Capitolul 1

Vocea din interiorul
capului tău

„La naiba, nu-mi pot aduce aminte numele ei. Cum o cheamă? Of, iat-o că vine. Cum nai… Sally… Sue? Mi-a spus chiar ieri numele ei. Ce nu e-n regulă cu mine? O să fie o situaţie stânjenitoare.”

Dacă nu ai observat încă, în capul tău se derulează un dialog mental care nu încetează niciodată. El continuă la infinit. Nu te-ai întrebat niciodată cine este cel care vorbeşte? Cum ia el decizia de a rosti anumite cuvinte, şi nu altele? Cât de adevărat este ceea ce spune el? Cât de importante sunt cuvintele sale pentru tine? Chiar dacă îţi spui în momentul de faţă: „Nu ştiu despre ce vorbeşti. Eu nu aud nicio voce în interiorul capului meu!” – cea care spune aceste cuvinte este chiar vocea despre care vorbim.

Dacă eşti un om inteligent, vei simţi nevoia să te distanţezi de această voce, să o examinezi şi să o cunoşti mai bine. Problema este că eşti prea apropiat de ea pentru a fi obiectiv. De aceea, trebuie să te distanţezi de ea şi să îi contempli monologul. Spre exemplu, atunci când conduci maşina, auzi conversaţii interioare de genul:

„Hm, nu trebuia să îl sun pe Fred? Ba da, ar fi trebuit să fac acest lucru. Of, Doamne, nu-mi vine să cred că am uitat! O să fie atât de furios. Poate că nu o să mai vorbească niciodată cu mine. Poate că ar trebui să opresc chiar acum şi să îl sun. Nu, nu vreau să opresc maşina în acest trafic aglomerat…”

După cum poţi observa, vocea din interiorul capului tău joacă pe rând ambele roluri ale părţilor implicate în conversaţie. Singurul lucru care contează pentru ea este să continue să vor­bească. Atunci când eşti obosit şi nu poţi dormi, vocea din interiorul capului tău este cea care spune:

„Of, nu pot dormi. Am uitat să îl sun pe Fred. Mi-am adus aminte pentru o clipă când eram în maşină, dar tot nu l-am sunat, iar apoi am uitat ca pământul. Dacă nu îl sun chiar acum… O, aşteaptă, este o oră prea târzie. Nu îl pot suna acum. Nici măcar nu ştiu de ce m-am gândit la acest lucru. Trebuie să adorm. Of, la naiba, sunt prea agitat ca să adorm. Mi-am pierdut complet somnul. Şi mâine am o zi impor­tantă, aşa că trebuie să mă trezesc dimineaţa devreme…”

Nu este de mirare că nu poţi adormi! De ce tolerezi această voce căreia nu-i tace nicio clipă gura? Chiar şi atunci când ceea ce spune este plăcut şi reconfortant, ea te deranjează din lucrul tău, indiferent ce faci!

Dacă vei petrece mai mult timp observându-ţi această voce interioară, primul lucru pe care îl vei remarca va fi acela că ea nu tace niciodată. Dacă este lăsată în voia ei, ea continuă să vorbească la infinit. Imaginează-ţi ce ai simţi dacă ai vedea pe cineva pe stradă vorbind întruna cu el însuşi. Fără doar şi poate, ţi s-ar părea bizar. Cel mai probabil te-ai gândi: „Dacă el este cel care vorbeşte şi tot el este cel care ascultă, înseamnă că ştie dinainte ce are de gând să spună. Atunci, ce rost are să vorbească cu el însuşi?” Ei bine, acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte vocea din interiorul capului tău. De ce vorbeşte aceasta? La urma urmelor, tu eşti cel care vorbeşte şi tot tu eşti cel care ascultă. Iar când vocea se ceartă cu ea însăşi, cu cine se ceartă ea de fapt? Cine ar putea câştiga această ceartă? Întreaga poveste pare atât de confuză… Să luăm exemplul unui astfel de dialog interior:

„Cred că ar trebui să mă mărit. Nu! Ştii foarte bine că nu eşti pregătită. O să-ţi pară rău. Bine, dar îl iubesc. Of, haide! Ai spus acelaşi lucru şi despre Tom. Cum te-ai simţi acum dacă te-ai fi măritat cu el?”

