Prefaţa editorului american 19

Prefaţa autorului 23

1. Introducere generală 33

2. Dorinţa (primul pas care conduce către îmbogăţire) 57

3. Credinţa (al doilea pas care conduce către îmbogăţire) 89

4. Autosugestia (al treilea pas care conduce către îmbogăţire) 121

5. Cunoaşterea de specialitate (al patrulea pas care conduce către îmbogăţire) 133

6. Imaginaţia (al cincilea pas care conduce către îmbogăţire) 157

7. Planificarea organizată (al şaselea pas care conduce către îmbogăţire) 181

8. Decizia (al şaptelea pas care conduce către îmbogăţire) 251

9. Perseverenţa (al optulea pas care conduce către îmbogăţire) 269

10. Puterea grupului de consultanţă (al nouălea pas care conduce către îmbogăţire) 297

11. Misterul transmutării energiei sexuale (al zecelea pas care conduce către îmbogăţire) 311

12. Mintea subconştientă (al unsprezecelea pas care conduce către îmbogăţire) 345

13. Creierul (al doisprezecelea pas care conduce către îmbogăţire) 357

14. Al şaselea simţ (al treisprezecelea pas care conduce către îmbogăţire) 369

15. Cum să transcenzi cele şase fantome ale fricii (limpezirea creierului în vederea îmbogăţirii) 385
A apărut în: 2009-11

DORINŢA

Punctul de pornire al oricărei realizări

Primul pas care conduce către Îmbogăţire

Când Edwin C. Barnes a coborât din trenul marfar în Orange, New Jersey, acum mai bine de 30 de ani, înfăţişarea lui semăna cu aceea a unui vagabond, dar mintea lui era aceea a unui rege!

În timp ce se îndrepta către biroul lui Thomas A. Edison, mintea lui lucra fără încetare. El se vizualiza stând în prezenţa lui Edison. Se auzea cerându-i domnului Edison şansa de a-şi îndeplini DORINŢA ARZĂTOARE, OBSESIA CARE ÎI CONSUMA ÎNTREAGA VIAŢĂ – aceea de a deveni partenerul de afaceri al marelui inventator.

Dorinţa lui Barnes nu era o simplă speranţă, şi în niciun caz un moft! Era o DORINŢĂ adevărată, arzătoare, care depăşea în intensitate orice alt gând al său. Mai mult, era o dorinţă FOARTE CLAR DEFINITĂ.

Această dorinţă nu s-a născut în momentul în care el l-a cunoscut pe Edison, ci a fost dorinţa dominantă a lui Barnes o perioadă foarte lungă de timp. Probabil că la început, atunci când această dorinţă i-a apărut pentru prima dată în minte, ea i s-a părut un simplu moft, dar atunci când s-a prezentat în faţa lui Edison, dorinţa lui nu mai era de mult un capriciu.

Câţiva ani mai târziu, el s-a prezentat din nou în biroul lui Edison, exact acolo unde l-a cunoscut pentru prima dată pe inventator. De data aceasta, DORINŢA lui devenise realitate. Barnes era asociatul în afaceri al lui Edison. VISUL SĂU SUPREM căpătase viaţă. La ora actuală, cei care îl cunosc pe Barnes îl invidiază, considerând că a avut „mult noroc“ în viaţă. Aceşti oameni l-au cunoscut în perioada lui de glorie, dar nu şi-au dat nicio clipă osteneala să investigheze cauza succesului său.

Barnes a reuşit pentru că şi-a stabilit un ţel foarte clar, focalizându-şi apoi întreaga energie, întreaga putere a voinţei şi toate eforturile sale asupra lui. El nu a devenit partenerul de afaceri al lui Edison din prima clipă în care l-a cunoscut pe acesta. Dimpotrivă, s-a mulţumit cu o slujbă foarte prost plătită, fericit că în acest fel se putea apropia măcar cu un pas mic de îndeplinirea ţelului său.

Au trecut astfel cinci ani, înainte ca şansa să-i apară în cale lui Barnes. În timpul acestor ani el nu a avut parte nici măcar de o singură rază de speranţă, nici măcar de o singură promisiune că îşi va putea îndeplini vreodată DORINŢA ARZĂTOARE. Toţi ceilalţi (mai puţin el însuşi) îl considerau doar un alt angajat al domnului Edison. În mintea lui, EL A FOST PARTENERUL DE AFACERI AL LUI EDISON ÎN TOATĂ ACEASTĂ PERIOADĂ, încă din prima zi în care s-a prezentat în faţa inventatorului. Această exemplu ilustrează dramatic cât de mare poate fi puterea DORINŢEI CLAR DEFINITE. În cele din urmă, Barnes şi-a îndeplinit ţelul, pentru că şi-a dorit să devină asociatul domnului Edison mai presus de orice. Mai mult decât atât, el şi-a creat un plan prin care să-şi atingă acest ţel. Şi încă ceva: EL A ARS TOATE PUNŢILE DE LEGĂTURĂ CU TRECUTUL. Nu l-a mai interesat nimic altceva decât îndeplinirea DORINŢEI sale, care a devenit între timp obsesia dominantă a vieţii lui, până când s-a transformat în sfârşit în realitate.

Pe când se îndrepta către Orange, el nu şi-a spus nicio clipă: „Voi încerca să îl conving pe Edison să îmi dea o slujbă oarecare.“ Dimpotrivă, el şi-a spus în permanenţă: „De îndată ce îl voi vedea pe Edison, îl voi informa de intenţia mea de a deveni partenerul său de afaceri.“ El nu şi-a spus nicio clipă: „Voi lucra acolo timp de câteva luni şi dacă nu voi primi nicio încurajare din partea domnului Edison, îmi voi da demisia şi îmi voi căuta altceva de lucru.“ Dimpotrivă, şi-a spus că: „Pentru început, voi face orice îmi va spune să fac domnul Edison, dar înainte ca el să-şi dea seama ce se întâmplă, voi deveni partenerul său.“ El nu şi-a spus nicio clipă: „Îmi voi întinde antenele pentru a sesiza orice altă oportunitate care mi se va ivi în cale, în cazul în care nu-mi va ieşi pasienţa cu domnul Edison.“ Dimpotrivă, şi-a spus că: „Există UN SINGUR lucru în această lume pe care sunt ferm hotărât să îl realizez, şi anume să intru în afaceri ca partener cu domnul Edison. Voi arde toate celelalte punţi de legătură cu trecutul meu şi voi pune ca miză ÎNTREGUL MEU VIITOR pe pariul că voi obţine ceea ce mi-am propus.“ Practic, el nu şi-a lăsat nicio portiţă de retragere. Ori câştiga, ori murea!

Acesta este marele secret al poveştii de succes a lui Barnes!

