Descriere
Meditația totală – Deepak Chopra, carte
Atinge noi dimensiuni ale vieții fără stres!
În ultimii 30 de ani, dr. Deepak Chopra s-a aflat în fruntea „revoluției meditației” în Occident. Cartea sa Meditația totală oferă o reinterpretare revoluționară a beneficiilor fizice, mentale, emoționale, relaționale și spirituale pe care le aduce această practică.
Dr. Chopra te îndrumă să-ți trezești nivelurile de conștientizare ce îți cultivă o viziune clară, îți vindecă mintea și trupul și te ajută să recuperezi ceea ce ești cu adevărat. Citindu-i cartea, parcurgi un proces transformator având ca rezultat trezirea corpului, minții și spiritului, ceea ce îți va permite să trăiești într-o stare de conștientizare deschisă, liberă, creatoare și fericită 24 de ore pe zi.
Cu această carte, Deepak ridică practica meditației la nivelul de la care atingi o conștiență superioară și o existență mai împlinită. El îți prezintă noi cercetări privind meditația și beneficiile acesteia, îți oferă exerciții practice de conștientizare și încheie cu un program de meditații și mantre pentru revoluționarea fiecărui aspect al vieții tale.
„Te‑ai născut într‑o lume în care alinierea cu Unimea nu face parte din pregătirea și educația unui copil. Această lipsă a generat mereu multă confuzie și îndoială. Dacă nu ești conștient că natura e capabilă să te susțină în tot ce gândești, spui și faci, îți vine mult mai ușor să faci alegeri care îți dezechilibrează viața în moduri mai mici sau mai mari. Soluția nu e să aplici mai mult efort în luarea unor decizii mai bune, întrucât există întotdeauna consecințe neprevăzute. Secretul este să te aliniezi cu Unimea, adică să practici meditația totală.
Nu trebuie să sacrifici nimic din ceea ce este bun în viața ta prezentă, căci trezirea extinde orice aspect al vieții înfloritoare. Trebuie doar să iei decizia de a te trezi, aici și acum. Acesta este primul pas în direcția unui viitor care funcționează cu adevărat, în locul unui prezent care ne amenință cu eșecul.“ - Dr. Deepak Chopra
Dr. Deepak Chopra
Renumit promotor al medicinei integrative și transformării personale, este întemeietorul Fundației Chopra, organizație nonprofit pentru cercetarea stării de bine și a altruismului, precum și al organizației Chopra Global, o companie modernă de sănătate la intersecția dintre știință și spiritualitate.
Dr. Chopra este profesor de medicină de familie la University of California, în San Diego, și cercetător principal la Organizația Gallup. Este autorul a peste 90 de cărți, traduse în peste 43 de limbi, incluzând numeroase bestselleruri New York Times. Revista Time l-a inclus pe Chopra în topul „Cei mai mari 100 de eroi și modele ale secolului“.
Specificatii
- Deepak Chopra
- For You
Review-uri
Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!