Dacă vei studia cu atenţie această voce, vei constata că ea încearcă întotdeauna să ajungă la un moment de echilibru în care să se simtă confortabil, fără prea mult succes însă. Dacă i se pare că schimbarea rolului în cadrul conversaţiei o va ajuta să se simtă mai bine, ea nu va ezita nicio clipă să facă acest lucru. Chiar dacă descoperă răspunsurile la întrebările pe care şi le pune, ea nu se linişteşte, ci îşi ajustează în permanenţă punctul de vedere şi continuă să comenteze. Dacă le vei contempla cu atenţie, aceste tipare mentale îţi vor deveni familiare. Primul moment în care vei realiza că mintea ta continuă să sporovăiască la infinit poate fi destul de şocant. Este chiar posibil să ţipi la ea, într-o încercare nereuşită de a o face să tacă, dar îţi dai imediat seama că cea care ţipă este aceeaşi voce din interiorul capului tău:

„Of, mai taci! Vreau să dorm. De ce trebuie să vorbeşti tot timpul?”

În mod evident, nu o vei reduce niciodată la tăcere în acest fel. Cea mai bună modalitate de a te elibera de această sporovăială constantă din mintea ta este să faci un pas înapoi şi să o observi în mod obiectiv. Consideră vocea un simplu mecanism de exprimare vocală care te face să crezi că vorbeşti cu altcineva. Nu te mai gândi la ea; pur şi simplu observ-o. Indiferent ce spune, este acelaşi lucru. Nu contează dacă spune lucruri frumoase sau răutăcioase, vulgare sau spirituale. Indiferent ce spune, ea rămâne aceeaşi voce efemeră din interiorul capului tău. De fapt, singura modalitate de a te distanţa de ea constă în a nu-i mai acorda importanţă, indiferent ce spune. Încetează să mai crezi că unele din lucrurile pe care le spune te reprezintă şi altele nu te reprezintă. Atât timp cât o auzi vorbind, cu siguranţă ceea ce spune nu te reprezintă. Nu eşti tu cel care spune acele lucruri. Tu eşti doar cel care le ascultă, cel care observă că vocea vorbeşte.

O auzi când îţi vorbeşte, nu-i aşa? Pune-o să îţi spună: „Salut!” chiar acum. Pune-o să repete de câteva ori acest cuvânt, cu voce tare. Acum pune-o să îl spună în sinea ta. Continui să o auzi? Desigur. Aceasta este vocea care vorbeşte în interiorul capului tău, iar tu nu eşti totuna cu ea. Doar o asculţi vorbind. În cazul acestui exerciţiu, a fost uşor să o auzi spunându-ţi „Salut!”, dar de regulă este mult mai dificil să îţi dai seama că indiferent ce spune, ea este o simplă voce care îţi vorbeşte, în timp ce tu o asculţi. Nu există niciun mesaj pe care ţi-l poate transmite această voce care să aibă ceva în comun cu identitatea ta, oricât de important ţi s-ar părea pe moment. Să spunem că te uiţi la trei obiecte – un ghiveci de flori, o fotografie şi o carte – iar cineva te întreabă. „Care dintre acestea eşti tu?” Răspunsul este: „Niciunul! Eu sunt cel care priveşte aceste obiecte pe care mi le-ai pus în faţă. Nu contează ce pui în faţa mea; eu voi fi întotdeauna cel care priveşte aceste obiecte.” Aşadar, avem de-a face cu un subiect care percepe diferite obiecte. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte vocea din interiorul capului tău. Nu contează ce îţi spune aceasta; tu eşti doar subiectul care o ascultă. Atât timp cât porneşti de la premisa că anumite lucruri pe care ţi le spune sunt una cu tine, iar altele nu, înseamnă că ţi-ai pierdut obiectivitatea. Poate că îţi place să te identifici cu acea parte a vocii care îţi spune lucruri frumoase, dar realitatea este că nu eşti totuna cu ea. Vocea rămâne întotdeauna o simplă voce în interiorul capului tău. Chiar dacă îţi place ce îţi spune, ea nu este totuna cu tine.

