Acord simplificat pentru filmare și publicare
Te rugăm să citești aceste informații înainte să confirmi participarea la challenge-ul filmat STONEMANIA Crystal Tour.
- Participarea este voluntară. Challenge-urile Crystal Tour sunt filmate, iar pentru înscriere este necesar acordul privind imaginea și vocea participantului.
- În timpul challenge-urilor, echipa STONEMANIA va realiza înregistrări audio-video care pot include imaginea, vocea și răspunsurile participantului.
- STONEMANIA poate selecta și monta cadre din filmare și le poate publica pe rețelele sale de socializare, pentru prezentarea proiectului Crystal Tour și a activităților STONEMANIA.
- Montajul va păstra sensul natural al momentelor filmate, fără deformarea realității și fără prezentarea imaginilor sau declarațiilor în afara contextului în care au fost înregistrate.
- Participarea și eventualele premii nu depind de publicarea materialului și nu presupun o plată pentru apariție.
- Dacă ulterior participantul nu mai dorește folosirea materialelor, acordul poate fi retras printr-un mesaj la contact@stonemania.ro. Retragerea produce efecte pentru viitor, iar materialele vor fi eliminate de pe canalele controlate de STONEMANIA, în măsura în care acest lucru este posibil tehnic.
- Pentru un minor, acordul este confirmat de părinte sau reprezentantul legal, care declară că are această calitate și că va fi prezent la activitate.
Operator: STONEMANIA BIJOU S.R.L., CUI 31078476, J40/271/2013. Pentru întrebări sau retragerea acordului: contact@stonemania.ro.