Cu mult timp în urmă, un mare războinic s-a confruntat cu o situaţie în care trebuia să ia o decizie radicală pentru a-şi asigura victoria pe câmpul de luptă. Urma să îşi trimită armata împotriva unui duşman puternic, ai cărui soldaţi îi depăşeau numeric cu mult pe ai săi. Războinicul şi-a îmbarcat soldaţii pe vase, a navigat împreună cu ei până în ţara duşmanului, i-a debarcat împreună cu echipamentele lor militare, după care a dat ordin ca vasele care i-au transportat să fie arse. Adresându-se oamenilor săi înaintea primei bătălii, el le-a spus: „După cum vedeţi, vasele cu care am venit au ars. Asta înseamnă că nu vom mai putea părăsi acest pământ decât dacă vom învinge! Nu mai avem nicio altă şansă, decât să învingem sau să murim!“ Şi au învins!

Orice om care doreşte să obţină victoria într-un demers oarecare trebuie să fie dispus să îşi ardă vasele care l-au adus la ţărm, blocându-şi astfel orice cale de întoarcere. Numai în acest fel poate fi el sigur că îşi va menţine starea de spirit cunoscută sub numele de DORINŢĂ ARZĂTOARE DE A CÂŞTIGA, absolut necesară pentru obţinerea succesului. În dimineaţa de după marele incendiu din Chicago, un grup de comercianţi s-au adunat pe State Street şi au contemplat rămăşiţele fumegânde ale fostelor lor magazine. Ei s-au consultat între ei pentru a stabili dacă merită să ia decizia de a-şi reconstrui magazinele sau dacă ar fi de preferat să părăsească oraşul Chicago şi să îşi reînceapă afacerea într-un alt colţ de ţară, mai promiţător. Cu excepţia unuia singur, toţi s-au decis să părăsească oraşul Chicago. Comerciantul care s-a decis să rămână şi să o ia de la zero le-a arătat colegilor lui ruinele magazinului său şi le-a spus: „Domnilor, voi construi în acest loc cel mai mare magazin din lume, indiferent de câte ori va mai arde sau va mai fi distrus.“

Această întâmplare s-a petrecut acum mai bine de 50 de ani. Magazinul a fost într-adevăr construit. El există şi astăzi, tronând ca un monument maiestuos închinat acelei puteri a minţii numite DORINŢĂ ARZĂTOARE. Lui Marshal Field i-ar fi fost uşor să facă la fel cum au procedat colegii săi. La prima încercare mai mare, aceştia şi-au făcut bagajele şi au plecat în alte părţi ale ţării, acolo unde lucrurile păreau să meargă mai bine.

Reţine diferenţa dintre Marshal Filed şi ceilalţi comercianţi, întrucât este vorba de aceeaşi diferenţă care îl deosebeşte pe Edwin C. Barnes de mii de alţi tineri care au lucrat pentru Edison. Practic, este vorba de aceeaşi diferenţă care îi deosebeşte pe toţi cei care reuşesc în viaţă de cei care nu reuşesc.

Orice om care ajunge la vârsta înţelegerii îşi doreşte să aibă bani. Simpla dorinţă nu atrage însă neapărat după sine primirea acestor bani. Nu au acces la bogăţie decât acei oameni care îşi doresc cu ardoare să se îmbogăţească, cultivându-şi o stare de spirit vecină cu obsesia, după care îşi fac planuri concrete şi stabilesc modalităţi prin care să obţină această bogăţie, pe care le urmăresc apoi cu o perseverenţă ce nu admite eşecul.

Metoda prin care DORINŢA de a fi bogat poate fi transmutată în echivalentul ei financiar include şase paşi practici şi clar definiţi:

Primul pas: fixează-ţi în minte suma exactă de bani pe care ţi-o doreşti. Nu este suficient să îţi spui: „Îmi doresc cât mai mulţi bani“. Precizează cât mai exact suma dorită. (Există un motiv psihologic care explică necesitatea acestei precizii, pe care îl voi descrie într-un capitol ulterior).

Al doilea pas: stabileşte exact ce intenţionezi să oferi pentru banii pe care doreşti să îi câştigi. (Nimeni nu poate primi ceva dacă nu oferă ceva în schimb).

Al treilea pas: Stabileşte o dată precisă până la care intenţionezi să posezi banii respectivi.

Al patrulea pas: creează-ţi un plan concret de punere în aplicare a dorinţei tale şi începe chiar acum, indiferent dacă te simţi pregătit sau nu, să îl pui în aplicare.

Al cincilea pas: notează în scris, clar şi concis, suma de bani pe care intenţionezi să o câştigi, termenul limită pentru dobândirea lor şi ceea ce eşti dispus să oferi în schimbul lor, apoi descrie cât mai clar planul prin care intenţionezi să dobândeşti aceşti bani.

Al şaselea pas: citeşte cu voce tare ce ai scris la pasul anterior, de două ori pe zi, o dată dimineaţa, la trezirea din somn, şi a doua oară seara, înainte de culcare. ÎN TIMP CE CITEŞTI, VIZUALIZEAZĂ-TE CA AVÂND DEJA ACEŞTI BANI. PUNE PASIUNE, SIMŢIRE ŞI CREDINŢĂ ÎN ACEST PROCES DE VIZUALIZARE.

Este foarte important să urmezi instrucţiunile descrise în aceşti şase paşi, dar cele mai importante dintre toate sunt instrucţiunile de la pasul şase. Mulţi se vor plânge că le este imposibil „să se vizualizeze ca având deja banii pe care şi-i doresc“. Aici intervine magia DORINŢEI ARZĂTOARE. Dacă ÎŢI DOREŞTI cu adevărat aceşti bani, până la obsesie, nu vei avea nicio dificultate în a te convinge singur că eşti pe punctul de a-i obţine. Scopul acestei metode este de a te AUTOCONVINGE că îţi doreşti aceşti bani şi de a deveni extrem de ferm hotărât să îi obţii.

Numai oamenii care îşi cultivă „conştiinţa banilor“ ajung să acumuleze o mare bogăţie. „Conştiinţa banilor“ înseamnă să îţi saturezi până într-atât mintea cu DORINŢA de a avea bani încât să te vezi deja în posesia lor, chiar înainte de a-i obţine.

Pentru un neiniţiat care nu a fost educat în spiritul principiilor după care operează mintea umană, aceste instrucţiuni pot părea nepractice. Celor care au ezitări în privinţa autenticităţii celor şase paşi doresc să le spun că aceştia mi-au fost descrişi chiar de Andrew Carnegie, care a început ca simplu muncitor într-o oţelărie, dar care a reuşit, prin aplicarea acestor principii, să acumuleze o avere de peste o sută de milioane de dolari.

Doresc de asemenea să te informez că cei şase paşi enunţaţi mai sus au fost analizaţi cu atenţie de regretatul Thomas A. Edison, care le-a recunoscut întru totul importanţa, afirmând că sunt absolut esenţiali nu doar pentru acumularea de bani, ci şi pentru îndeplinirea oricărui alt ţel fundamental.