Nu există nimic mai important pentru creşterea spirituală ca înţelegerea faptului că tu nu eşti totuna cu vocea minţii tale. Tu eşti cel care ascultă această voce. Atât timp cât nu înţelegi acest lucru, vei continua să te întrebi mereu care din numeroasele lucruri pe care ţi le spune vocea te reprezintă. Oamenii fac nenumărate schimbări încercând „să se descopere pe sine”. Ei încearcă să descopere astfel care dintre aceste voci diferite ale personalităţii lor îi reprezintă cu adevărat. Răspunsul este cât se poate de simplu: niciuna.

Dacă îţi vei contempla cu obiectivitate vocea interioară, vei constata că cea mai mare parte din lucrurile pe care le spune sunt lipsite de semnificaţie. Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a dialogului mental este o simplă pierdere de timp şi de energie. Adevărul este că cea mai mare parte a vieţii se desfăşoară în funcţie de anumite forţe pe care nu le controlezi, indiferent ce îţi spune mintea ta. Este ca şi cum ai sta seara şi ai încerca să te decizi dacă îţi doreşti ca a doua zi dimineaţa să răsară soarele. Soarele va continua să răsară şi să apună indiferent de decizia minţii tale. În această lume se petrec miliarde şi miliarde de lucruri. Oricât de mult te-ai gândi la ele, ele vor continua să se petreacă, neţinând cont de părerile tale.

Adevărul este că gândurile tale au un impact infinit mai mic asupra acestei lumi decât îţi place să recunoşti. Dacă eşti dispus să îţi contempli cu obiectivitate gândurile, vei constata că marea majoritate nu au nicio relevanţă. Ele nu au niciun efect asupra realităţii din jurul tău, ci doar asupra ta. Gândurile tale te pot face să te simţi mai bine sau mai rău în raport cu ceea ce se întâmplă în momentul prezent, cu ceea ce s-a întâmplat în trecut sau cu ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor. Dacă îţi petreci timpul sperând că mâine nu va ploua, nu faci decât să pierzi acest timp. Gândurile tale nu pot influenţa ploaia, nici într-un sens, nici în celălalt. Mai devreme sau mai târziu, vei constata că acest dialog mental interior nu are niciun sens şi că este inutil să încerci în permanenţă să îţi explici şi să îţi justifici viaţa. Vei înţelege astfel că adevărata sursă a problemelor tale nu este viaţa în sine, ci agitaţia minţii tale în legătură cu aceasta.

Apare astfel o întrebare interesantă: dacă cea mai mare parte a dialogului mental interior este inutilă, de ce există acesta? Răspunsul la această întrebare depinde de înţelegerea motivului pentru care spune ce spune vocea noastră interioară, într-un moment sau altul. Spre exemplu, în anumite cazuri vocea mentală vorbeşte din acelaşi motiv pentru care un ceainic începe să şuiere: în interiorul tău se produce o acumulare de energie care simte nevoia să fie eliberată. Dacă îţi vei contempla cu atenţie mintea, vei constata că ori de câte ori în fiinţa ta se produce o acumulare de energie nervoasă, asociată cu teama sau cu dorinţele tale, vocea din interiorul capului tău devine extrem de activă. Acest lucru este foarte uşor de constatat atunci când eşti furios pe cineva şi continui să te cerţi cu el în sinea ta. Priveşte cât de des îi repetă mintea ta ceea ce ţi-ai dori să îi spui, cu mult timp înainte de a avea şansa să o faci faţă în faţă. Atunci când energia se acumulează în interiorul tău, tu simţi nevoia să faci ceva cu ea. Vocea din interiorul capului tău devine extrem de activă deoarece nu te simţi împăcat, iar dialogul interior îţi permite să te eliberezi de o parte din energia acumulată.

Pe de altă parte, poţi observa că vocea continuă să sporo­văiască inclusiv în cazul în care nu eşti supărat pe nimeni. De pildă, dacă mergi pe stradă, ea îţi poate spune lucruri de genul:

Priveşte câinele ăla! Este un labrador! Hei, mai e un câine în maşina aceea. Seamănă mult cu primul câine pe care l-am avut, Shadow. Uau, maşina aceea este un Oldsmobile vechi, înmatriculat în Alaska. Nu prea vezi multe astfel de maşini pe la noi!”

