EnglishRomanian

Sfaturi despre meditatie pentru incepatori

Sfaturi despre meditație pentru începători

Sfaturi despre meditație pentru începători

Cu siguranță ai auzit până acum despre meditație și ceva te îndeamnă să încerci și tu, doar că nu știi de unde să începi. Ei bine, află că există mai multe tehnici pe care le poți aborda, pentru a obține acele stări de liniște, calm și pace interioară, pe care ți le dorești atât de mult. Dacă ești începător în această artă, dă-ne voie să îți prezentăm câteva tehnici și să îți oferim o serie de sfaturi utile!
 
Meditația prin mantra
Dacă nu știai, o mantra reprezintă rostirea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte, cu însemnătate sacră, care ajută persoana în cauză să își relaxeze mintea. În sanscrită, „mantra” este o combinație de cuvinte, „man” însemnând „minte”, iar „tra” însemnând eliberare. Așadar, mantra reprezintă un instrument pe care îl poți utiliza pentru a te putea concentra și a obține claritate.
 
Sfaturi despre meditație pentru începători1Poți rosti o mantra atât cu voce tare, cât și în gând. Această practică este utilizată încă din timpuri străvechi, de multe culturi și religii, cum ar fi cea budistă. Dacă vrei să exersezi meditația prin mantra, este necesar doar să îți găsești un loc liniștit, unde să te așezi și să încerci să îți găsești echilibrul, în timp ce repeți acele cuvinte menite să îți aducă starea dorită. Poți utiliza și un șirag de mărgele Mala, pentru meditație.
 
Meditația ghidată
Există numeroase tehnici de meditație ghidată pe care le poți încerca. Fiecare dintre acestea implică utilizarea imaginației și a vizualizării, fiind extrem de utile pentru începători sau cei care întâmpină probleme în atingerea unei stări meditative.
 
Folosește-te de meditația ghidată pentru a merge în locuri în care doar imaginația ta te poate purta și folosește acest exercițiu pentru a te vindeca și a lucra la propria persoană. Pentru a exersa trebuie să te așezi în liniște și să îți imaginezi că te plimbi pe plajă, ori într-un loc care să îți aducă fericire. Admiră culorile, simte mirosurile și fii atent la toate sunetele din jur și folosește acest spațiu sigur pentru a reflecta și a medita.
 
Meditație prin focusare
Așa cum îi spune și numele, meditația prin focusare implică concentrarea asupra unui obiect la alegere, precum o plantă sau o lumânare și examinarea acestuia până în cele mai mici detalii. Acest obiect trebuie să fie ales de către fiecare persoană în parte, care să poată fascina și intriga privitorul.
 
Acest tip de meditație te poate ajuta să te destinzi și să lași deoparte temerile sau gândurile negative. Totodată reprezintă o bună modalitate pentru a-ți exersa concentrarea și atenția la detalii. Vei observa că în timp îți va fi tot mai ușor să te focusezi și vei fi mult mai atent la detaliile din jurul tău.
 
Meditația prin respirație
Conform specialiștilor, meditația, în combinație cu tehnici de respirație, poate contribui la obținerea unei minți mai ascuțite. Studiile demonstrează faptul că există o conexiune între meditația prin respirație și atenția și sănătatea creierului uman. Printre beneficiile acestei tehnici se numără o abilitate de concentrare crescută, emoții pozitive și o minte mult mai prezentă.
 
Persoanele care suferă de probleme cu anxietatea au tendința să respire cu dificultate în momentele de cumpănă. Dacă vrei să încerci meditația prin respirație poți utiliza tehnica 4-7-8: inspiră timp de patru secunde, ține-ți respirația timp de șapte secunde, apoi expiră pentru opt secunde. Repetă această tehnică de 4 ori și vei constata cum mintea ta va fi mai zen, iar corpul tău va fi mult mai relaxat.
 
Meditație mindfulness
Meditația mindfulness este despre a fi ancorat în prezent, fără a fi distras de gânduri sau emoții. Acest tip de meditație te poate ajuta să te concentrezi complet asupra momentului și asupra tot ceea ce simți. În timpul meditației poți include tehnici de respirație, dar și scanarea corpului, de la picioare și până la creștet. Este important să te folosești de orice tip de metodă care te poate ajuta să te concentrezi și să te focusezi cât mai bine.
 
Meditația zilnică este o practică excelentă pentru a combate stresul, anxietatea și a învinge fricile. Încearcă câteva dintre metodele de meditație de mai sus și vezi care dintre ele ți se potrivește cel mai bine.
 

 

Comentarii

Recenzii clienti

iti place acest articol?
Scrie un comentariu
Scrie o recenzie

Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!

Scrie o recenzie
Distribuie mai departe