După cum poţi vedea, aceşti paşi nu presupun nicio „muncă grea“, niciun sacrificiu personal, şi nici măcar să fii naiv sau credul. Aplicarea lor nu necesită cine ştie ce educaţie. Singurul lucru necesar pentru aplicarea cu succes a celor şase paşi constă într-o imaginaţie suficient de vie pentru a putea înţelege că acumularea de bani nu poate fi lăsată la voia întâmplării sau a norocului orb. Orice om care doreşte să păşească pe calea realizării trebuie să înţeleagă mai întâi că toţi cei care au acumulat mari averi au început prin a visa, prin a spera, prin A-ŞI DORI şi prin A-ŞI FACE PLANURI înainte de a obţine vreun ban. De aceea, doresc să te fac să înţelegi cât mai limpede, aici şi acum, că nu vei reuşi niciodată să obţii o mare avere DACĂ NU îţi vei cultiva DORINŢA ARZĂTOARE de a avea foarte mulţi bani şi dacă nu VEI CREDE CU TOATĂ CONVINGEREA că eşti pe punctul de a câştiga deja aceşti bani.

Este bine să ştii că toţi marii lideri ai umanităţii, de la începuturile ei şi până în prezent, au fost nişte mari visători. Creştinismul este poate cea mai mare putere la nivel mondial, iar acest lucru se datorează faptului că fondatorul lui a visat cu ochii deschişi, dar extrem de intens, realităţi mentale şi spirituale care nu existau la vremea lui, dar care aveau să prindă viaţă peste secole.

Dacă nu îţi poţi imagina o mare bogăţie deja aflată în posesia ta, contul tău bancar nu va avea niciodată foarte mulţi bani în el.

Niciodată, în întreaga istorie a Americii, nu a existat o oportunitate atât de mare pentru visătorii pragmatici ca în zilele noastre. Cei şase ani de colaps economic i-au adus mai mult sau mai puţin pe oameni la acelaşi nivel. O nouă cursă este pe punctul de a începe. Miza o reprezintă marile averi care vor fi acumulate în următorii zece ani. Regulile cursei s-au schimbat, întrucât astăzi trăim într-o LUME DIFERITĂ, care favorizează incontestabil masele largi, pe cei care nu au avut până acum cine ştie ce şanse de a câştiga în condiţiile care existau până la Marea Recesiune, când teama a paralizat orice creştere şi orice dezvoltare. Toţi cei aflaţi în această cursă pentru bogăţie ar trebui să ştie că această lume schimbată în care trăim la ora actuală necesită idei noi, metode noi de a le transpune în practică, lideri noi, invenţii noi, metode noi de predare şi de marketing, cărţi noi, o nouă literatură, emisiuni noi de radio şi filme noi. Dincolo de această cerere uriaşă pentru noutăţi, există o calitate pe care orice om care doreşte să învingă trebuie să o aibă, şi anume UN SCOP CLAR DEFINIT, cunoaşterea a ceea ce îţi doreşti şi DORINŢA arzătoare de a poseda acest lucru.

Marea Recesiune a marcat moartea unei epoci şi naşterea alteia. Această lume schimbată necesită noi visători pragmatici care să îşi pună visele în aplicare. Astfel de visători au existat dintotdeauna şi ei vor rămâne de-a pururi marii deschizători de drumuri ai civilizaţiei umane.

Cine doreşte să acumuleze avere trebuie să ştie că marii lideri ai umanităţii au fost întotdeauna acei oameni care au ştiut să stăpânească şi controleze eficient forţele invizibile ale oportunităţilor nenăscute, şi care au convertit aceste forţe (impulsuri sau gânduri), transformându-le în zgârie-nori, oraşe, uzine, avioane, automobile şi toate celelalte utilităţi care ne fac viaţa atât de plăcută. Visătorii de astăzi au nevoie în plus de toleranţă, nu doar de o minte deschisă. Cei care se tem de ideile noi sunt din start sortiţi eşecului. În întreaga istorie a umanităţii nu a existat niciodată o epocă mai favorabilă pionieratului decât în prezent. Chiar dacă nu mai există un Vest Sălbatic care să fie cucerit, există astăzi o lume de afaceri, financiară şi industrială vastă, care trebuie remodelată după alte linii directoare, mai bune.

Dacă îţi propui să obţii o parte consistentă din marele tort, nu lăsa nicio influenţă din exterior să îţi zdruncine visul. Ca să îţi poţi tăia o porţie cât mai mare din tort în această lume schimbată, trebuie să cultivi spiritul marilor pionieri din trecut, ale căror vise au dat civilizaţiei tot ce are aceasta mai valoros. Acest spirit a fost dintotdeauna energia vitală a ţării noastre – şansa noastră, a tuturor, de a ne dezvolta şi de a ne valorifica talentele.

Columb însuşi a visat la o lume necunoscută, pariindu-şi viaţa pe existenţa acesteia, şi a descoperit-o! Copernic, marele astronom, a visat la un univers complex, extrem de diferit de cel despre care vorbea religia în epoca sa, şi l-a descoperit! Nimeni nu a mai spus despre el că este un visător „nepractic“ după ce şi-a anunţat triumfal descoperirea. Dimpotrivă, întreaga lume îi recunoaşte astăzi valoarea, fapt care dovedeşte o dată în plus că „SUCCESUL NU NECESITĂ SCUZE, LA FEL CUM EŞECUL NU JUSTIFICĂ NICIO MOTIVAŢIE“.

Dacă ceea ce îţi doreşti ţi se pare just şi crezi cu toată convingerea în visul tău, mergi înainte şi pune-l în aplicare! Lasă-i pe „ceilalţi“ să te bârfească pe la spate ori de câte ori te confrunţi cu o înfrângere temporară, căci „ei“ nu ştiu că ORICE EŞEC REPREZINTĂ SĂMÂNŢA UNUI SUCCES ECHIVALENT. Henry Ford, un om sărac şi lipsit de educaţie, a visat să construiască o trăsură fără cai. El a trecut la realizarea visului său folosindu-se de uneltele pe care le avea, fără să mai aştepte ca şansa să îl favorizeze. Imperiul pe care şi l-a construit în acest fel uimeşte şi astăzi întreaga lume, reprezentând cea mai bună dovadă a marii puteri a DORINŢEI ARZĂTOARE care nu se teme să îşi pună în aplicare visul.

Thomas Edison a visat să construiască o lampă care să meargă cu electricitate. El a încercat tot ce i-a stat în puteri pentru a-şi vedea visul împlinit şi după mai bine de 10.000 de eşecuri, a reuşit să îl transpună în realitate. Visătorii pragmatici NU RENUNŢĂ NICIODATĂ! Whelan a visat la un lanţ de tutungerii. El şi-a transpus visul în practică fără să ezite, iar la ora actuală United Cigar Stores ocupă cele mai bune locaţii comerciale din ţară. Lincoln a visat să îi elibereze pe sclavii negri şi şi-a pus visul în practică, chiar dacă nu a mai apucat să vadă cu ochii săi unirea Sudului şi a Nordului Statelor Unite şi împlinirea viziunii sale.