Ceea ce face vocea este să povestească ce vezi. De ce simte ea nevoia să facă acest lucru? La urma urmelor, tu vezi deja lucrurile respective. Cu ce te ajută să le repeţi în sinea ta, sub forma acestui monolog interminabil? Răspunsul necesită o analiză atentă. Dintr-o simplă privire, tu surprinzi o cantitate uriaşă de detalii ale reali­tăţii din faţa ta. Spre exemplu, dacă priveşti un copac, tu vezi simultan fiecare creangă a sa, frunzele şi mugurii care cresc pe ele. Atunci de ce trebuie să dai glas lucrurilor pe care le vezi?

Uită-te la pornul acela. Cât de frumos este contrastul dintre frunzele sale verzi şi florile albe. Uite câte flori are. Uau, este plin de flori!”

Dacă vei analiza cu atenţie ce se întâmplă, vei constata că această povestire continuă (în sens narativ) a realităţii din faţa ta este menită să te facă să te simţi mai confortabil în raport cu lumea din jurul tău. La fel ca atunci când nu te afli pe scaunul şoferului, dar îţi imaginezi că tu eşti cel care conduce maşina, ea îţi dă impresia că ai un control mai mare asupra realităţii. De fapt, îţi induce sentimentul că te afli într-o anumită relaţie cu ceea ce se întâmplă în faţa ta. De pildă, copacul nu mai este doar un copac oarecare, care nu are nimic de-a face cu tine, ci unul pe care l-ai văzut, l-ai etichetat şi l-ai descris. Prin verbalizarea lui mentală, tu ai atras această experienţă directă a lumii înconjurătoare în universul gândurilor tale. Aici, el s-a integrat printre celelalte gânduri ale tale, inclusiv cele care alcătuiesc sistemul valorilor tale şi cele care descriu experienţele pe care le-ai trăit de-a lungul vremii.

Îţi propun să examinăm în continuare diferenţa dintre expe­rienţa directă a lumii exterioare şi interacţiunile acesteia cu lumea ta mentală. Atunci când gândeşti, tu ai libertatea de a crea orice gânduri doreşti, iar cea care le exprimă este vocea minţii tale. Tu eşti obişnuit să stai în fundalul minţii tale şi să creezi diferite gânduri, jonglând aşa cum doreşti cu ele. Această lume interioară pe care ţi-o creezi reprezintă un univers alternativ, aflat în întregime sub controlul tău. Lumea exterioară ascultă de propriile sale legi. Atunci când vocea din interiorul capului tău narează pentru tine ceea ce se petrece în faţa ochilor tăi, gândurile tale legate de ea se alătură celorlalte gânduri ale tale. Ele se amestecă şi influenţează astfel experienţa ta directă legată de lumea din jurul tău. În final, rămâi cu o prezentare personală a lumii exterioare, din perspectiva ta subiectivă, iar din experienţa iniţială directă, empirică şi nefiltrată, nu mai rămâne aproape nimic. Această manipulare mentală a experienţelor tale exterioare îţi permite să îţi creezi un tampon între tine şi realitatea brută. Tu vezi în fiecare moment miriade de detalii, dar nu apuci să narezi decât câteva dintre ele. Acestea sunt singurele care contează pentru tine. Prin această manieră subtilă de pre-procesare, tu reuşeşti să îţi controlezi experienţa realităţii astfel încât aceasta să capete sens în mintea ta. Cu alte cuvinte, conştiinţa ta experimentează un model mental subiectiv al realităţii, nu realitatea propriu-zisă.

