţifică a insistat că asemenea fenomene cuantice sunt limitate la lumea minusculă a particulelor fundamentale, acest punct de vedere se dovedeşte din ce în ce mai greu de susţinut.

Această recunoaştere este profund asociată cu unul din cele mai interesante aspecte ale comportamentului cuantic, numit „nonlocalizare”. S-a dovedit experimental că aceste cuante pot fi conectate instantaneu şi constituie efectiv o singură entitate – chiar dacă sunt separate de întregul univers.

Cercetătorii care investighează fenomene cum ar fi telepatia şi vederea la distanţă au descoperit că şi mintea umană acţionează non-local. În astfel de cazuri, noi putem percepe evenimente şi putem obţine informaţii dincolo de limitele simţurilor noastre fizice. Comunicarea poate depăşi continuumul spaţiu-timp şi, prin urmare, nu se bazează pe niciun semnal sau influenţă care să străbată universul.

În esenţă, acest lucru înseamnă că, în lumea fizică, influenţa este mediată de viteza luminii. De aceea cauzalitatea şi săgeata timpului sunt păstrate. Totuşi, la niveluri non-locale de percepţie, care cuprind nivelurile superioare ale conştiinţei individuale şi colective, conştienţa nu este legată de graniţele spaţiului şi timpului.

DVD-ul universal

Acum trebuie să mergem şi mai departe, dincolo de limitele percepţiei noastre lineare a timpului, şi să începem să ne acordăm cu natura mai profundă a Cosmosului.

În continuumul spaţiu-timp, percepţia că spaţiul există în integralitatea sa ne este familiară. Dar pe măsură ce spaţiul şi timpul formează o singură entitate, deodată ne apare şi integralitatea timpului. Deci, aşa cum a arătat Einstein, perceperea curgerii timpului de către mintea noastră conştientă este, în esenţă, o construcţie mentală.

În simetria universului, niciun punct în spaţiu sau în timp nu este mai valid decât oricare altul – realitatea cuprinde toate aceste momente de „acum” fără distincţia dintre trecut, prezent şi viitor. Doar în cadrul nostru mental „îngheţat”, această succesiune de evenimente pare să evolueze într-o poveste continuă. Mai degrabă asemenea unui DVD – care funcţionează tot pe baza principiilor holografice – fiecare moment de „acum” este un cadru fix care, proiectat într-o succesiune cu toate celelalte, creează o poveste continuă şi permite desfăşurarea unei experienţe coerente.

Totuşi, la fel ca în povestea înregistrată pe DVD, percepţia schimbării întruchipează o direcţie a timpului. Şi viitorul este inerent diferit de trecut. Aşa cum vom vedea, în timp ce ţesătura fundamentală a timpului este mereu prezentă, informaţiile privind evenimentele se imprimă pe măsură ce povestea se desfăşoară.

Vom reveni la misterul profund al timpului în Capitolul 4, deoarece are consecinţe profunde asupra înţelegerii liberului arbitru şi a destinului.

Tipare arhetipale

Să revenim – poate cu un oftat de uşurare – la aspectele lumii care sunt elemente mai familiare ale experienţei noastre de zi cu zi.

În antichitate, geometrii au descoperit intuitiv că tiparele arhetipale şi armonia erau modelele fundamentale ale diversităţii pe care o vedem în Natură. Instrumentele analitice limitate de care dispuneau nu le-au permis totuşi să pătrundă mai profund fenomenele naturale, cum ar fi tiparele vremii, care sunt complexe ori manifestă un comportament haotic. Cu toate acestea, în anii 1960, odată cu apariţia computerelor, a devenit posibilă o înţelegere mult mai profundă a unor astfel de sisteme complexe.

De atunci, cercetătorii au studiat o gamă largă de date privind o mare diversitate de sisteme care manifestă fluctuaţii şi iregularităţi, indiferent dacă apar în timp sau în spaţiu. Ceea ce au descoperit este o revelaţie holografică a tiparelor fractale auto-similare, care se repetă la scări mereu mai mari şi mai mici. De la cutremurele de pământ la economie, de la incidenţa conflictelor la formele ţărmurilor, de la ecosistemele biologice la reţeaua internet, a fost descoperită semnătura armonică a principiului holografic.

Sub haosul aparent, există ordine.

Legi ale puterii

De exemplu, înainte ca această „teorie a complexităţii” să fi fost dezvoltată, majoritatea cercetătorilor căutau să înţeleagă şi să prezică apariţia cutremurelor de pământ folosind metode statistice. Cercetătorii încercau să determine frecvenţa şi amplitudinea lor conform premisei că un cutremur „tipic” putea să fie astfel descris. Dar nu se poate.

În schimb, seismologii au descoperit că, la o gamă extrem de largă, frecvenţa cutremurelor corespunde în mod direct cu energia pe care o eliberează – un cutremur de două ori mai puternic este de patru ori mai puţin probabil să aibă loc.

Acolo unde, ca în cazul cutremurelor de pământ, dublarea continuă a frecvenţei unui factor (de exemplu, energia eliberată) cere un răspuns constant în frecvenţa celuilalt factor (de exemplu, rata manifestării), ies în evidenţă natura armonică a fenomenului şi rezonanţa, care stau la baza întregii manifestări. O asemenea relaţie este cunoscută sub denumirea de „legea puterii”.

Simplitatea inerentă a legilor puterii holografice stă la baza complexităţii fenomenelor pe care le descriu. Orice sistem care acţionează conform unei legi a puterii este invariant de scală, autosimilar şi bazat pe un tipar fractal – astfel încât nu-l putem numi „tipic”.

Cicluri armonice

Toate aceste sisteme complexe manifestă ceea ce s-a numit un „comportament non-linear”. Cu alte cuvinte, o cauză mică poate declanşa un efect amplu, sau invers. Astfel de efecte pot deveni apoi cauze ale unor efecte mai mari sau mai mici care pot, la

 

pag. 3 – 13


A apărut în: 2013-07

Cumparate frecvent impreuna