Fraţii Wright au visat să construiască o maşinărie care să zboare. Miile de avioane care zboară la ora actuală sunt cea mai bună dovadă că visul lor a fost unul realist. Marconi a visat să construiască un sistem care să poată controla forţa intangibilă a eterului. Undele radio care umplu astăzi atmosfera sunt cea mai bună dovadă că visul lui nu a fost în zadar. Mai mult, el a unit cocioabele cu cele mai luxoase reşedinţe, făcându-i pe oamenii din toată lumea vecini. I-a oferit preşedintelui Statelor Unite un mediu prin care să se poată adresa întregii naţiuni, iar acesteia posibilitatea de a-l asculta în acelaşi timp, fără niciun preaviz. Mi se pare interesant să îţi spun că, atunci când Marconi a anunţat că a descoperit un principiu care permite transmiterea mesajelor prin aer, fără niciun cablu şi fără niciun mijloc direct de comunicare, „prietenii“ lui l-au internat cu forţa într-un spital psihiatric. Din fericire, visătorii din ziua de astăzi nu mai riscă astfel de tratamente.

Între timp, lumea s-a obişnuit cu noile descoperiri. De fapt, oamenii s-au obişnuit chiar cu ideea de a-i răsplăti pe visătorii care le dăruiesc idei noi şi valoroase. Aşa au apărut zicalele:

„Chiar şi cea mai mare realizare a fost mai întâi de toate un vis.“

Sau: „Stejarul dormitează în ghindă. Pasărea aşteaptă în ou, iar din viziunea supremă a sufletului se poate naşte un înger. VISELE SUNT SEMINŢELE DIN CARE SE NAŞTE REALITATEA.“

De aceea, treziţi-vă, ridicaţi-vă şi afirmaţi-vă, visători ai acestei lumi, căci steaua voastră se află în plină ascensiune. Marea Recesiune a adus cu sine oportunitatea pe care aţi aşteptat-o atâta vreme. Ea i-a învăţat pe oameni să fie umili, toleranţi şi să îşi deschidă mintea.

La ora actuală, în lume abundă OPORTUNITĂŢI pe care visătorii de altădată nu le-au avut. Punctul de pornire care îi permite oricărui visător să decoleze este DORINŢA ARZĂTOARE DE A FI ŞI DE A FACE CEEA CE ÎŞI DOREŞTE. Visele nu se nasc niciodată din indiferenţă, lene sau lipsă de ambiţie.

Lumea modernă nu îi mai ia peste picior pe visători şi nu îi mai numeşte nepractici. Dacă încă mai ai îndoieli, fă o călătorie în Tennessee şi priveşte ce a făcut un preşedinte visător în domeniul controlului şi utilizării puterii apei. Cu numai câţiva ani în urmă, un astfel de vis ar fi părut o nebunie.

Ştiu că în timpul Marii Recesiuni ai fost dezamăgit. Ştiu că te-ai simţit învins şi că te-a durut inima. Fă-ţi însă din nou curaj, căci toate aceste experienţe nu au făcut decât să îţi oţelească mai tare spiritul şi mai devreme sau mai târziu se vor dovedi active de o valoare incomparabilă. Nu uita că majoritatea celor care au reuşit în viaţă au pornit de pe picior greşit şi au depăşit obstacole care li se păreau de netrecut înainte de a ajunge la „linia de sosire“. De regulă, punctul de cotitură care le-a schimbat destinul s-a produs în timpul unei crize, care le-a permis să îşi cunoască „sinele real“.

John Bunyan a scris Progresul pelerinului, unul din cele mai bune romane din literatura limbii engleze, după ce a fost trimis la închisoare şi pedepsit cu asprime pentru convingerile sale religioase.

O. Henry şi-a descoperit geniul care dormita într-o stare latentă în creierul său după ce s-a confruntat cu mari greutăţi, fiind la rândul lui închis într-o celulă dintr-o închisoare din Columbus, Ohio. Această experienţă aparent nefericită L-A FORŢAT să îşi cunoască „celălalt sine“ şi să îşi descopere imaginaţia, care l-a ajutat apoi să devină un mare autor. Şi astfel, lumea a uitat de criminalul şi rebelul de altădată. Căile vieţii sunt adeseori stranii, dar încă şi mai stranii sunt cele ale Inteligenţei Infinite care îi forţează adeseori pe oameni să treacă prin tot felul de încercări dure înainte de a-şi descoperi propriul geniu şi propria capacitate de a da naştere unor idei utile cu ajutorul imaginaţiei.

Edison, cel mai mare inventator şi om de ştiinţă al lumii, nu a fost la început decât un biet operator de telegraf. El a experimentat nenumărate eşecuri înainte de a-şi descoperi geniul adormit în străfundurile creierului său. Charles Dickens şi-a început cariera lipind etichete pe borcane. Prima sa iubire s-a sfârşit printr-o tragedie care i-a sfâşiat sufletul. În urma procesului de transformare care a urmat s-a născut unul dintre cei mai mari autori ai acestei lumi. Tragedia prin care a trecut i-a permis să scrie David Copperfield, iar apoi o succesiune de alte opere care au îmbogăţit această lume, încântându-i pe toţi amatorii de literatură. Alţi bărbaţi care trăiesc eşecul în dragoste se apucă de băut, iar femeile decad, pentru că aceşti oameni nu învaţă arta de a-şi transmuta emoţiile cele mai intense în vise constructive.

La scurt timp după naştere, Helen Keller a devenit simultan surdă, mută şi oarbă. În pofida acestei nenorociri, ea şi-a înscris numele cu litere de aur în panteonul marilor eroi ai umanităţii. Întreaga ei viaţă a fost un exemplu care atestă că nimeni nu este cu adevărat învins dacă nu acceptă înfrângerea ca pe o realitate personală.

Robert Burns a fost un simplu băiat de la ţară, analfabet şi sărac lipit pământului, care a sfârşit prin a deveni un beţiv. Şi totuşi, această lume a devenit mai frumoasă datorită poeziilor sale. Altfel spus, el a reuşit să smulgă din pământ mărăcinii iniţiali şi a plantat în locul lor o tufă de trandafiri. Booker T. Washington s-a născut în sclavie, purtând stigmatul rasei şi al culorii pielii sale. Prin toleranţa şi deschiderea sa interioară, el s-a dovedit însă un VISĂTOR, lăsând o impresie încă vie asupra rasei umane.

Beethoven a fost surd, iar Milton orb, dar numele lor vor dura atât timp cât va dura istoria umanităţii, pentru că ei au îndrăznit să viseze şi să îşi traducă visele în gânduri ordonate.