Merită să studiezi cu atenţie acest mecanism, căci el funcţionează tot timpul. Spre exemplu, dacă ieşi afară pe timp de iarnă şi începi să tremuri, vocea din interiorul capului tău îţi spune imediat: „E frig!” În ce fel te ajută acest lucru? Tu ştii deja că afară este frig, doar îl experimentezi direct. Atunci de ce îţi repetă vocea acest lucru? Tu îţi recreezi în acest fel lumea exterioară în interiorul minţii tale, pe care o poţi controla, spre deosebire de lumea exterioară. De aceea îţi vorbeşti în sinea ta despre ea. Chiar dacă nu poţi modifica lumea exterioară aşa cum ţi-ai dori, tu o poţi verbaliza în interiorul tău, unde o poţi judeca, te poţi plânge în legătură cu ea şi poţi decide ce ai de făcut în continuare. Acest mecanism te face să crezi că ai un anumit control asupra lumii. Astfel, dacă trupul tău experimentează o senzaţie de frig, chiar dacă nu poţi face nimic pentru a modifica temperatura exterioară, tu poţi integra în interiorul minţii tale această experienţă, după care îţi poţi spune: „Nu-i nimic. Aproape că am ajuns acasă. Nu mai durează decât câteva minute.” Şi astfel, te simţi mai bine. În lumea gândurilor există întotdeauna ceva ce poţi face pentru a controla experienţa pe care o trăieşti.

În esenţă, tu recreezi lumea exterioară în interiorul tău, iar apoi trăieşti în mintea ta. Ce s-ar întâmpla însă dacă te-ai decide să nu mai faci acest lucru, să nu mai narezi lumea exterioară, ci să o observi în mod conştient? Te-ai simţi mai deschis, dar şi mai expus, căci nu poţi şti niciodată ce se va întâmplă în momentul următor, iar mintea ta este obişnuită să te ajute, prin procesarea experienţelor tale curente astfel încât să le integreze în perspectiva ta asupra trecutului şi în viziunea ta asupra viitorului. Acest proces te ajută să păstrezi o aparenţă de control asupra vieţii tale. Dacă mintea ta nu ar face acest lucru, te-ai simţi extrem de neconfortabil. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, realitatea este pur şi simplu „prea reală”. De aceea, ei preferă să o tempereze cu ajutorul minţii lor.

Mintea ta vorbeşte tot timpul pentru că aceasta este sarcina pe care i-ai dat-o tu. Tu te foloseşti de ea ca de un mecanism de protecţie, ca de o formă de autoapărare. În ultimă instanţă, ea te face să te simţi mai în siguranţă. Atât timp cât vei continua să-ţi doreşti acest lucru, vei fi forţat să te foloseşti de mintea ta ca de un tampon între tine şi viaţa reală, în loc să trăieşti efectiv această viaţă. Lumea exterioară continuă să se deruleze în faţa ta, având foarte puţin de-a face cu tine şi cu gândurile tale. Ea a existat înainte de a apărea tu în ea şi va continua să dăinuie mult timp după plecarea ta. Sub pretextul că încerci să îi dai un rost, tu încerci de fapt să îţi găseşti propriul rost în cadrul ei.

Adevărata creştere personală se referă la transcenderea acelei părţi a fiinţei tale care nu se simte în siguranţă şi care are nevoie de protecţie. Acest lucru nu se poate petrece decât dacă îţi aduci aminte în permanenţă că tu eşti subiectul care ascultă vocea minţii tale vorbind. Aceasta este singura cale de ieşire din această iluzie creată de tine însuţi. Subiectul care ascultă vocea minţii tale, conştient că face acest lucru, este întotdeauna tăcut. El reprezintă poarta de acces către profunzimile absolute ale fiinţei tale. Atunci când devii conştient de vocea din interiorul capului tău, te afli practic pe punctul de a porni într-o călătorie interioară fantastică. Dacă este folosită corect, vocea mentală care până acum a fost sursa tuturor grijilor, distragerilor şi nevrozelor tale poate deveni un instrument al adevăratei treziri spirituale. Dacă îl vei cunoaşte pe cel care supraveghează această voce, vei descoperi unul din cele mai mari mistere ale creaţiei.

 Capitolul 2

Colegul de cameră
din interiorul tău

Călătoria ta interioară depinde în totalitate de înţelegerea faptului că singura modalitate de a descoperi pacea interioară şi mulţumirea deplină constă în a nu te mai gândi la tine însuţi. Tu nu vei fi pregătit pentru creşterea spirituală până când nu vei înţelege că „eul” care vorbeşte în permanenţă în mintea ta nu va fi niciodată satisfăcut. El are întotdeauna o problemă sau alta. Sincer acum, când a fost ultima oară când nu te-a deranjat absolut nimic? Înainte de a avea problema curentă, tu ai avut o altă problemă. Dacă eşti înţelept, îţi poţi da seama că după rezolvarea actualei probleme va urma o alta, şi aşa mai departe.

