EnglishRomanian

Chihlimbarul: istorie, legende si proprietati

Chihlimbarul istorie, legende și proprietăți

Chihlimbarul: istorie, legende și proprietăți

Încă din urmă cu multe secole pietrele semiprețioase au atras și au suscitat interesul oamenilor. Fie că acest interes s-a datorat culorilor vibrante pe care anumite pietre le au, fie că interesul a venit prin prisma proprietăților pe care oamenii acelor timpuri le atribuiau pietrelor semiprețioase, acestea au fost printre elementele naturale folosite în diferite scopuri.

Chihlimbarul – o piatră semiprețioasă unică
Una dintre pietrele semiprețioase folosite încă din vechime a fost chihlimbarul. Această piatră semiprețioasă este foarte apreciată pentru frumusețea sa unică, dar și pentru senzația de căldură pe care o emană. Chihlimbarul a fost purtat de multe secole drept amuletă și sub formă de bijuterie. Timp de mii de ani această piatră semiprețioasă a fost purtată în diferite moduri și pentru diferite scopuri.

O caracteristică specifică pentru piatra de chihlimbar este existența anumitor insecte preistorice care sunt fosilizate. Este o modalitate de a putea observa și admira vietăți din categoria insectelor așa cum arătau acestea acum milioane de ani, atunci când au fost prinse captive în rășina care ulterior s-a transformat în chihlimbar.

Piatra de chihlimbar este asociată cu energia solară datorită aspectului pe care îl are. Din perspectiva proprietăților, se consideră că piatra de chihlimbar aduce vitalitate și echilibru, având calități foarte importante pentru vindecarea atât a corpului fizic, cât și a sufletului. Există mai multe legende, semnificații istorice și proprietăți ale chihimbarului, iar despre acestea vom discuta în ceea ce urmează.

Să facem cunoștință cu proprietățile chihlimbarului
Chihlimbarul nu se regăsește în categoria clasică a cristalelor datorită faptului că nu se formează în roci din diferiți compuși minerali. Pietrele de chihlimbar sunt în schimb în categoria pietrelor semiprețioase de natură organică, categorie unde mai regăsim spre exemplu perlele sau coralii.

Chihlimbarul istorie, legende și proprietăți1Formarea chihilmbarului are loc prin fosilizarea rășinii de copac într-un proces care durează zeci de milioane de ani. Pe baza sursei de formare a chihilmbarului, aceasta este o piatră cu duritate foarte mică, având un indice între 1 și 2,5 pe scara Mohs. Astfel vorbim despre o piatră care se poate sparge foarte ușor. Chihilmbarul poate fi găsit în diferite variante de transparență, de la pietre foarte clare, la pietre translucide și până la varietăți opace.

Sunt disponibile mai multe varietăți de chihlimbar din perspectiva culorilor și a nuanțelor. Culoarea cea mai cunoscută este cea galben-auriu, dar există și alte culori, acestea fiind mult mai rare. Printre acestea putem aminti chihlimbarul albastru, cel roșu, chihlimbarul alb și varietatea de chihlimbar verde. Există inclusiv varianta chihlimbarului negru, acesta fiind găsit în zona Baltică, dar și în România în zona Buzăului.

Una dintre proprietățile specifice chihlimbarului este dată de capacitatea acestuia de a se încărca cu energie. Dacă piatra de chihlimbar este frecată de anumite materiale, aceasta va capta energia din materialele respective. În lume sunt disponibile mai multe variante de chihlimbar. Printre cele mai apreciate sunt cele din zona baltică, dar și cele din Myanmar sau Republica Dominicană. În România se regăsește o varietate extrem de rară a acestei pietre, aceasta numindu-se chihlimbar rumanit și poate fi găsită în regiunea montană din Buzău.

Chihlimbarul în istorie și în legende
Cunoscut și sub numele de „ambră”, chihlimbarul își are proveniența numelui din limba arabă, acolo unde „al-anbar” semnifică „auriu”. Încă de la auzul denumirii acestei pietre te poți gândi la o culoare prețioasă galben-auriu. Împreună cu proprietățile cu care este înzestrat chihlimbarul, această piatră a fost printre cele mai apreciate și folosite în viața spirituală a vremurilor străvechi.

Elemente brute din chihlimbar datate din Paleolitic au fost găsite în interiorul unor peșteri din Marea Britanie de astăzi și în nordul Europei. Astfel putem realiza faptul că piatra de chihlimbar a călătorit sute de kilometri și acum câteva mii de ani, având în vedere că aceste locuri nu erau surse de chihlimbar. În Antichitate a luat naștere „Drumul chihlimbarului”, acest drum fiind printre cele mai vechi rute comerciale care făcea legătura dintre Marea Baltică și Marea Mediterană.