Înainte de a trece la capitolul următor, aprinde în mintea ta flacăra speranţei, a credinţei, a curajului şi a toleranţei. Dacă îţi vei cultiva aceste stări de spirit şi dacă vei aplica principiile descrise în această carte, tot restul va veni la tine, atunci când vei fi PREGĂTIT. Iată cum a exprimat Emerson acest gând: „Orice proverb, orice carte, orice cuvânt care te poate sprijini şi care te poate alina va veni cu siguranţă la tine. Orice prieten de care vei dori să te apropii prin blândeţea şi gingăşia sufletului tău, nu prin voinţa ta fantastică, te va strânge în îmbrăţişarea lui.“

Există o diferenţă între A-ŢI DORI ceva şi A FI PREGĂTIT să îl primeşti. Nimeni nu este pregătit pentru a primi ceea ce îşi doreşte dacă nu începe prin a crede că poate obţine lucrul respectiv. Starea de spirit necesară este CREDINŢA, nu doar speranţa sau simpla dorinţă. O premisă esenţială a credinţei este deschiderea mentală. Minţile închise nu pot inspira credinţa, curajul şi convingerea. Reţine: dacă doreşti să te bucuri de abundenţă şi de prosperitate, precum şi de o poziţie socială înaltă, nu ai nevoie de un efort mai mare decât cel necesar pentru a suferi de sărăcie şi de lipsuri. Un mare poet a descris în mod corect acest adevăr universal în următoarele versuri:

Eu m-am tocmit cu Viaţa pentru-un leu,
Şi Viaţa doar atât mi-a dat.
Când la sfârşit m-am socotit,
Cât să trăiesc am adunat.
Căci Viaţa nu-i decât un şef corect,
Mi-a dat exact cât am cerut.
De vină sunt că nu m-am priceput
să-ntreb, când pactul am semnat.
Şi am trudit pe bani puţini,
Ca mai târziu să înţeleg,
Că mult mai mult mi-ar fi plătit,
De-aş fi ştiut cât să pretind.

Dorinţa este mai puternică decât Mama-natură

Pentru a demonstra cele susţinute în acest capitol, doresc să-ţi fac cunoştinţă cu unul dintre cele mai neobişnuite personaje pe care le-am cunoscut vreodată. L-am văzut prima dată acum 24 de ani, la numai câteva minute după ce s-a născut. A venit pe lume fără urechi, iar atunci când l-am întrebat, medicul a recunoscut că ar putea fi surdomut pe viaţă.

Am pus la îndoială opinia medicului. La urma urmelor, aveam tot dreptul din lume să fac acest lucru, întrucât eram tatăl copilului. Mi-am exprimat eu însumi o opinie şi am luat o decizie, dar am făcut acest lucru în taină, în adâncul inimii mele. Am luat atunci decizia că fiul meu va vorbi şi va auzi. Chiar dacă Natura mi-a trimis un copil fără urechi, ea nu mă putea sili să accept realitatea acestei afecţiuni. În mintea mea ştiam deja că fiul meu va auzi şi va vorbi. De unde ştiam acest lucru? Pur şi simplu, eram sigur că trebuie să existe o cale, şi ştiam că eu o voi găsi. M-am gândit atunci la cuvintele nemuritorului Emerson: „Întreaga viaţă are drept unic scop să ne înveţe puterea credinţei. Tot ce trebuie să facem noi este să o ascultăm. Cu toţii suntem ghidaţi, şi dacă ştim să păstrăm tăcerea interioară, noi putem auzi cuvântul potrivit.“

Cuvântul potrivit? DORINŢA! MI-AM DORIT atunci mai presus de orice altceva ca fiul meu să nu fie un surdomut. Nu am renunţat nicio clipă să îmi doresc intens acest lucru, orice s-ar fi întâmplat.

Cu mulţi ani înainte scrisesem următorul rând: „Singurele limitări pe care le avem sunt cele pe care ni le impunem singuri în mintea noastră“. Pentru prima dată în viaţa mea, mi-am pus întrebarea dacă această afirmaţie este corectă. Aveam lângă mine un copilaş născut fără echipamentul natural al auzului. Chiar dacă ar fi putut auzi şi vorbi, avea să fie oricum desfigurat pe viaţă. Cu siguranţă, copilul meu nu şi-a putut stabili singur această limitare mentală.

Ce puteam face? Mi-am propus să găsesc o cale prin care să induc în mintea copilului propria mea DORINŢĂ ARZĂTOARE ca sunetul să ajungă la creierul lui fără ajutorul urechilor.

De îndată ce băiatul avea să crească suficient pentru a putea coopera, aveam să îi umplu atât de mult mintea cu DORINŢA MEA ARZĂTOARE de a auzi, încât Natura avea să dea curs dorinţei mele, prin metodele ei specifice, transformând-o în realitate fizică.

Toate aceste gânduri mi-au trecut atunci prin minte, deşi nu le-am comunicat nimănui. Mi-am reînnoit în fiecare zi legământul pe care l-am făcut cu mine însumi, de a nu accepta un fiu surdomut.

Când copilul a mai crescut şi a început să observe lucrurile din jurul lui, am remarcat cu toţii că el avea un anumit grad de auz. Când a ajuns la vârsta la care copiii încep de regulă să vorbească, el nu a făcut nicio tentativă în această direcţie, dar ne puteam da seama ţinând cont de acţiunile sale că putea auzi într-o oarecare măsură. Nici nu doream să ştiu mai mult! Eram absolut convins că dacă poate auzi oricât de puţin, îşi va putea dezvolta din ce în ce mai mult această capacitate. S-a întâmplat apoi un eveniment care mi-a dat noi speranţe. Sursa lui a fost complet neaşteptată.

Am cumpărat un patefon. Când copilul a auzit pentru prima dată muzica, el a intrat în extaz şi şi-a adjudecat prompt aparatul. În scurt timp şi-a dezvoltat chiar o preferinţă pentru anumite melodii, printre care şi It’s a Long Way to Tipperary. La un moment dat, el şi-a pus de mai multe ori melodia, pe care a ascultat-o timp de două ore neîncetat, cu dinţii lipiţi de cutia din lemn a patefonului. Semnificaţia acestui obicei al său nu ne-a devenit clară decât mulţi ani mai târziu, întrucât la acea vreme nu auziserăm de principiul „conductivităţii sunetului prin oase“.

La scurt timp după ce băiatul şi-a adjudecat patefonul, am descoperit că mă putea auzi destul de distinct dacă îmi lipeam buzele de osul lui mastoidian sau de baza craniului. Această descoperire mi-a pus la dispoziţie instrumentul de care aveam nevoie pentru a-mi transpune în practică Dorinţa mea Arzătoare de a-mi ajuta fiul să îşi dezvolte auzul şi vorbirea. La acea vreme, acesta dădea deja mici semne că doreşte să vorbească. Tabloul de ansamblu era departe de a fi încurajator, dar DORINŢA SUSŢINUTĂ DE CREDINŢĂ nu cunoaşte cuvântul imposibil. După ce am stabilit că băiatul îmi poate auzi distinct sunetul vocii, am început imediat să îi inoculez dorinţa de a auzi şi de a vorbi. În scurt timp, am descoperit că micuţului îi plăcea să asculte seara poveşti, înainte de culcare. De aceea, am inventat tot felul de poveşti menite să îi dezvolte încrederea în sine, imaginaţia şi dorinţa arzătoare de a auzi şi de a fi un copil normal.

Îi plăcea îndeosebi o poveste, căreia îi adăugam mereu noi nuanţe ori de câte ori i-o repetam. Intenţia mea era să îi inoculez ideea că deficienţa sa nu era o lipsă, ci un activ de mare valoare. În pofida faptului că întreaga filozofie pe care am studiat-o afirma cu claritate că ORICE ADVERSITATE TIMPURIE POARTĂ ÎN SINE SĂ- MÂNŢA UNUI AVANTAJ ECHIVALENT, trebuie să îţi mărturisesc că la acea dată nu ştiam cum s-ar putea dovedi vreodată un activ valoros această deficienţă de auz. Totuşi, am continuat practica de a-i prezenta fiului meu această filozofie deghizată sub forma unor poveşti pentru copii, în speranţa că va veni o vreme când va descoperi el însuşi un plan prin care să îşi depăşească handicapul, punându-l chiar să servească unui scop util.