Pe scurt, tu nu te vei putea elibera vreodată de probleme până când nu vei scăpa de acea parte a minţii tale care caută cu lumânarea problemele. Atunci când te deranjează ceva, nu te mai întreba: „Ce pot face în legătură cu această problemă?”, ci: „Ce parte din mine este deranjată de această problemă?” Dacă te vei întreba: „Ce pot face în legătură cu această problemă?”, vei cădea automat în capcana convingerii că în lumea exterioară există o problemă pe care trebuie să o rezolvi. Dacă doreşti să experimentezi cu adevărat pacea interioară indiferent de situaţiile prin care treci, trebuie să înţelegi de ce le percepi sub formă de probleme. Spre exemplu, dacă te simţi gelos sau invidios, în loc să încerci să te protejezi, ai face mai bine să te întrebi: „Ce parte din mine se simte geloasă (sau invidioasă)?” Această întrebare te va determina să priveşti în interiorul tău şi să înţelegi că există în tine un aspect care are o problemă cu gelozia (sau cu invidia).

Dacă poţi vedea cu claritate această parte afectată, întreabă-te: „Cine este cel care percepe acest lucru? Cine este cel care observă această tulburare interioară?” Aceasta este soluţia pentru toate problemele tale. Simplul fapt că îţi poţi contempla tulburarea arată că tu nu eşti una cu ea. Orice act de contemplaţie presupune o relaţie între un subiect şi un obiect. Subiectul este numit „Martorul”, căci el este cel care asistă la ceea ce se întâmplă. Obiectul este ceea ce vezi, în cazul de faţă starea de tulburare interioară. Acest mecanism de conştientizare obiectivă a problemelor noastre interioare este întotdeauna mai eficient decât risipirea noastră în situaţia exterioară. Aceasta este diferenţa esenţială între o persoană orientată către spiritualitate şi una orientată către lumea exterioară. A fi orientat către cele lumeşti nu înseamnă neapărat a avea bani sau un statut social. Înseamnă să crezi că soluţia la problemele tale interioare se găseşte în lumea exterioară, şi că dacă vei schimba această lume, problema ta se va rezolva. Niciun om nu ajunge însă la pacea interioară doar schimbând un lucru sau altul din lumea exterioară. Aşa cum spuneam, mintea noastră înlocuieşte orice problemă cu o alta. Singura soluţie reală care permite ieşirea din acest cerc vicios constă în a juca rolul de martor, schimbându-ţi astfel complet cadrul de referinţă.

Pentru a obţine cu adevărat starea de libertate interioară, trebuie să îţi contempli în mod obiectiv problemele, nu să te pierzi în ele. Nicio soluţie nu poate apărea atât timp cât te risipeşti în energia problemei. Orice om ştie că nu poţi rezolva cu bine o situaţie dificilă atunci când eşti anxios, speriat sau furios. Prima problemă pe care trebuie să o rezolvi este propria ta reacţie subiectivă. Tu nu vei putea rezolva nimic cu adevărat în lumea exterioară atât timp cât situaţia respectivă te afectează în interior. De cele mai multe ori, problemele nu sunt ceea ce par. Cine îşi linişteşte mintea şi atinge starea de luciditate şi de claritate mentală înţelege cu uşurinţă că adevărata problemă este acel aspect din fiinţa sa care are o problemă cu întreaga realitate, oricum s-ar manifesta aceasta. Primul pas constă aşadar în a rezolva această problemă interioară. Acest lucru presupune o trecere de la „conştiinţa orientată către soluţiile exterioare” la o „conştiinţă orientată către soluţiile interioare”. În acest scop, trebuie să renunţi la obiceiul de a crede că soluţiile la problemele tale se găsesc în lumea exterioară şi constau în rearanjarea acesteia. Singura soluţie permanentă pentru problemele tale constă în a te interioriza şi în a te detaşa de acea parte din tine care pare să aibă atât de multe probleme cu realitatea. De îndată ce vei face acest lucru, vei obţine un grad suficient de mare de luciditate pentru a-ţi rezolva liniştit problemele exterioare.