În perioada Egiptului Antic și a faraonilor, piatra de chihilmbar este folosită împreună cu tămâia în diferite ritualuri mistice. De asemenea, chihlimbarul se folosea frecvent și pentru îmbălsămarea mumiilor. În interiorul piramidelor egiptene au fost descoperite diferite amulete, talismane și bijuterii prelucrate în chihlimbar. Aceste amulete și bijuterii erau purtate datorită credinței că această piatră are puterea de a alunga energiile negative și blestemele.

Chihlimbarul a fost folosit și în rândul altor popoare istorice. Astfel, piatra de chihlimbar era folosită inclusiv de către greci, indieni, etrusci sau mesopotamieni. Chihlimbarul era folosit și sub formă de pulbere pentru a vindeca și a purifica atât mintea, cât și corpul. În regiunea Mării Baltice popoarele străvechi foloseau chihlimbarul sub forma monedelor de schimb pentru comerț, din acest motiv chihlimbarul fiind denumit „Aurul Nordului”.

Există legende care afirmă că această piatră de chihlimbar era folosită pentru ridicarea unei locuințe. În acest sens chihlimbarul se mărunțea și se folosea pentru temelia caselor, considerându-se că această practică va ține la distanță spiritele rele. Statuete sculptate din chihlimbar au fost descoperite în diferite locuri sacre. În același timp această piatră a fost purtată ca talisman sau amuletă și de către șamani sau vindecători.

Chihlimbarul istorie, legende și proprietăți2În rândul vikingilor chihlimbarul era folosit pentru a sculpta forme de animale, aceste forme fiind considerate a purta forța și puterea animalelor sculptate. Forme de chihlimbar era purtate sub formă de figurine de către femei pentru a aduce fertilitate. Chinezii foloseau de asemenea chihlimbarul, aceștia considerând că sufletele tigrilor se vor transforma în pietre de chihlimbar atunci când acestea se vor elibera din dimensiunea fizică a acestei lumi.

Chiar și în zilele moderne chihlimbarul este o piatră foarte apreciată pentru aspectul său, dar și pentru proprietățile și caracteristicile pe care le oferă.

Care sunt semnificațiile chihlimbarului?
Conform specialiștilor în cristalografie și pasionaților de cristale, chihlimbarul este o piatră care are abilitatea de a atrage energii pozitive și forțe menite a proteja persoana care poartă chihlimbarul. Datorită faptului că este o piatră asociată cu Soarele, chihlimbarul este de multe ori asemănat cu luarea unei doze de vitamina D.

Printre semnificațiile atribuite chihlimbarului regăsim generarea unei stări de echilibru, vitalitate, eliberarea de stresul cotidian, regăsirea încrederii și transformarea energie negative. Prin prisma modului de formare a chihlimbarului, proces care a durat milioane de ani, chihlimbarul este una dintre pietrele semiprețioase care înglobează în structura sa mare parte din înțelepciunea Pământului. Aici facem referire la o energie foarte veche care are capacitatea de a deschide calea înspre perspectiva potrivită pentru viața ta.

În prezent chihlimbarului îi sunt atribuite aceleași semnificații privind abilitatea de a atrage energii pozitive și de a aduce claritate la nivelul gândirii. Mai mult, foarte multă lume apelează la chihlimbar pentru a se bucura de încredere de sine și pentru a combate stările depresive.

Se spune că principala proprietate și menire a chihlimbarului este de a oferi protecție și de a atrage norocul în viața persoanelor care apelează la energia acestei pietre semiprețioase. Datorită aspectului său de cele mai multe ori transparent, chihlimbarul oferă claritate. În același timp, proprietatea specifică de a asigura circularea energiei oferă chihlimbarului proprietatea de a prelua și îndepărta energiile negative.

Să tragem linie!
Dacă îți dorești să aduci în viața ta energia și proprietățile chihlimbarului, nu îți rămâne decât să găsești categoria de produse din chihlimbar potrivită pentru ceea ce ai nevoie. Fie că alegi coliere sau brățări din chihlimbar, fie că vrei să folosești chihlimbarul pentru a decora anumite spații, în oferta magazinului StoneMania vei putea alege o gama variată de astfel de produse realizate din piatra de chihlimbar.

Comentarii

Recenzii clienti

iti place acest articol?
Scrie un comentariu
Scrie o recenzie

Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!

Scrie o recenzie
Distribuie mai departe