Raţiunea mă făcea să cred că nu poate exista vreo compensaţie pentru lipsa echipamentului natural al auzului, dar DORINŢA dublată de CREDINŢĂ a fost mai puternică decât raţiunea şi m-a inspirat să merg mai departe. Analizând retrospectiv experienţa, îmi dau seama acum că încrederea în mine a fiului meu a jucat un rol esenţial în uimitoarele rezultate pe care le-am obţinut în cele din urmă. El nu a pus niciodată la îndoială ceea ce îi spuneam. I-am inoculat astfel ideea că are un avantaj distinct faţă de fratele său mai mare, care se va reflecta în timp în tot felul de maniere. Spre exemplu, când va fi la şcoală, profesorii vor observa că nu are urechi, astfel încât îl vor trata ca pe un caz special şi vor fi extrem de blânzi cu el. Chiar aşa s-au şi întâmplat lucrurile mai târziu. Mama lui a avut grijă de acest lucru, făcându-le vizite profesorilor şi aranjând cu ei să îi acorde copilului atenţia suplimentară de care avea nevoie. I-am inoculat de asemenea ideea că atunci când va fi suficient de mare pentru a vinde ziare (fratele lui mai mare făcea deja acest lucru), oamenii vor fi impresionaţi de handicapul lui şi de dorinţa sa de a se descurca singur în viaţă, aşa că îi vor da bacşişuri consistente.

Am remarcat astfel că auzul copilului a început să se îmbunătăţească în timp. Mai mult, el nu a dat niciodată semne că s-ar interioriza peste măsură din cauza afecţiunii sale şi că ar refuza astfel contactul cu lumea exterioară. La vârsta de şapte ani, ne-a dat primele dovezi concrete că metoda pe care am aplicat-o asupra lui a dat rezultate. Timp de mai multe luni la rând, ne-a implorat să îl lăsăm să vândă ziare, dar mama lui a refuzat să îi dea consimţământul, temându-se că din cauza surzeniei ar fi prea riscant pentru el să umble singur pe străzi.

În cele din urmă, el şi-a luat destinul în propriile mâini. Într-o după-amiază, pe când ar fi trebuit să stea singur acasă, împreună cu servitorii, el a sărit pe geamul din bucătărie, s-a strecurat afară şi a pornit la drum. A împrumutat şase cenţi de la cizmarul din vecinătate, i-a investit în ziare, a vândut aceste ziare, a reinvestit banii şi a continuat acest proces până seara târziu. După ce şi-a plătit datoria la „bancherul“ care i-a împrumutat banii, i-a rămas un profit net de 42 de cenţi. Când am ajuns seara acasă, l-am găsit dormind într-un somn adânc, ţinând strâns în mână banii câştigaţi.

Mama lui i-a descleştat pumnul, i-a luat monedele din mână şi a izbucnit în lacrimi. Să plângi în faţa primei victorii decisive a fiului tău mi se părea un gest absolut nepotrivit. Personal, am reacţionat exact pe dos. Am izbucnit într-un hohot de râs homeric, întrucât ştiam că intenţia mea de a-i inocula copilului o atitudine de încredere în sine a dat rezultate.

Mama lui nu a văzut în această aventură decât tentativa unui băieţel surd de a ieşi pe străzi pentru a câştiga câţiva bani, riscându-şi astfel viaţa. Eu am văzut în ea germenul unui om de afaceri curajos, ambiţios şi încrezător în sine, a cărui preţuire de sine s-a dublat cu această ocazie, întrucât a început prima afacere din viaţa sa şi a câştigat. Întreaga poveste m-a umplut de satisfacţie, deoarece ştiam că ea dovedea existenţa unei inventivităţi pe care băiatul meu nu avea să o mai piardă tot restul vieţii. Evenimentele ulterioare mi-au dat dreptate. Ori de câte ori fratele lui dorea să obţină ceva de la noi, el se tăvălea pe jos şi ţipa ca din gură de şarpe până când obţinea ceea ce îşi dorea. În schimb, când „băieţelul surd“ îşi dorea ceva, el îşi făcea un plan prin care putea câştiga nişte bani, astfel încât să îşi poată cumpăra singur obiectul dorit. El continuă să urmeze această strategie inclusiv la ora actuală!

Fiul meu m-a învăţat astfel că orice handicap poate fi transformat într-o piatră de temelie pe care poate fi construit orice ideal, cu condiţia ca el să nu fie privit ca un obstacol, ci ca un alibi.

Şi astfel, băiatul surd a absolvit rând pe rând şcoala generală, liceul şi colegiul, chiar dacă nu îşi putea auzi profesorii decât atunci când ţipau. El nu a învăţat niciodată la o şcoală pentru surzi, iar NOI NU I-AM PERMIS SĂ ÎNVEŢE LIMBAJUL SURDOMUŢILOR. Am fost ferm hotărâţi de la bun început să îi asigurăm o viaţă normală, în care să crească alături de alţi copii normali, şi ne-am ţinut de cuvânt, chiar dacă ne-am certat de multe ori pe acest subiect cu oficialii şcolilor în care a învăţat fiul meu.

Când fiul meu a ajuns în liceu, el a încercat un dispozitiv electric pentru stimularea auzului, dar acesta nu l-a ajutat cu nimic. De altfel, la vârsta de şase ani i-am făcut băiatului o operaţie la una din părţile laterale ale capului, iar dr. J. Gordon Wilson, medicul care i-a făcut operaţia, a descoperit cu această ocazie că echipamentul natural al auzului îi lipsea în întregime (inclusiv urechea interioară, nu doar pavilionul exterior).

În timpul ultimei săptămâni de colegiu (adică la 18 ani după operaţie) s-a întâmplat ceva care a marcat cel mai important punct de cotitură din viaţa fiului meu. Printr-o aparentă întâmplare, el a intrat în posesia unui alt aparat electric pentru auz, care i-a fost trimis pentru probă. Din cauza primei dezamăgiri, el nu s-a grăbit foarte tare să îl încerce. În cele din urmă, el a luat aparatul şi l-a lipit de cap. Ca prin magie, DORINŢA LUI ARZĂTOARE DE A DUCE O VIAŢĂ NORMALĂ S-A ÎNDEPLINIT PE LOC! Pentru prima dată în viaţa lui, el a început să audă la fel de bine ca orice alt om. „Dumnezeu operează pe căi misterioase, săvârşindu-şi astfel miracolele.“

Entuziasmat la culme de Marea Schimbare pe care i-a permis să o experimenteze noul aparat, el s-a repezit la telefon şi şi-a sunat mama, auzindu-i perfect vocea. A doua zi, el a auzit pentru prima dată în viaţa lui distinct vocile profesorilor din sala de curs! Înainte nu îi putea auzi decât dacă ţipau de la distanţă mică. A putut asculta radioul. S-a putut uita la televizor, auzind ce se vorbea. Pentru prima dată în viaţa lui, a putut conversa liber cu ceilalţi oameni, fără ca aceştia să fie nevoiţi să ţipe. Nu-i de mirare că noua lume pe care o percepea i se părea magică. Noi am refuzat întreaga viaţă să acceptăm eroarea Naturii şi, prin DORINŢA NOASTRĂ PERSEVERENTĂ, am silit Natura să îşi corecteze eroarea, prin singura modalitate pragmatică ce ne-a stat la dispoziţie.