Există o modalitate prin care te poţi elibera de acea parte din tine care percepe totul ca pe o problemă. La prima vedere, acest lucru pare imposibil, dar nu este. Există un aspect al fiinţei tale care se poate detaşa de melodrama obişnuită în care eşti integrat. Acesta îţi poate contempla mânia sau gelozia, fără să se gândească la ele sau să le analizeze. El este pur şi simplu conştient de existenţa lor. În ce constă acest aspect? Cine este cel care observă toate schimbările care se produc în interiorul tău? Atunci când îi spui unui prieten: „Întotdeauna când vorbesc cu Tom, mă enervez”, cine este cel care realizează acest lucru? În mod evident, este vorba de un aspect din fiinţa ta care vede ce se întâmplă în interiorul tău. Există o diferenţă între acesta şi mânia sau gelozia ta. Tu eşti cel care se află în interior şi care observă toate aceste lucruri. Dacă te vei identifica cu acest aspect, vei putea scăpa cu uşurinţă de aceste tulburări. Tot ce trebuie să faci în acest scop este să le contempli, să devii conştient de faptul că eşti conştient de ceea ce se întâmplă în interiorul tău. Este mai uşor decât crezi. Vei constata astfel că ceea ce observi este personalitatea ta, cu toate slăbiciunile şi calităţile ei. Este ca şi cum ar mai fi cineva în interiorul tău, ca şi cum ai avea un „coleg de cameră”.

Dacă doreşti să faci cunoştinţă cu colegul tău de cameră, interiorizează-te şi păstrează pentru o vreme tăcerea. Ai tot dreptul să faci acest lucru, căci aceasta este lumea ta interioară. În loc să descoperi însă o linişte perfectă, vei constata că asculţi un monolog care nu se mai termină:

„De ce naiba fac asta? Am lucruri mai importante de făcut. Este o pierdere de timp. Nu este nimeni aici, decât numai eu. Ce mai e şi toată povestea asta?”

Ei bine, cel care spune toate aceste lucruri este colegul tău de cameră! Chiar dacă tu ai intenţia declarată de a păstra tăcerea, colegul tău de cameră nu se va grăbi să coopereze cu tine. De altfel, acest lucru este valabil şi pentru celelalte intenţii ale tale, nu doar pentru cea referitoare la păstrarea tăcerii. El are ceva de spus despre absolut orice. Indiferent la ce te uiţi, colegul tău de cameră îşi dă cu părerea: „Îmi place. Nu-mi place. Este bine. Este rău”, şi aşa mai departe, la infinit. De cele mai multe ori, tu nu observi acest monolog pentru că nu te distanţezi suficient de mult de el. Eşti atât de aproape de el încât nu-ţi dai seama că te-a hipnotizat, făcându-te să îl asculţi în permanenţă.

Aşadar, tu nu eşti singur în interiorul tău. Există două aspecte distincte ale fiinţei tale. Primul eşti chiar tu, conştiinţa-martor, centrul intenţiilor şi al voinţei tale, iar celălalt este această voce pe care o poţi asculta. Problema legată de această voce este că ea nu tace niciodată. Dacă ar face acest lucru, măcar pentru o singură clipă, ai trăi o stare de pace interioară şi de seninătate pe care nici măcar nu ţi-o poţi imagina la ora actuală.

Imaginează-ţi cum ar fi dacă nu ar trebui să ai cu tine această voce agasantă oriunde te-ai duce. Adevărata creştere spirituală se referă la eliberarea de această voce. Mai întâi de toate, trebuie să realizezi însă că eşti închis în interior împreună cu acest coleg de cameră maniac şi sâcâitor. Indiferent în ce situaţie sau circum­stanţă te afli, el poate lua decizia bruscă: „Nu doresc să mă aflu aici. Nu vreau să fac asta. Nu vreau să vorbesc cu această persoană”, făcându-te să te simţi tensionat şi neconfortabil. Acest coleg de cameră îţi poate pune beţe-n roate indiferent ce faci, stricându-ţi planurile într-o singură clipă. De pildă, ţi-ar putea da

Pag. 3 – 16

A apărut în: 2013-01