DORINŢA noastră a dat în cele din urmă rezultate, dar victoria nu era încă totală. Băiatul încă mai trebuia să găsească o modalitate clară şi practică de a-şi converti handicapul într-un beneficiu echivalent.

Fără să realizeze încă plenar semnificaţia marii sale realizări şi aflat sub imperiul fericirii provocate de descoperirea noii lumi a sunetului, el i-a scris o scrisoare producătorului aparatului pentru auz, descriindu-i plin de entuziasm experienţa sa. Ceva din această scrisoare (mai puţin rândurile propriu-zise, cât ceea ce se putea citi printre ele) a determinat conducerea companiei să îl invite la New York. Când a ajuns la aeroport, el a fost condus de o maşină până la sediul companiei. În timp ce vorbea cu inginerul- şef al acesteia, povestindu-i despre noile senzaţii pe care le percepea, prin minte i-a trecut o idee inspirată. Acest prim impuls mental a fost cel care avea să îi transforme handicapul într-un activ preţios, capabil să producă în viitor dividende deopotrivă financiare şi măsurate în fericire pentru mii de oameni.

În esenţă, acest prim gând inspirat care i-a trecut prin minte suna astfel: fiul meu s-a gândit că ar putea ajuta milioane de oameni surzi care trec prin viaţă fără să ştie nimic despre existenţa aparatelor pentru auz, dacă ar găsi o cale potrivită pentru a le transmite istoria Marii Schimbări pe care a experimentat-o el însuşi. El a luat pe loc decizia de a-şi consacra restul vieţii oamenilor cu deficienţe de auz, ajutându-i atât cât îi stătea în puteri.

Timp de o lună, el a făcut cercetări intensive, analizând întregul sistem de marketing al producătorului de aparate pentru auz. El a creat apoi noi mijloace de comunicare cu oamenii care suferă de deficienţe de auz din întreaga lume, cu scopul de a le putea împărtăşi Marea Schimbare care s-a petrecut în cazul lui. După ce şi-a terminat studiul, el a conceput un plan pe doi ani, bazat pe descoperirile sale. Când i-a prezentat companiei planul său, aceasta i-a oferit pe loc un post de conducere, dându-i astfel şansa să îşi realizeze ambiţia.

Când s-a prezentat pentru prima dată la noua sa slujbă, el nici nu visa că va aduce speranţă şi uşurare multor mii de oameni surzi sau cu deficienţă de auz care, fără ajutorul lui, ar fi fost condamnaţi să rămână pentru totdeauna surdomuţi.

La scurt timp după ce a devenit asociat cu producătorul de aparate pentru auz, el m-a invitat să particip la un curs organizat de compania lui cu scopul de a-i învăţa pe surdomuţi să audă şi să vorbească. Nu mai auzisem niciodată până atunci de o asemenea formă de educaţie. De aceea, am participat la curs, oarecum sceptic, dar sperând că acesta nu va însemna o pierdere totală de timp pentru mine. Am asistat astfel la o demonstraţie care mi-a demonstrat pe scară largă cât de mare era succesul pe care l-am avut inoculându-i de mic fiului meu DORINŢA de a auzi normal. Am văzut surdomuţi învăţaţi cu adevărat să audă şi să vorbească prin aplicarea aceluiaşi principiu pe care l-am folosit eu cândva, cu mai bine de 20 de ani în urmă, cu scopul de a-mi salva fiul de surzenie şi de muţenie. Printr-o ciudată întorsătură a Roţii Destinului, fiul meu Blair şi cu mine am fost predestinaţi să contribuim la corectarea acestei deficienţe atât de dureroase de care suferă foarte mulţi oameni (şi de care vor suferi cei nenăscuţi încă), dat fiind că noi suntem – din câte ştiu eu – singurii oameni de pe planetă care au demonstrat dincolo de orice îndoială că surzenia poate fi corectată până la restabilirea unei vieţi complet normale pentru cei care suferă de această afecţiune. Eu am făcut acest lucru pentru fiul meu; acesta a preluat ştafeta şi a dus-o mai departe, ajutând mii de alţi oameni. Nu am nicio îndoială că dacă nu aş fi reuşit să îi modelez (împreună cu mama lui) mintea aşa cum am făcut-o, Blair ar fi rămas un surdomut pentru tot restul vieţii. Medicul care a asistat la naşterea lui ne-a spus confidenţial că noul-născut nu va putea auzi şi vorbi niciodată. Acum câteva săptămâni, dr. Irving Voorhees, un specialist renumit în astfel de cazuri, l-a examinat foarte detaliat pe Blair. El a rămas uluit să constate cât de clar aude fiul meu sunetele şi cât de corect vorbeşte, în condiţiile în care, şi citez: „Examinarea a arătat că, teoretic, băiatul nu ar trebui să audă absolut nimic.“ Ei bine, băiatul meu aude perfect, în pofida faptului că razele X arată că el nu are nicio deschizătură în craniu, acolo unde ar fi trebuit să îi fie urechile.

Când i-am inoculat de mic în minte DORINŢA de a auzi şi de a vorbi, adică de a trăi la fel ca orice alt om normal, s-a întâmplat ceva ciudat. În el s-a trezit o forţă care a silit Natura să creeze o punte între universul tăcut din creierul său şi lumea exterioară, prin mijloace pe care nici cei mai mari specialişti de la ora actuală nu le pot interpreta. Ar fi un sacrilegiu să încerc eu să descriu prin ce mijloace a reuşit Natura să realizeze acest miracol. Consider însă că ar fi de neiertat dacă nu aş povesti lumii rolul umil pe care l-am jucat eu în toată această poveste ciudată. Este de datoria mea, dar şi un privilegiu, să afirm că, după părerea mea, nimic nu este imposibil pentru cel care îşi dublează DORINŢA cu o CREDINŢĂ la fel de intensă.

Am convingerea absolută că orice DORINŢĂ ARZĂTOARE are capacitatea de a se transforma în timp în echivalentul ei fizic. Blair ŞI-A DORIT să audă normal, iar acum aude! El s-a născut cu un handicap care l-ar fi putut trimite pe stradă să vândă fleacuri şi să cerşească, dacă nu ar fi avut acea DORINŢĂ ARZĂTOARE de a auzi normal. Peste ani, handicapul lui s-a transformat într-un instrument cu ajutorul căruia le poate aduce servicii utile milioanelor de oameni care au deficienţe de auz, fiind – în plus – recompensat corespunzător în plan financiar pentru aceste servicii.

Ideea pe care i-am inoculat-o în minte pe vremea când nu era decât un băieţel, făcându-l să CREADĂ că afecţiunea lui va deveni cândva un activ valoros pe care îl va putea capitaliza, a dat roade. Într-adevăr, nu există absolut niciun gând, fie el pozitiv sau negativ, pe care CREDINŢA dublată de o DORINŢĂ ARZĂTOARE să nu îl poată transforma într-o realitate. Din fericire, cele două calităţi sunt gratuite şi le stau la dispoziţie tuturor oamenilor. În întreaga mea experienţă de viaţă nu am cunoscut niciodată un caz care să demonstreze mai limpede imensa putere a DORINŢEI. Mulţi autori fac greşeala de a scrie despre subiecte despre care nu cunosc decât puţine date, şi acelea superficiale sau prea elementare. Personal, am avut norocul de a testa eficacitatea teoriei PUTERII DORINŢEI prin cazul incredibil al fiului meu. Poate că întreaga experienţă a fost providenţială, căci la ora actuală nu cunosc niciun alt exemplu mai bun de persoană care poate demonstra prin propria sa viaţă ce se poate întâmpla atunci când îţi pui DORINŢA la treabă, decât fiul meu. Dacă însăşi Mama-natură se înclină în faţa puterii dorinţei umane, nu văd ce indivizi s-ar putea opune vreodată acestei puteri.

Stranie şi de nepreţuit este puterea minţii umane! Nimeni nu înţelege metodele pe care le foloseşte ea pentru a atrage diferite circumstanţe, diferiţi indivizi şi diferite obiecte necesare pentru a transforma DORINŢA în echivalentul ei fizic. Cine ştie? Poate că ştiinţa va descoperi vreodată acest secret.

Când acesta era mic, i-am inoculat fiului meu DORINŢA de a auzi şi de a vorbi la fel ca orice om normal. Această DORINŢĂ s-a transformat la ora actuală într-o realitate. Mai mult, i-am inoculat DORINŢA de a-şi converti acest handicap într-un activ valoros, iar această DORINŢĂ i-a fost de asemenea îndeplinită. Modul de operare prin care aceste miracole au devenit posibile nu este greu de descris. Nu a fost nevoie decât de trei lucruri: de o CREDINŢĂ dublată de DORINŢA de a auzi normal, pe care i le-am inoculat fiului meu; de faptul că i-am transmis această dorinţă a mea prin toate mijloacele care mi-au stat la dispoziţie o perioadă foarte lungă de timp, fără să renunţ niciodată; şi de faptul că EL M-A CREZUT!

La scurt timp după ce am terminat de scris acest capitol, am aflat de moartea doamnei Schuman-Heink. Am găsit în ştirile din ziare care au anunţat moartea ei un mic paragraf care oferă indicii clare cu privire la succesul uluitor pe care l-a avut această femeie în cariera sa muzicală. Doresc să citez acest paragraf, întrucât indiciul la care face referire el nu este altul decât DORINŢA.

La începutul carierei sale, doamna Schuman-Heink l-a vizitat pe directorul operei din Viena şi l-a rugat să îi testeze vocea. Acesta a refuzat însă. După ce i-a aruncat o privire sumară tinerei zdrenţăroase din faţa lui, el a exclamat fără nicio delicateţe: „Cu o astfel de faţă şi fără niciun pic de personalitate, cum te poţi aştepta să ai vreun succes în domeniul operei? Copila mea, renunţă la această idee. Mai bine cumpără-ţi o maşină de cusut şi apucă-te de treabă. NU VEI FI NICIODATĂ O CÂNTĂREAŢĂ.“

„Niciodată“ sună cam exagerat! Chiar dacă ştia multe despre tehnicile vocale, se pare că directorul Operei din Viena nu ştia nimic despre puterea dorinţei, mai ales atunci când aceasta din urmă capătă proporţiile unei obsesii. Dacă ar fi ştiut mai multe lucruri despre această putere, el nu ar fi făcut niciodată greşeala de a condamna un geniu fără să-i acorde nicio şansă.

Cu câţiva ani în urmă, unul din asociaţii mei în afaceri s-a îmbolnăvit. În timp boala lui s-a agravat, astfel încât în cele din urmă a fost nevoit să se interneze în spital pentru a fi operat. Cu puţin timp înainte de a fi dus în sala de operaţie, l-am privit şi m-am întrebat cum ar putea supravieţui unei operaţii majore o persoană atât de slăbită cum arăta el. Medicul însuşi m-a avertizat că şansele de a-l mai revedea în viaţă erau aproape nule. Dar aceasta era doar OPINIA MEDICULUI, nu şi a pacientului său. Când a trecut pe lângă mine în patul său cu rotile, acesta mi-a şoptit cu o voce pe care abia dacă i-am auzit-o: „Nu-ţi face probleme, şefule. În câteva zile voi ieşi de aici.“ Asistenta medicală l-a privit cu milă. Şi totuşi, pacientul a supravieţuit. În final, acelaşi medic mi-a spus: „Numai dorinţa lui de a trăi l-a salvat. Dacă nu ar fi refuzat să accepte posibilitatea de a muri, nu ar fi supravieţuit.“

Eu cred cu convingere în puterea DORINŢEI susţinute de CREDINŢĂ, întrucât am văzut această putere ridicându-i pe oameni aparent fără niciun viitor dintr-o condiţie foarte joasă în cele mai înalte poziţii ale puterii şi bogăţiei; am văzut-o răpind victime „sigure“ din mormântul care le era deja pregătit; am văzut-o ajutându-i să se ridice şi să o ia de la început pe cei care au fost îngenuncheaţi de o sută de ori; am văzut-o asigurându-i fiului meu o viaţă normală, fericită şi de succes, în pofida faptului că Natura l-a trimis în această lume uitând să îl înzestreze cu urechi.

Cum poate fi controlată şi folosită eficient puterea DORINŢEI? Sper că am reuşit să răspund într-o oarecare măsură la această întrebare în capitolul de faţă. Capitolele următoare vor completa aceste informaţii. Doresc ca acest mesaj să ajungă la lume acum, când aceasta se pregăteşte să iasă din cea mai de durată şi din cea mai devastatoare recesiune pe care a experimentat-o vreodată. Pornesc de la premisa rezonabilă că mesajul va ajunge la mulţi dintre cei care au fost afectaţi de recesiune, care şi-au pierdut averile sau poziţiile sociale, ajutându-i să îşi facă din nou planuri şi să revină în prim-planul vieţii sociale. Tuturor acestora, doresc să le transmit mesajul că orice realizare – indiferent de natura sau de scopul ei – începe întotdeauna cu DORINŢA ARZĂTOARE de a obţine ceea ce îţi doreşti. Folosind un principiu straniu, dar extrem de puternic al „alchimiei mentale“, pe care nu l-a divulgat niciodată oamenilor, Natura conferă DORINŢEI PUTERNICE acea forţă care nu cunoaşte cuvântul „imposibil“ şi care nu acceptă că eşecul ar putea fi vreodată o realitate.
A apărut în: 2009-11